Ion C. Pena
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman - d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 - 1963 Polibiada (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
A urmat cursurile Școlii primare de bǎieți „Vasile Alecsandri”, în satul natal. A continuat cu Școala de Comerț Elementar[1] din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu Școala de Comerț Superior[2] din Turnu Măgurele, care în acea perioadă era reședința de județ. În aceste școli i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
Debutează în 15 aprilie 1932 în "Revista - SO4H2", din Turnu Măgurele, cu poezia "Alpinism", scrisă în 1928. Tot în acest an traduce și publică, împreună cu Ștefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei Esenin. De tânăr, Ion C. Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista "SO4H2"(Acid sulfuric) texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.
Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia[3] (“Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia”), Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet și alții. În 1939, deja Ion Pena publica poezii în controversata revistă "Prepoem", care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară. Pena n-a avut nicio colaborare cu "Prepoem" pe timpul sederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu . Mai mult, in singurul volum care i-a apărut in 1939, "Furcile caudine", este inclusă si o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu: Lui A. C. Cuza// Din tinerețe n’a mai dat/O epigramă – și-i păcat !/ Misterul ? Muza i-a fugit/ Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,/ Uzînd de abila-i suveică / S-o scoată și pe ea evreică.
Anti-bolșevic convins, scria înainte de venirea trupelor sovietice în Revista "Păcală" al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!."
La începutul anilor '40, poetul Pena publica frecvent în "Universul Literar". Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, "Universul Literar" fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, "Ziarul Universul". În 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) îl numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În "Universul Literar" au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secrețeanu și Ion Caraion. În cartea sa de memorialistică, "Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946", scrisă în 1980 la Honolulu, Ștefan Baciu iși amintea de Pena, neștiind că acesta decedase încă din 1944.
Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, "Moneda fantazienilor", scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin în 1937 - 1938 în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum” in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu[9], Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit . Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu. În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”], tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate. Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” și un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea, membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”
La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:
Patru volume de poezii : "Iarmaroc" (un volum de poezii, voluminos, de peste o sută de poezii, din care câteva au apucat sa fie publicate), "Varietăți", "Fum" si "Nord". Din pacate, aceste volume s-au pierdut sau sunt răspândite pe la diverși prieteni.
"Simple nimicuri" - plachetă de poezii, în dactilogramǎ - publicată în "Scrieri" - Ion Pena, apărută în 2011.
"Flori veninoase"- volum de epigrame, în dactilogramǎ, apărut în "Scrieri" - Ion Pena.
Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia vreme îndelungată în afara circuitului public prin includerea sa în Fondul special - interzise între 1945-1989.
Înainte de decesul său, la doar 33 de ani, lasă un testament colegilor, prietenii din perceptia Domnești - județul Muscel, Ioan T. Zăinescu și C. Mateescu, prin care îi ruga pe alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stǎnescu - Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum „Scrieri” - Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Acest volum cuprinde următoarele secțiuni:
Ion Pena – epigramist:
- Epigrame publicate în volumul „Furcile caudine”
- Epigrame refuzate în 1939, la publicarea volumului „Furcile caudine”
- Epigrame din volumul„Flori veninoase"
- Alte epigrame, publicate în diverse ziare și reviste
Ion Pena – poet:
- Poezii publicate în diferite ziare și reviste ale vremii
- Placheta „Simple nimicuri”
Ion Pena – prozator:
- „Moneda fantazienilor” – povestite utopică
- „Exclusivismul rasei și culturii germane”
sursa
Digital Arts - Dodi Ballada
GOLĂNEASCĂ
Să bem, prieteni, mult și anonim,
hârdaie cu vin roșu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
și ni se culcă greerii în țastă.
Același basm urât e împrejur
cu aripa de plumb și coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
și îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani și veștede tristeți,
halucinați cătăm un empireu
ce nu se mai ivește-n dimineți.
Zădărnicia stă cu noi la cot
și-n suflete ne urlă când și când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinși, nemângâiați și fluierând.
CĂTRE DON QUIJOTE
Cules din mituri, însuți tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriașa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m-ai primit.
Sărac și bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învață,
Doar tu mi-ai fost mireasmă și povață
Sub nu știu care straniu legământ.
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spațiu.
Tăcut și dârz adulmec cu nesațiu
Himere cârd, și-al lor mărgăritar.
Surpat ades în vânturi și restriști
Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată triști.
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
OM SĂRAC
Doamne, sunt tare pismătăreț
Și am toate motivele, toate:
Tu ai îngeri și luceferi în coteț,
Eu numai pofte și goalele-mi coate.
M-ai creat după chipu-ți în van
Și m-ai aruncat în țărână.
Nu mi-ai dat aripi, nici grâu, nici găvan.
Stau năcăjit într-o rână.
Ce cruzimi ai pârguit în mine?
Ce gânduri, ce ură ai prăbușit?
Doamne, rodesc ca un mărăcine
Numai ghimpi, otravă, scrâșnit.
Dă-mi din împărăția ta, tată,
Măcar un cer cât de mic, cât de sur,
Măcar un luceafăr cu lumina deșelată
Să-mi lumineze împrejur.
PRIETENUL SINUCIS
Epaminonda, frate, băete,
Tânăr ai îmbrățișat necunoscutul.
Plînseră atâtea fete
Că nu ți-au gustat sărutul.
Mâine viermii vor mușca din el.
Dușmane rădăcini îl vor pătrunde
Încă o zi, încă un an, încă nițel
Și nimeni n'o mai spune: unde?
Idealul tău despre viitor, despre artă
Bolnav a căzut în țărână.
Epaminonda, amintire deșartă
Nu mă chema cu putreda-ți mână.
FUGA DIN COTIDIAN
Prostii. Se 'nvârtește pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi și să mori.
Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnișoarei Manuela
Îl știam normal și om de lume!
De când face asemenea glume!
Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugați cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.
Și câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.
Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se țin după mine,
Cum să te cred lunganule pe tine?
Logica ta o calc cu picioarele.
Ești căpcăunul ce-mi strică odoarele,
Mândrele odoare, cugetul bun.
Adio, adio, perfid căpcăun.
VÂNTULE !
Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind și să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzești cu veghe de ogar.
Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină și noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Și noapte cu luceferii strigoi.
Nu vămuiesc tratate și comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare și din nori
Hambare de cuvinte cu 'nțeles.
Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ți-este glezna colestivă
Și aripa copaie de năluci.
O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Și eu rămân, departe, mai calic...
UNDEVA, ÎNTR-O IARNĂ
Burghezii discutau sonor
Despre poetul urbei lor:
-Auzi, să doarmă fără foc,
Ce insensibil dobitoc!
UNEI DOAMNE
De patruzeci de ani în șir
O felicit de ziua ei.
De patruzeci - ca un martir
Și ea susține că de... trei!
Lui Ion Minulescu, la romanul „Corigent la limba română”
Nu știu dacă așa e
Cum te lauzi - dar se știe
Că romanul va rămâne
Corigent la... veșnicie.
Lui Păstorel Teodoreanu, la o agapă
Lumea-i zice Păstorel...
Eu propun, iubiți convivi,
Ca noi să fim obiectivi
Și să-i zicem... Păharel.
pictură de Debra Hurd
