http://www.britannica.com/biography/Agatha-Christie
- Cate furturi de bonuri au avut loc numai in ultima vreme ! am zis intr-o dimineata, ascunzandu-mi fata dupa un ziar. Poirot, haide sa lasam balta complicata arta a detectivilor si sa ne apucam de ceva mai serios, de arta crimei !
- Esti pus pe fapte mari, mon ami ?
- Ian asculta aici, despre ultimul coup." Este vorba despre Bonurie Libertatii in valoare de un milion de dolari pe care Banca londoneza si scotiana le-a trimis la New York si care au disparut intr-un mod cu totul remarcabil pe bordul vasului "Olympia".
- Daca n-ar fi fost vorba de mal de mer si de dificultatea practicarii excelentei metode Laverquier pentru ceva mai mult decat cateva ore de traversare a Canalului, mi-as fi oferit placerea unei calatorii pe unul dintre aceste mari transatlantice - murmura Poirot.
- Bineinteles - am raspuns eu entuziasmat. Unul dintre ele cred ca sunt niste palate perfecte: bazine de inot, sezlonguri confortabile, restaurante, locuri de odihna unde esti inconjurat de palmieri si plante tropicale, intr-adevar asa ceva poate depasi inchipuirea.
- Eu stiu intotdeauna cand sunt pe mare, zise Poirot trist. Si toate flecustetele de care ai pomenit mai adineaori nu-mi spun nimic; pentru ca, gandeste-te, prietene, la placerea de a calatori incognito ! Pe puntea unor asemenea palate, cum bine le-ai numit, te poti intalni cu elita, cu tot ceea ce inseamna haute noblesse a lumii criminalilor.
Am inceput sa rad.
- Deci asa ? Ti-ar cam place sa-ti incrucisezi sabia cu cel care a furat bonurile alea ?
Am fost intrerupt de proprietareasa.
- O duduie tanara vroieste sa va vaza, dl. Poirot. Iata si cartea ei de vizita.
Cartea de vizita purta urmatoarea inscriptie: D-ra Esmee Farquhar, iar Poirot, dupa ce se apleca dupa o firimitura ratacita pe care o depuse cu grija in cosul de gunoi, facu semn cu capul spre proprietareasa s-o introduca pe tanara domnisoara.
In clipa urmatoare un dintre cele mai fermecatoare fete care mi-a fost dat sa intalnesc patrunse in camera. Era cam in jurul a 25 de ani, avea ochii mari de culoare inchisa si o fata perfecta. Era bine imbracata.
- Luati loc, va rog, domnisoara. Acesta este prietenul meu, capitanul Hastings, care-mi da o mana de ajutor in micile mele probleme.
- Mi-e teama ca e vorba de o problema mai complicata, domnule Poirot - spuse tanara in timp ce se aseza. Cred ca ati citit despre ea in ziare, ma refer la furtul bonurilor de pe "Olympia". Vazand o oarecare uimire pe fata lui Poirot, ea continua; Fara indoiala ca va intrebati ce legatura pot avea eu cu o institutie atat de serioasa precum Banca londoneza si scotiana. Totul si nimic. Vedeti, domnule Poirot, eu sunt logodita cu domnul Philip Ridgeway.
- Da, da, da si domnul Philip Ridgeway...
- Raspundea de bonurile acelea care au fost furate. Desigur ca el nu poate fi acuzat, n-a fost vina lui. Totusi parca a innebunit si unchiul sau insista ca el sa sustina ca erau in custodia lui. Este o piedica teribila in cariera lui.
- Cine este unchiul lui ?
- Domnul Vavasour, directorul general asociat al Bancii londoneze si scotiene.
- Ce-ar fi Miss Farquhar, daca mi-ati povesti totul in amanunt ?
- Bine. Dupa cum stiti, Banca dorea sa-si extinda creditele in America si de aceea a trimis bonuri in valoare de peste un milion de dolari. Domnul Vavasour l-a delegat pe nepotul sau care ocupa de multi ani o pozitie de incredere la Banca si care era la curent cu toate amanuntele tranzactiei de la New York, sa intreprinda calatoria. "Olympia" a plecat din portul Liverpool pe 23, iar bonurile i-au fost inmanate lui Philip chiar in dimineata acelei zile de catre domnii Vavasour si Shaw cei doi directori asociati ai Bancii. Au fost numarate, facute pachet, sigilate in prezenta sa ca apoi pachetul sa fie incuiat in cufarul sau de piele.
- Intr-un cufar cu incuietoare simpla ?
- Nu, domnule Poirot, pentru ca Mr. Shaw a insistat ca firma Hubbs sa faca o incuietoare speciala. Philip a pus pachetul pe fundul cufarului. A fost furat cu cateva ore inainte de a ajunge la New York. S-a facut o perchezitie amanuntita a intregului vas, dar fara succes. Bonurile parca s-au evaporat.
Poirot se stramba.
- Nu chiar asa din moment ce au fost vandute in pachetele mai mici la numai jumatate de ora de la acostarea vasului ! Fara indoiala ca trebuie sa-l vad de urgenta pe domnul Ridgeway.
- Tocmai vroiam sa va sugerez sa luati pranzul cu mine la "Cheshire Cheese". Philip va fi si el acolo. Avem intalnire acolo, dar el inca nu stie ca am luat legatura cu Dv.
Dupa ce am cazut la invoiala, ne-am urcat intr-un taxi si ne-am indreptat spre restaurant.
Dl. Philip Ridgeway venise cu mult inaintea noastra si s-a aratat oarecum surprins cand si-a vazut logodnica aparand cu doi straini dupa ea. Era un tip dragut, inalt si dichisit, cu parul incaruntit pe la tample, dar nu parea mai mult de 30 de ani.
Miss Farqufar s-a apropiat de el si l-a luat de brat.
- Trebuie sa ma ierti, Philip, ca am actionat fara sa te consult - zise ea. Da-mi voie sa ti-l prezint pe domnul Hercule Poirot, despre care ai auzit vorbindu-se adesea si pe prietenul sau capitanul Hastings.
Ridgeway parea uimit peste masura.
- Desigur ca am auzit de dv,, domnule Poirot, zise acesta strangandu-i mana. Dar habar n-aveam ca Esmee avea de gand sa va consulte in ceea ce priveste micul meu necaz, de fapt al nostru.
- Mi-era teama ca n-ai sa ma lasi s-o fac, Philip - zise Miss Farquhar cu sfiala.
- Deci ti-ai luat masurile tale de prevedere - observa el zambind. Sper ca domnul Poirot sa fie in stare sa faca lumina in aceasta incurcatura, pentru ca trebuie sa va marturisesc ca practic mi-am iesit din minti.
Fata sa era trasa si se vedea clar ca era macinat.
- Bine - zise Poirot. Sa luam intai pranzul si dupa aceea ne vom pune capetele la contributie ca sa vedem ce putem face. Vreau sa aud istoria si din gura domnului Ridgeway.
In timp ce discutam despre excelentul biftec si budinca, specialitatea casei, Philip Ridgeway ne-a povestit imprejurarile legate de disparitia bonurilor. Istoria lui coincidea cu cea a lui Miss Farquhar intru totul. Dupa ce termina, Poirot se puse pe intrebat.
- Ce exact v-a facut sa descoperiti ca bonurile au fost furte, domnule Ridgeway ?
Rase manzeste.
- Dar mi-a sarit imediat in ochi, d-le Poirot. Nu puteam sa nu-mi dau seama. Cufarul din cabina era pe jumatate afara de sub cuseta, totul era zgariat dovedind ca au incercat sa forteze incuietoarea.
- Dar am intles ca a fost deschis totusi cu o cheie ?
- Da. Au incercat s-o forteze, dar n-au putut s-o deschida. Ca in final s-o deschida intr-un fel sau altul.
- Curios - zise Poirot, in ochii lui incepand sa scanteie o luminita verde pe care i-o stiam atat de bine. Foarte curios ! Au pierdut atata amar de vreme incercand s-o deschida, ca apoi sa-si dea seama ca au avut cheia la ei tot timpul - desi pentru fiecare incuietoare Hubbs cheile sunt unicate.
- Iata de ce ei nu puteau detine cheia. Am avut-o asupra mea zi si noapte.
- Sunteti sigur de asta ?
- pot sa jur, si chiar daca ar fi asa si ar fi avut cheia sau o dublura a ei, atunci de ce si-ar fi pierdut vremea fortand o incuietoare aparent de nefortat.
- Bine, dar este exact intrebarea pe care ne-o punem cu totii. Chiar ma gandesc ca solutia, daca ne va fi dat s-o gasim, atarna tocmai de aceasta ciudatenie. V-as ruga sa nu ma injurati daca va mai pun o singura intrebare: Sunteti perfect convins ca nu ati lasat cufarul descuiat ?
Philip Ridgeway il privi cu sfiala, in timp ce Poirot gesticula de zor.
- Asemenea lucruri se pot intampla, va asigur, oricui. Bine, bonurile au fost furate din cufar. Dar ce a facut hotul cu ele ? Cum a reusit sa coboare cu ele ?
- Ah ! tipa domnul Ridgeway. Pai tocmai asta e ! Cum ? S-a luat legatura cu autoritatile vamale si fiece suflet care a parasit vasul a trecut ca prin sita.
- Ma gandesc ca bonurile formau un pachet mai voluminos ?
- Bineinteles ! Cu greu ar fi putut fi ascuns pe bord sau oriunde altundeva, si ele au fost vandute doar la o jumatate de ora dupa ce "Olympia" sosise, cu mult inainte ca eu sa dau cablogramele si numerele de inregistrare. Unul dintre agenti s-a jurat ca a cumparat o parte din ele chiar inainte ca "Olympia" sa intre in rada. Dar bonurile nu se pot trimite prin radio.
- Nu prin radio, dar nu cumva a fost vreun remorcher prin zona ?
- Numai cele oficiale. Pe Dumnezeul meu, domnule Poirot, dar toate astea ma fac sa innebunesc ! Lumea spune ca eu as fi cel care a furat.
- Dar si dv. ati fost perchizitionat la debarcare, nu-i asa ? - intreba Poirot.
- Da.
- Vad ca n-ati prea priceput ce vreau sa spun, zise Poirot, zambind enigmatic. Acum as dori sa fac unele cercetari si la Banca.
Ridgeway scoase o carte de vizita si nota cateva cuvinte pe ea.
- De indata ce unchiul meu va vedea asta va va primi imediat.
