DANIEL DEFOE
cca. 1659 sau 1660 - 1731
Prozator și publicist englez, D. Defoe este autor de scrieri polemice (Imn pentru stâlpul infamiei), romane (Vița și ciudatele aventuri ale lui Robinson Crusoe din York, marinar, scrise de el însuși - cunoscut sub titlul prescurtat de Robinson Crusoe, Succesele și nenorocirile celebrei Moll Flanders) și memorialistică (Jurnal din anul ciumei).
ROBINSON CRUSOE 1719
Inspirându-se dintr-un fapt real, autorul aduce în acest roman un elogiu omului optimist, întreprinzător, care știe să pună stăpânire pe natură, folosind-o în propriul său interes, și să supraviețuiască în condiții dificile.
Pornit într-o călătorie pe oceane, eroul cărții este singurul supraviețuitor al naufragiului corăbiei.
Aruncat de valuri pe o insulă pustie, Robinson își construiește o casă cu ajutorul lucrurilor recuperate de pe corabie, domesticește animale, muncește pământul, practică olăritul și croitoria, își construiește o barcă și explorează insula, repetând astfel, în răstimpul concentrat al celor 28 de ani de izolare, experiența civilizatoare a umanității.
Salvând de la moarte un sălbatic, Robinson îl botează Vineri și îl educă. În cele din urmă eroul este readus în patrie de un vas englez.
CAPITOLUL OPT
CALENDARUL LUI ROBINSON. ROBINSON ÎȘI AMENAJEAZĂ
LOCUINȚA
Mă copleșea uneori o deznădejde și o amărăciune de moarte. Pentru a-mi învinge aceste stări sufletești am luat condeiul și-am început să-mi dovedesc că situația mea nenorocită are și părțile ei bune.
Am împărțit pagina în două și, scriind în stânga ”rău” iar în dreapta ”bine”, iată ce am notat:
RĂU BINE
1
Am fost aruncat pe o insulă Dar am rămas în viață, deși aș fi
tristă și pustie și n-am nici o putut să mă înec, așa cum s-a
speranță de salvare.
2
Sunt izolat de întreaga lume, Nu m-am prăpădit de foame, nici
un pustnic alungat pentru n-am pierit în această pustietate
totdeauna dintre oameni.
3
Am puțină îmbrăcăminte și în Dar aici clima-i caldă și te poți lipsi
curând nu voi avea cu ce să-mi de haine.
acopăr goliciunea trupului.
4
Nu mă voi putea apăra dacă voi fi Dar pe insulă nu se află nici
atacat de oameni răi sau de fiare oameni, nici fiare și mă pot socoti
sălbatice.
5
N-am cu cine schimba o vorbă Dar am izbutit să-mi fac provizii
N-are cine să-mi dea puțin de toate cele necesare pentru
curaj și să mă mângâie.
- Insula lui Robinso Crusoe - harta întocmită de Robinson
Aceste raționamente mi-au fost de un mare sprijin. Am înțeles că nu trebuie să-mi pierd curajul și nici să mă las în voia desnădejdii. În momentele cele mai grele poți și trebuie să găsești mângâiere.
M-am liniștit și am mai prins curaj. Până atunci nu mă gândeam decât cum să părăsesc această insulă; ore întregi priveam în depărtare, tot așteptând să apară pe mare vreo corabie. Acum însă, încheiasem cu speranțele deșarte și începui să chibzuiesc cum să-mi organizez mai bine viața pe insulă.
V-am descris locuința mea. Era un cort așezat pe povârnișul muntelui înconjurat de un gard dublu, solid. Acum însă, gardul îl puteam numi zid sau val de pământ, pentru că în partea exterioară am lipit de el o ridicătură de pământ de două picioare grosime.
După un timp ( se scursese, cred, cam un an și jumătate), am așezat pe valul din jurul locuinței mele niște prăjini, pe care le-am sprijinit de coasta muntelui, iar deasupra lor am așezat crengi și frunze mari. În felul acesta am făcut un acoperiș curții mele și acum nu mă mai temeam de ploi, care, după cum am mai amintit, șiroiau din belșug pe insulă o anumită perioadă din an.
Cititorul a aflat mai înainte că tot avutul mi-l transportasem în cetate - întâi în ogradă, ia apoi în peștera pe care am săpat-o în dealul din spatele cortului. Dar trebuie să recunosc că la început lucrurile mele erau aruncate clae peste grămadă, la întâmplare, ocupând aproape toată curtea. Mă încurcau întruna și n-aveam pur și simplu unde să mă mișc. Pentru a le așeza ca lumea, trebuia lărgită peștera.
După ce am închis intrarea în orgadă și prin urmare mă puteam socoti apărat de atacurile fiarelor sălbatice, m-am apucat să-mi lărgesc și să-mi adâncesc peștera. Spre norocul meu, dealul era nisipos. După ce-am săpat în dreapta atât cât am socotit că era necesar, am făcut o cotitură și-am dus o galerie până afară, dincolo de ogradă.
Această galerie, subterană, care servea drept intrare de serviciu, îmi dădea posibilitatea nu numai să părăsesc cu ușurină curtea și să mă înapoiez acasă, dar mărea în mod considerabil și suprafața cămării.
După ce-am terminat cu această muncă, m-am apucat să-mi meșteresc ceva mobilă. Aveam cea mai mare nevoie de o masă și de un scaun: fără ele nu mă puteam bucura nici de acel modest confort, accesibil în singurătatea mea; nu puteam mânca la masă, nici scrie, nici citi.
Și iată-mă dulgher.
Până atunci nu mai pusesem niciodată mâna pe uneltele de dulgherie; cu toate acestea, mulțumită iscusinței mele înnăscute și perseverenței în muncă, puțin câte puțin, am câștigat atâta experiență încât să fi avut uneltele necesare, aș fi putut face orice mobilă.
