marți, 16 august 2011

LUIS DE GONGORA Y ARGOTE 1561 - 1627




În poezia spaniolă, Gongora este cel mai important reprezentant al cultismului, numit, după el, și ”gongorism”, un stil prețios, încifrat, metaforic, plin de imagini căutate, erudit, cu frecvente referiri mitologice, stil caracteristic barocului.

Operele lui Gongora reprezentative pentru acest stil sunt: Fabula lui Polifem și Galateea, Singurătățile, Fabula lui Piram și Tisbe, care au urmat în creația lui unei perioade dominante de influență clasică și populară, în care a scris balade, epistole, sonete, romanțe și satire.






                                           




      SINGURĂTĂȚILE - Las Soledades

                                1613


               La mer



Poemul prezintă sosirea unui naufragiat la o stână, participarea sa la o nuntă de păstori, apoi, pe țărmul mării, la viața pescarilor, prilej de a evoca natura și de a face elogiul vieții rustice, opusă artificialității vieții de la Curte.





        



                                 SINGURĂTATEA ÎNTÎIA


Era din an pe vremea când arborii dau floare,
iar sus, pe cer - drept arme-o semilună
pe fruntea lui și-n păr întregul Soare -
vicleanul răpitor al Europei se colindă
ca o cinstire luminoasă
și-n câmpuri de safire paște stele;
vremea când cel ce-n cupă lui Jupiter să-i pună,
decât flăcăul Idei, ar fi putut mai bine
- de valuri dus și singur - în oglindă
de ape, - atâtea lacrimi vărsa, încât cu ele
a-nduplecat și marea -nvolburată
și vânturile aspre, din suspine
iscând cântare mândră și armonioasă,
cum Arion, al doilea, din lira-i fermecată.






Image du Blog chezmanima.centerblog.net


Dintotdeauna-n munte înfruntându-i pinul
pe Noto, vântul rece,
pioasă scândură, să nu se-nece,
i-a dat - deși îngustă, delfin destul - pe mare,
celui ce fără minte și-a-ncredințat destinul
pustiurilor apei, ca-n Libii peregrinul,
și-alunecării, viața, corăbiei ușoare.
De Ocean, la începuturi înghițit, iar după
aceea scos de valuri, nu departe
de-o stâncă -n conjurată cu stuf uscat, să-și rupă
din alge și din spumă veșmintele-i de moarte
a izbutit, aflându-și adăpost și-odihnă
cu vulturii alături, păsările care
lui Jupiter sortite au fost să-i fie slavă.

Nisipul îl sărută tânărul și închină
stâncii - deși îngustă - scândura de navă
ce îl purtase singură pe mare
spre țărmuri, căci și stânca poate
cunoaște mângâierea ofrandei închinate.