Matematician, fizician, scriitor și filozof francez, Blaise Pascal este revendicat în egală măsură de știință și literatură.
Opera fundamentală o constituie Scrisorile către un provincial, cunoscute și sub numele de Provincialele, și Cugetările.
Prima lucrare este un rechizitoriu la adresa moralei iezuite, iar a doua, o meditație pe tema condiției omului.
Principiul grandorii omului îl constituie gândirea. El, omul, nu-i decât ”o trestie”, dar o ”trestie gânditoare”
CUGETĂRILE
(Les pensees)
1669
MĂREȚIA OMULUI
capitolul III
1. Pot concepe un om fără mâini și fără picioare: l-aș concepe chiar fără cap, dacă experiența nu m-ar învăța că omul gândește cu capul. Numai gândirea constituie omul. Nimeni nu-l poate concepe fără ea.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
3. Omul este așa de mare, încât măreția lui reiese și din aceea că el se știe nenorocit.
Un copac nu se știe nenorocit. este adevărat că, să te vezi nenorocit, înseamnă să fii cu adevărat; dar înseamnă și că ești mare dacă știi că ești nenorocit. Astfel, toate nenorocirile omului dovedesc măreția sa. Sunt niște nenorociri de mare senior, nenorociri de rege deposedat.
Omul pune așa mare preț pe rațiune, că orice avantaj ar avea în lume, el se crede nenorocit dacă nu ocupă un loc deosebit de bun în felul cum îl judecă semenii lui. Este cel mai frumos loc din lume; nimic nu-l poate îndepărta de această dorință; și este calitatea cea mai neștearsă din inima omului. Cei ce disprețuiesc cel mai mult pe oameni și care-i consideră egali cu animalele vor să fie admirați de ei, contazicându-se, în felul acesta, înei înșiși. Natura lor, care este mai tare decât rațiunea, îi convinge mai cu putere despre măreția omului, decât îl convinge rațiunea despre josnicia sa.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
6. Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare. Nu trebuie ca întregul univers să se înarmeze spre a-l strivi. Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă. Încă în cazul în care universul l-ar strivi, omul ar fi încă mai mobil decât ceea ce-l ucide; pentru că el știe că moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaște.
Astfel, toată măreția noastră stă în cugetare. De aici să pucedem, nu de la spațiu și de la durată. Să ne silim a cugeta frumos. Iată ideea morală.
7. Este periculos să insiști asupra egalității omului cu vitele fără a-i arăta măreția sa, după cum este periculos să-i arăți cu prea mare insistență măreția pe care o are, fără a-l face să-și vadă josnicia. Este însă și mai periculos să-l lași neștiutor și de una și de alta.
8. E bine ca omul să-și aprecieze valoarea. Să se iubească pe sine întrucât are o fire capabilă de bine. Dar să nu iubească ceea ce-i josnic în el. Pentru aceasta să se disprețuiască, fiindcă altfel toată puterea lui este fără folos. Însă, bineînțeles, nu trebuie să disprețuiască ceea ce constituie capacitatea naturală a sa. Să se urască pe sine într-un fel, să se iubească în altul. El are în el capacitatea de a cunoaște adevărul și a fi fericit; dar nu posedă adevărul în mod statornic, nici în mod satisfăcător. Aș vrea să fac pe om să dorească a găsi adevărul, spre a fi gata, ca desfăcut de patimi, să-l urmeze oriunde-l va găsi. Știind cât de mult patimile-i întunecă conștiința, aș vrea ca el să urască în sine plăcerea trupească, care-l influențează, pentru ca să nu-l orbească în alegerea ce face și să nu-l țină în loc, după ce va fi ales.
