Scriitor englez care în plin ev mediu anunța Renașterea, el este cunoscut și ca ”Părintele literaturii engleze”.Chaucer a cunoscut literatura medievală franceză și literatura umanismului italian cu prilejul călătoriilor efectuate în Europa cu misiuni diplomatice.
Este considerat cel mai mare poet englez al evului mediu și este primul poet îngropat în ”colțul poeților” din Westminster Abbey.
El a devenit faimos încă din cursul vieții prin numeroasele sale tratate de filozofie, astronomie și alchimie.
El a avut și o intensă activitate în viața civilă fiind birocrat, diplomat și curier.
Printre lucrările sale se numărăȘ ”Cartea Ducesei”, ”Casa slavei”, ”Troilus și Cresida””Legenda bunei femei” dar deși acestea sunt lucrări originale și sunt scrise într-o manieră profundă, astăzi este renumit și iubit pentru lucrarea ”Povestiri din Canterbury”.
El este un reprezentant de bază al literaturii admirat și pentru faptul că în plin ev mediu, când în Anglia majoritatea lucrărilor foloseau limba latină sau chiar franceză, el a scris în engleză.
Se presupune că a murit la 25 octombrie 1400, din cauze necunoscute - dar data rămâne totuși sub semnul întrebării pentru că a fost înscrisă pe piatra sa funerară dar piatra a fost așezată la mai bine de 100 de ani de la moartea sa.
Marele său talent de povestitor, realismul pe care l-a manifestat într-o epocă îmbâcsită de convenții și prejudecăți, umorul și autoironia i-au asigurat supraviețuirea peste veacuri.
POVESTIRILE DIN CANTERBURY
CANTERBURY TALES 1387 - 1400
Povestire cu cadru după modelul Decameronului lui Boccacio, dar în versuri, această scriere folosește ca pretext călătoria a 30 de pelerini de la un han de lângă Londra, spre catedrala Canterbury.
Pentru a face drumul mai plăcut, hangiul propune ca fiecare pelerin să spună câte două povești la dus șu două la întoarcere.
Dintre acestea, Chaucer a realizat doar 24.
Fiecare povestitor este individualizat în funcție de profesia și caracterul lui, prezentate în prolog: cavalerul și fiul său, scutierul, stareța, călugărul, negustoul, notarul, răzeșul, corăbierul, târgoveața din Bath, popa, plugarul, morarul, aprodul, hangiul, etc.
Caracterizarea fiecăruia - prin fizic și limbaj - se face în precuvântarea la povestea pe care o spune și care este în acord cu personalitatea sa.
In afară de câteva povestiri cu caracter grav (cum este aceea a cavalerului), majoritatea sunt pline de umor și cu intenție satirică la adresa moravurilor epocii, exprimând bucuria de a trăi plenar.
Personajul cel mai bine realizat de Chaucer este târgoveața din Bath.
Iat-o descrisă în prolog:
Era și-o TÂRGOVEAȚĂ DE LA BATH
Nițel cam tare de urechi, păcat !
Nici Ghentul și nici Yprul nu avea
Mai de ispravă țesător ca ea.
În parohie nu aflai cucoană
În drept să ducă mai întâi pomană
Iar când i-o lua-nainte vreo surată
Uita de milă și zbiera turbată.
Purta mărămi urzite de-o minune,
Iar cele de duminică pot spune
Că, zău, trăgeau vreo două-trei ocale.
Colțuni avea de lână roșă, moale,
ÎntinșiȘ și ghete noi în picior;
Chip rumen arăta, cutezător.
Trăise toată viața-n vrednicie
Și cinci bărbați ținu cu cununie,
Afar' de cei din tinerețea dumneaei...
Dar azi nu-i lipsă a vorbi de ei.
Ierusalimul de trei ori văzuse,
Străine râuri multe mai trecuse
Fusese și la Roma și-n Bulonia
La sfântul Iacob și la Colonia
Se dovedea a fi cam umblăreață;
Avea - ce-i drept e drept - și strungăreață...
Cu vălul bine înnodat umbla
Pe-o buiestrașă - și pe cap purta
O pălărie cât un scut de mare;
Pe coapsă fustă pentru mers călare
Și pinteni. Ne era ortacă bună:
Știa să râdă și trăsnăi să spună;
Poate știa și leacuri dragostei
Deoarece la viața dumneaei...
Iată descrierea cavalerului:
Un Cavaler era, un om de bine;
De când s-a fost pornit prin țări străine
El foarte-a îndrăgit cavaleria,
Dreptatea, traiul slobod, curtenia
Luptat-a pentru domn făă de pată;
De toți era virtutea-i lăudată,
Și mult a colindat, ca altul nime,
Între creștini, dar și prin păgânime.
Bătu-n Alecsăndria de-a căzut;
În fruntea mesii-adesea a șezut
Naintea altor neamuri în Prusia.
Și la Litveni luptat-a, și-n Rusia,
Ca el creștin de vază nimeni altul;
Era-n Granada când au dat asaltul
La Algezir, și-a fost în Belmaria,
La Lyeys mai fost-a el și Satalia
Când le-au luat; și iar pe Marea Mare,
Tot printre lănci și coifuri lucitoare
Bătu războaie crunte cincisprezeceȘ
La Tramisen luptat-a pentru lege
În trei turnire tot biruitor
Alesu-s-a; și a oștit cu spor,
O vreme, lâng-un crai din Palatia
De-au risipit păgânii în Turcia.
De faima lui și pruncii luau aminte...
Viteaz era dar și-nțelept la minte,
Și galeș în purtări ca o fecioară.
N-ar fi rostit o vorbă de ocară
Sau altcum orișicui să-i fi greșit:
Un cavaler pe drept desăvârșit.
De-nfățișarea sa ce pot a spune ?
Buncal avea, dar straie nu prea bune:
Era cămașa neagră-a dumisale
Soită de rugina celor zale;
Căci doar ce poposi din țări străine
Că și porni hagiu, să se închine.
