Gigantică personalitate renascentistă, Michelangelo a fost sculptor, pictor, arhitect dar și poet.
El nu este numai autorul lui David și Moise (sculpturi celebre), al mormintelor familiei Medici, al cupolei basilicei Sfântului Petru ori al frescelor din Capela Sixtină, ci și autorul unor sonete și madrigale alcătuind ciclul Rime, printre cele mai importante numărându-se cele dedicate lui Tomaso del Cavalieri și Vittoriei Colonna.
Vittoria ColonnaRIME 239 (Sonet închinat Vittoriei Colonna)
Mărită doamnă, spune-mi cum se face
că-n stei cioplită dăinuie-o făptură,
când cel ce-a făurit-o-n piatră dură
cu timpul în cenuș se preface ?
Sub ce-a trudit făuritorul zace,
căci mai presus e arta de natură;
eu știu, o simt prin propria mea sculptură
ce vremilor le ține piept tenace.
De-aceea deopotrivă pot și ție
și mie în culori sau piatră mută
viață a ne da, o viață nesfârșită,
ca după noi prin veacuri să se știe
cât de frumoasă-ai fost și cât de sluă
făptura-mi ce-a iubit îndreptățită.
285
Ajuns-au anii, cursul vieții mele,
fragilă barcă-n larg p mări profunde,
în portul nostru-al tuturor, pe unde
dăm seamă toți de bune și de rele.
Azi știu c-a fost sortită să mă-nșele
văpaia închipuiilor fecunde
ce-n însăși fantezia mea se-ascunde:
căci idol mi-am făcut din artă. Stele,
doruri și vise ce-o s-ajungă toate
acum când două morți îmi stau în față ?
Una m-a prins, cealaltă stă s-apuce.
Nici dalta, nici penelul nu mai poate
s-aline duhul meu cuprins în brațe
de cel ce ni le-a-ntins murind pe cruce.
