Despre Jaufre Rudel, prinț de Blaye, trubadur medieval provensal, se cunoaște numai legenda după care, îndrăgostindu-se de prințesa din Tripoli fără să o fi văzut, s-a făcut cruciat numai pentru a ajunge la ea, dar s-a îmbolnăvit pe drum, murind în brațele prințesei venită să-l vadă la hanul unde fusese dus.
- pictură a timpului care arată cum jaufre Rudel moare în brațeleprințesei din Tripoli.
Poeziile sale sunt inspirate de ”iubirea de departe”.
Când ziua-i lungă-n mai, mă-mbată
tril dulce, răsunând departe,
dar cum îl las, mă și săgeată
prin piept iubirea de departe:
atunci, calc trist și fruntea-nclin,
iar tril și flori de rosmarin
îmi par mai reci ca o ninsoare.
Prin Domnul sper s-ajung odată
să-mi văd iubirea de departe;
dar pentr-un bine mi se-arată
tot două rele, că-i departe.
Ah ! dac-aș fi un pelerin,
ca ei, în strai umil de in
și cu toiag, să-i pot apare !
Ce fericit i-aș cere-ndată
sălaș, ca oaspe de departe;
și-un timp, din mila ei curată,
aș fi cu ea, deși-s departe;
taifasul dragostei divin
l-ar ferici atunci deplin
pe robul ei din depărtare.
Trist mi-aș lăsa și, totodată,
senin iubirea de departe;
dar nu știu de-am s-o văd vreodată,
că prea ni-s țările departe;
și-s munți, și drumul nu-i puțin,
și multe-apoi în loc mă țin...
Dar facă Domnul cum îi pare !
Ferice n-oi fi niciodată
fără iubirea de departe,
căci nu-i femeie minunată
ca ea, pe-aproape sau departe;
de dragul ei, preamândru crin,
acolo, eu, la Sarazini,
mi-aș duce traiul în prinsoare.
De-a zămisli cerescul Tată
Iubirea asta de departe,
putință deie-mi ca-ntrupată
să-mi văd iubirea de departe:
să-mi pară, de-al ei farmec plin,
cum că iatac și crâng devin
niște palate sclipitoare.
Zic drept câți zic că viața toată
mi-o dau iubirii de departe,
căci alt nimic nu mă desfată,
pe cât iubirea de departe;
dar în zadar de dor suspin:
un duh ursitu-m-a hain,
iubind, să n-aflu alinare.
In van mă zbucium și suspin;
blestem pe duhul meu hain,
că nu-mi dă nici o alinare.
