DOINA IUBIRII
de Vasile Alecsandri
Trece vara cea-nflorită,
Trece vara cea iubită,
Și cu dânsa-n altă lume
Se duc florile din lume,
Se duc toate-n pribegie...
Rămâne țara pustie!
Numai două nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.
Una-i floare de zăpadă,
Una-i floare de livadă,
Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;
Ș-amândouă-s răsădite,
Ș-amândouă-s înflorite,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!
Mândrulițo, draga mea,
A căzut din cer o stea
Și mi-a zis într-un ceas rău
C-am să mor de dorul tău!
Și mi-a zis într-un ceas blând
Că de-i face pe-al meu gând,
Să mă lași a săruta
Două flori pe fața ta,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,
De murit, eu n-oi muri,
Ci cu tine m-oi iubi
Cât or crește flori în lume
Și s-or duce-n ceea lume!
|
|
