Ioan N. Roman (n. 20 iulie 1866, comuna Tropoclo, județul Ismail - d. 12 iulie 1931, Constanța) a fost un publicist, poet și scriitor român, care s-a remarcat prin atașamentul său pentru ținuturile Dobrogei.
S-a născut în comuna Tropoclo (județul Ismail), dar a fost declarat în comuna Comândărești (județul Iași), astăzi satul Răuseni din județul Botoșani. Ioan N. Roman s-a remarcat pentru îndelungatul său atașament pentru ținuturile Dobrogei și pentru poporul român în general. În 1882 și-a făcut debutul literar la revista Albina din Botoșani. Absolvent al studiilor liceale la Iași, începe studii juridice pe care le încheie în perioada 1893-1897 la Bruxelles. În 1895 își încheie studiile doctorale cu teza "Protestation des Roumains de Transylvanie et de Hongrie contre l'oppression magyare". În 1897 revine in țară, lucrează în cadrul Judecătoriei Curtea de Argeș, fiind apoi numit judecător la Medgidia. A îndeplinit aici și funcția de primar timp de 4 luni, în 1899. În 1899, Ministerul Justiției îi acordă dreptul de a practica avocatura. Lucrează ca avocat începând cu anul 1900 la Constanța, unde devine și primar al orașului în 1910.
A fost redactor și colaborator a mai multor publicații foarte importante, printre care: Farul (1903-1904), (1911-1919), Arhiva Dobrogei (1916-1919), Analele Dobrogei (1920-1931), Drapelul, Liberalul, Dobrogea Jună, Neamul românesc, etc.
Alături de prof. Constantin Brătescu se află la originea fondării "Societății culturale dobrogene" ce își propunea studiul trecutului și prezentului Dobrogei, răspândirea în cercuri largi a acestor cunoștințe, precum și fondarea unui muzeu regional, înființarea de biblioteci și reviste culturale.
În septembrie 1932, la mai bine de un an de la moartea acestuia, autoritățile au dezvelit un bust din bronz, situat astăzi în fața Bibliotecii Județene, operă a sculptorului I. Dimitriu-Bârlad, după masca mortuară luată de Antonio Ruta". Autoritățile au atribuit în 1960 numele lui Ioan N. Roman străzii ce leagă bulevardul Alexandru Lăpușneanu de străzile Mihai Viteazu și Ion Lahovari. De asemenea, în 1995, liceul al cărui sediu se află astăzi pe strada Cuza Vodă nr. 80 (inițial se afla pe stradela Basarabi nr. 2), poartă numele fostului primar. Din 2003, și Biblioteca Județeană Constanța a primit numele lui Ioan N. Roman
Ioan N. Roman (1866-1931) s-a născut la Ismail şi a studiat la şcolile din Sălişte, Hârlău şi Iaşi, înainte de a pleca la Bruxelles, unde a urmat concomitent Litere-Filozofie şi Drept. În 1882 îşi face debutul literar la revista Albina din Botoşani.
În 1892, I.N. Roman pleacă la Bucureşti, unde va fi prim-redactor la ziarul Adevărul, condus de fondatorul Alexandru Beldiman. Peste un an, pune bazele „Adevărului literar“, dar după scurt timp demisionează, fiind înlocuit de Tony Bacalbaşa. În 1893 începe colaborarea cu revista Familia din Oradea, sub conducerea lui Iosif Vulcan.
În 1897 obţine titlul de doctor în Drept „avec distinction“. Revine în ţară şi locuieşte un an la Curtea de Argeş, unde lucrează la Judecătorie. Este numit judecător la Medgidia şi îndeplineşte funcţia de primar timp de 4 luni, în 1899.
În mai 1900 vine la Constanţa, oraş pe care avea să nu-l mai părăsească niciodată. În 1910 devine primar al Constanţei. În acest răstimp, Ioan N. Roman insuflă urbei un aer cultural pentru care Nicolae Iorga a declarat că „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“.
Scrie articole în publicaţiile locale Farul (1903-1904), (1911-1919), Arhiva Dobrogei (1916-1919), Analele Dobrogei (1920-1931, revista al cărei fondator este), Drapelul (unde era director-proprietar), Liberalul, Dobrogea Jună (în anii '20), dar şi în Neamul românesc (ziarul lui Nicolae Iorga) etc.
Ioan N. Roman şi-a dorit să ridice la malul mării un bust al marelui scriitor Mihai Eminescu. De altfel, el a fost primul care a donat bani, fiind cap de listă pe lista de subscripţie deschisă la Constanţa. El a donat suma de 1.000 de lei. Importante sume de bani au mai dat Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Elena Văcărescu, Cincinat Pavelescu, Hortensia Papadat Bengescu.
„Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă şi cu excepţională înţelegere de mâna celui mai mare sculptor al României contemporane. Pe acest sculptor îl voi alege eu, şi eu singur îmi voi lua întreaga răspundere a alegerii“, spunea I.N.Roman, aşa cum aflăm dintr-un articol semnat de dr. Aurelia Lăpuşan în revista „Datina“.
Sculptorul ales a fost Oscar Han (1891 – 1976), care a semnat un contract direct cu I.N.Roman pentru un bust din bronz de 1,50 metri al lui Mihai Eminescu şi figura simbolică reprezentând Elegia, în înălţime de 2,10 metri.
Monumentul de pe falea Constanţei a fost inaugurat la 15 august 1934. P.S.S. Gherontie al Tomisului a oficiat slujba religioasă, iar Regele Carol al II-lea a dezvelit statuia.
DATORIA
de Ioan N. Roman
I-a dat în grijă să-ngrijeascâ
De copilaș
Și, sărutându-l, s-a pornit.
E soț, părinte, negreșit
Dar e ostaș
Și trebue să se pornească:
În ordin scrie lămurit
Să nu lipsească.
E drept că-i zi de sărbătoare
Și ar fi dorit
Să o petreacă între-ai lui,
Pentru că nici de-un an el nu-i
Gospodărit;
Și-apoi ce crezi: e glumă oare
Să mergi asupra vântului
Pe un viscol mare ?
Dar disciplina în armată.
Neapărat,
E-ntâia dintre datorii;
Și dacă-ntârzii și nu vii
Când ești chemat,
Hei ! cum te mustră și te bate
Și-apoi arest, corvade, - știi...
Nenumărate.
Ceru-i senin și vântul bate
Nămeții mari.
E ger, că-i ziua de Crăciun.
Marin își ia tot ce-i mai bun:
Cojoc, ițari
Și-un biet suman cârpit în spate,
Prin care crivățul nebun
Ușor răsbate.
Și merge-o zi âînă sub seară
Cale de-un ceas,
Căci drumu-i troenit și greu;
Și când înnoți prin vânt mereu,
Făr'de popas,
Chiar datoria către țară,
Care e sfîntă-n felul său,
Îți pare-amară.
'Naintea lui nori de zăpadă
Purtați de vânt.
Un vâjâit îndelungat
Pare-un suspin sau un oftat
Adânc și sfânt,
Și-apoi un val ce stă să cadă
Și cade repede, 'nspumat
Într-o cascadă.
Înaintează, 'naintează
Bietul creștin
Prin crivățul descatenat,
Care colindă-n lung și-n lat,
Tot mai hain;
Dar nu mai poate: stă, oftează,
A rătăcit simte curat
Că-l săgetează.
Se-ntunecă mai mult, mai tare.
El - tot pe loc:
Unde să meargă ? Și cuvântul
I-a 'ncremenit, - și-l frige vântul
Ca biciu de foc.
Un urlet se aude-n zare
Și se cutremură pământul,
Nici o scăpare !
El strânge pușca subsuoară...
- De ce-a pornit ?
Își bănuește blestemând.
Și cei de-acasă-i vin în gând
Necontenit.
Oh! simte bine c-o să moară,
C-o să-l răsbească în curând,
Și se-nfioară.
Și iarăși dor de cei de-acasă,
Și ce e drept
În juru-i parcă toate plâng.
Se-ngrămădesc troeni și-l strâng
Pînă la piept.
Ci parcă somnul îl apasă
Și amintirele-i se sting
Și toate-l lasă.
Acoperit, zace-n zăpadă,
Ca-ntr-un mormânt,
Și doarme.
Crivățul turbat
Bate mereu: când un oftat
Adânc și sfânt
Și când un val ce stă să cadă
Și cade repede, 'nspumat
Într-o cascadă.
Târziu, târziu, când vijelia
S-a potolit,
Se mai vedea de sub troian
O mânecă de la suman.
Și l-au jelit
Ai lui, când au aflat urgia
Ce i-a lovit... Ce băetan !
Dar... datoria !
pictură de | Vasily Polenov
