Statuia lui Naum Ramniceanu-Corbi, jud. Argeș
Naum Râmniceanu (n. 1771 - d. 1839) a fost un călugăr, istoric şi poet de origine din Jina Sibiului.
Strămoşul său a fost un ardelean refugiat în vechiul regat pentru a scăpa de trecerea la catolicism.
1764 — La 27 noiembrie se naste la Corbi, Arges, Naum Ramniceanu.
Tatal sau este protopopul Bucur, venit din Jina Sibiului. la 1755.
1776 — Este adus la Bucuresti, unde invata romaneste si greceste. Este luat in suita sa de arhimandritul Filaret.
1780 — Il insoteste pe Filaret la Episcopia Ramnicului, ca diacon.
1784 — Devine calugar la manastirea Hurez.
1788 — Razboiul ruso-turc il face sa se refugieze in Ardeal.
Se stabileste la manastirea Hodos-Bodrog in zona Aradului.
Scrie Psaltichie.
1789 — Se stabileste la manastirea Lipova.
1795 — Se intoarce in tara si prefeseaza ca invatator privat.
Este un devotat al episcopului de Buzau, Constantie.
1802 — Devine protosinghel.
1805 — Scrie Abecedar greco-roman.
1807 — Scrie Dedicatiune Domnitorului si Epifonematele.
1808 — Scrie in limba greaca Frase.
Se inscrie ca elev la Academia Domneasca.
1814 — Scrie in limba greaca Insemnari din cartea lui Iov.
Este cantaret la biserica bucuresteana Sf. Nicolae Selari.
Merge ca profesor pe langa biserica Panaghia din Ploiesti. Deschide aici o scoala elementara, in care preda pana la 1821.
1818 — Scrie in limba greaca Gramatica.
1821 — Scrie Poesiile asupra Zaverei.
Scrie un Cronic de la anul 1768 pana la 1812, continuat cu Istoria Tarii de la 1812 la 1827.
1823 — Scrie pentru elevii sai Poezii.
Este egumen la biserica Sfintii Apostoli din Bucuresti.
1825 — Este dascal in casa boierului Scarlat Gradisteanu.
1828 — Scrie in greceste si romaneste Gramatica si Buna obicinuinta noua.
1829-1833 — Scrie Seria Parintilor vol.I, Practicalele, Canoanele Sinoadelor.
1833 — Bolnav, se retrage la manastirea Cernica.
Scrie carti cu caracter ascetic.
1834 — Se face schimonah.
Scrie in romaneste Al bisericestii istorii, tom I, o traducere a Istoriei lui Meletic al Atenelor.
1839 — Moare Naum Ramniceanu.
RUGĂCIUNE
Dumnezeule prea sfinte
Cel de toate le privești ;
Adu-ți de mine aminte,
Nu-n veci să mă pedepsești.
Vezi necazurile mele
Că s-au foarte înmulțit,
Dureri, scârbe, nevoi grele,
Cu totul m-au covârșit.
Vezi a mea dărăpănare
Că sunt aproape ca să per,
Nu mă lăsa[-n] perzare,
Ajutor la tine cer.
Caută din cer jos, la mine
Și-mi vezi focul cel aprins,
Întoarce-te-acum cu bine,
Că mai cu totul s-au stins.
Eram slobodă grădină
Ver' la cine-ar fi venit,
Cu tot felul de rod plină,
Făr-a fi nimic oprit.
Și-acum am ajuns în stare
Mai de tot să mă sfârșesc,
Plâng, suspin fără-ncetare,
Din zi-n zi mai rău slăbesc.
Până când a ta mânie
Să petrec tot în oftat ?
Întoarce-ți a ta urgie
Vezi că m-am dărăpănat.
O tâlhărească pornire
Dodată m-au prididit,
A mea toată moștenire
Foarte rău s-au risipit.
Frică, spaimă, deodată
Peste mine au venit,
Ai mei fii, norod mult, gloată,
Pribegind m-au năpustit.
Toți s-au răspândit departe
Prea ticăloși ai mei fii,
Sate, și orașe sparte
Au rămas goale, pustii.
Întoarci-a ta milostivire
Și-m[i] rădică acest nor,
Ai mei fii, a ta zidire
Vezi necazurile lor.
Nu mai poci avea răbdare
A-i vedea înstreinați,
Arat-a ta îndurare,
Ca să-i văd iar adunați.
Până când să fiu scârbită
Și jalnică d-ai mei fii,
Până când voi fi mâhnită,
Suferind ticăloșii ?
Nu eram cea răsfățată
Cu tot felul d-adunări,
Eu eram cea desmierdată
În plimbări și desfătări.
Și-acum podoaba mea toată
M-au stins de pre pământ,
Nu gândesc ca vreodată
Ce-am fost iar să zic că sunt
Casele cele frumoase
D-a lor mie prea iubiți fii,
Când să le văd luminoase
Din tunerecu cest pustiu.
Eu mă bucuram odată
D-ai mei fii noaptea umblând,
Și-acum sunt foarte-ntristată
Noaptea de cânii tot urlând.
Ale mele uliți toate
Saltă noaptea veselii,
Și-acuma a nu plânge nu poate,
Văzându-se că sunt pustii.
Toată ulița-acum plânge
Sângele ce s-au vărsat,
Nu mai pot înghiți sânge
Fie chiar și vinovat.
Tineri, bătrâni, prunci, fecioare,
Plâng, suspină, făr' soroc,
Întoarce ceastă durere
Și potolește-acest foc.
PENTRU NEDREPTATEA CE I S-A FĂCUT
O mumă sfântă dreptate
Vino din ceru d-unde ești,
Vezi-mi a mea strâmbătate
Celor răi să răsplătești,
Cerurile din nălțime
Rog ca să vă deschideți,
Și-a răutății mulțime
Ce-i asupră-mi s-o vedeți ;
Arătați milostivire
La al meu cumplit suspin,
Și de este răsplătire
Spălați-mi al meu venin.
Nu mi-au mai rămas putere
Nici alt unde s' năzuesc,
M-au pătruns a mea durere
Și cunosc că mă topesc.
Eu fără zădărnicie
Pe streini i-am priimit,
Făr-a ști că-s vrăjmași mie
Ca pre-ai mei fii i-am iubit
Am vrut să fiu hrănitoare
La nemernicii barbari,
Mumă bună-ngrijitoare,
Făr-a ști că sunt tâlhari.
I-am priimit părintește
Pe flămând, gol, însetat
Și ei acum tâlhărește
De tot m-au dărăpănat.
I-am ajutat cu mijloace
În tot chipul d-ajutori,
Socotindu-i fii de pace,
Iar nu hoți răzvrătitori.
Izgoniți, fugiți de silă
D-al lor loc înstrăinați
Au aflat la mine milă
Ca și-ai mei cinstiți bărbați.
Și mai mult decât se poate
I-am îmbrățișat pe toți,
Le-am fost scăpare la toate,
Neștiindu-i că sunt hoți.
Le-am fost mumă cu dorire
Cestor bărbați blestemați,
Nu le-am făcut osebire
De-ai mei fii adevărați.
N-am știut că vreodată
Mă vor face vânzătoare,
N-am știut c-oi fi înșelată
Și-mi vor fi omorâtoare.
Toți, în loc de mulțumită
Pre mumă au umilit.
Să mă vadă prăpădită,
După ce i-am fost cinstit
A mă răpi pân' la moarte
Asupră-mi au cugetat,
M-au slăbit cu totul foarte,
N-am nădejde de scăpat.
Ca niște lupi pre o turmă
P-ai mei fii au prăștiat,
Gonindu-i din urmă-n urmă,
De mine i-au depărtat.
Toți năvalnici cu urgie
Asupră-mi au fost porniți,
Ai mei fii cu vrăjmășie
Se află de ei risipiți,
Au silit să [se] desparte
Mumă, tată de fecior,
Au înstrăinat departe
Chiar pe frate de-a sa sor'.
Au batjocorit fecioare
Și femei între bărbați,
Au necinstit orice stare,
Lăsându-i goi, dezbrăcați.
Au prădat biserici sfinte
Și nimic s-au spăimântat,
Au necinstit vii cuvinte
Pe cerescul împărat
Lăcașul celui prea mare
Barbarii l-au deslăvit
Fără frică d-imputare
Prea tare-au nelegiuit
BLĂSTEM ASUPRA NELEGIUIRILOR
.
Dumnezeule-ndurate
Dreptule judecător,
Vezi-mi a mea strâmbătate
Și le fi[i] răsplătitor.
Drept a lor nemulțămire
Dă-le scârbe și amar,
Dă-le dreaptă răsplătire,
Că m-au prădat în zadar
Mânia ta să-i urmeze
Ori măcar unde-or umbla,
Osânda ta să-i vâneze
Vezi pe ce locuri vor sta
Frică dă-le, să se teamă
Și frunza când s-o mișca,
Pribegind, să bage seamă
Chiar de vânt când o sufla.
Fă-le lor calea pustie,
Ca să umble rătăciți,
Arată a ta mânie
Și-unde or fi pribegiți.
Dreapta ta să răsplătească
Cestor nemulțămitori,
Urgia ta să-i osândească
Ca pe niște împutători.
Curse-n calea lor le pune,
Să cază în perzare toți,
Nu mai vază zile bune
Nemulțemitorii hoți
Pașii lor le poticnește
Să n-aibă unde scăpa,
Adunarea lor zdrobește,
Oriunde se vor afla.
Să nu poată să-și găsească
Loc, să fie odihniți,
Pururea să rătăcească
Și să fie necăjiți.
Nu-și găsească un' să șadă
Câtuși de puțintel loc,
Fă ca cerul să nu-i vadă,
Și să ploaie pe ei foc.
SFĂTUIRI CĂTRE PĂMÂNTENI
Și pe voi, fii, vă rog foarte
De-acum nainte să fiți
Într-un cuvînt, pîn' la moarte,
Laolaltă și uniți.
Vă sfătuiesc părintește
Chipul, care să-l urmați
Trăiți toți moralicește
Ca nume bun să vă dați.
Cea d-acum împrejur stare
Singuri voi o judecați,
Că fără nici o dreptate
Vă cunoașteți vinovați.
Nu ați grijit pentru mine
Nicidecum să mă cinstiți,
N-ați cunoscut al meu bine,
Nimene să mi-l măriți.
Să-nălțase-ntr-unii măria
Pân' la punctul cel de sus,
Să lățise lăcomia
Umblând cu capul tot pe sus.
Uitaseră p-a lor frate
Căruia era datori,
Și cinstea pe cât se poate
Pe străini lingușitori.
Vedeți acum la ce stare
Nemernicia m-au adus,
La cea rea dărăpănare
Pentru voi, ei m-au supus.
Fără nici o judecată
Voi cu ei v-ați însoțit,
Acum vedeți că dodată
Mai de tot m-au pustiit.
Nu mă socoteați de mumă
Să-mi fiți fii, și voi toți frați
Vă numeați fii drept o glumă
Iar nu drept adevărați.
Și-n fumul diplomatici
Au năvălit unii cu totul
Și nu văd, nu pot simți
Că râde de ei norodul.
N-aveți între voi unire,
Unul p-altul să iubiți
Frați plini de pizmuire,
Și de patimi stăpâniți.
Destul vouă vă era
Streinii numai să vedeți
Și moarte deși vă pricinuia
Tot acelui vă închinați.
Într-a voastră rea urmare
Astăzi cerc amar dureri,
Astăzi sunt la ceastă stare,
Slabă fără de puteri.
Dar cu ceste cu toate
Eu pe voi tot vă doresc,
Mumă vă sunt, nu se poate
Trebuie să vă iubesc.
Și voi sfaturile mele
Trebuie să le urmați,
Nu vă pară dojeni grele
Ci vă rog să vă-ndreptați,
Și cea d-acum pildă vă fie
Oglindă ca să priviți,
Știți a voastră datorie
Cum pr-o mumă s-o cinstiți.
Vedeți alte mume din lume
Fii lor cum le cinstesc
Și voi cu acele nume
Siliți ca să mă măresc.
"Chipul" Mănăstirii Cernica în revista Albina (1900)
