Minnesangerul Walther von der Vogelweide era un cavaler
de origine modestă, originar, probabil, din Austria.
Și-a făcut ucenicia la Curtea din Viena, colindând apoi Germania și făcând cunoștință la Wartburg cu un alt mare poet, Wolfram von Eschenbach.
A murit la Wurtzburg.
Cântând cu multă naturalețe iubirea oamenilor simpli, Walther von der Vogelweide începe să părăsească poezia de curte care concepea o iubire abstractă, convențională.
PE SUB TEI
Pe câmp, sub tei,
în iarba-naltă,
avurăm două oaturi moi;
le poți afla, de vrei,
că-s lâng-olaltă,
și-un vraf de flori s-a frânt sub noi.
Lin plutea peste ponoare,
mugur-mugurel,
cântec de privighetoare.
Veneam întins,
călcând sprințară,
și-n drum stătea iubitul meu;
cu-atâta dor m-a prins,
Sfântă Fecioară !
de-s ca și-n cer de-atunci mereu.
Sărutări ? Mi-a dat o mie,
mugur - mugurel:
uite-mi gura purpurie.
Acolo el
clădise-n iarbă
un așternut de mândre flori.
Nu s-ar sfii de fel
Să-și râdă-n barbă
de l-ar vedea, vreun trecător.
Trandafiri i-ar arăta,
mugur - mugurel,
unde capul meu stătea.
De-ar ști în sat
c-am stat culcată
cu el, vai, Doamne ! ce rușine !
Dar cum m-a dezmierdat, nu-i om vreodată
s-o știe, decât el cu mine,
și-o micuță păsărea,
mugur - mugurel,
dar aceea va tăcea.
