Poet reprezentativ al Renașterii italiene, Torquato Tasso a scris, pe lângă capodopera sa Ierusalimul eliberat, poemul cavaleresc Rinaldo, drama pastorală Aminta, tragedia Regele Torrismondo, lirică erotică și scrieri teoretice de poetică.
Personalitatea sa i-a inspirat lui Goethe drama Torquato Tasso.
A suferit de o boală mentală și a murit câteva zile înainte ca să fie încoronat de către papă ca rege al poeziei (la 51 de ani).
Până la începutul sec. al XIX-lea a fost cel mai citit poet din Europa.
-T.Tasso - bolnav, în spital de boli mentaleIERUSALIMUL ELIBERAT
(La Gerusalemme liberata)
Este un poem epic în douăzeci de cânturi, compus în mare parte între anii 1570 - 1575 și publicat (în două ediții succesive) în 1580 și 1581.
Dorind să trateze după modelul lui Homer și Vergilius un subiect istoric beneficiind de aportul romanului cavaleresc medieval,Tasso a situat acțiunea în timpul primei Cruciade, care avea drept scop cucerirea Ierusalimului.
Poemul prezintă luptele duse de cavalerii cruciați (Rinaldo, Tancredo ș.a.), conduși de Goffredo, împotriva sarazinilor (Argante, Clorida, Armida, Aladin), care recurg adesea la farmece spre a-și înlătura adversarii.
Bătăliile, la care participă și elementul miraculos (forțele divine și demonice), se încheie cu victoria cruciaților.
Iubirea (dintre Rinaldo și Armida, Tancredo și Clorida) ocupă, alături de eroism, un loc important în poem.
Cântul XVI ( pe care l-am ales și-l transcriu mai jos) evocă grădinile fermecate în care vrăjitoarea Armida îl ține pe Rinaldo departe de luptă.
9
Ieșind din aste încâlcite căi,
Grădina mândră îți ivește-n față
Havuzuri mari cu ape în văpăi,
Un râu, și flori, și arbori, și verdeață,
Coline, peșteri și umbroase văi...
Cu toate-odată ochiul ți-l răsfață
Și-ascuns cum meșteșugu-n orice parte-i,
Mai mare prețul nevăzut al artei.
10
Sălbăticia și orânduiala,
În locuri și-n podoabe, par firești,
Căci Firea parc-ar imita mugala,
Jucându-se, a artei omenești.
Toți arborii-și supun Armidei fala
Și-s veșnic înfloriți prin vrăjile drăcești;
O fructă când câderea și-o așteaptă,
Răsare alta-n pomi, și-ndată-i coaptă.
11
Pe-aceleași trunchi, pe-același ram, când piere
Smochina coaptă, crește crudu-i fruct,
Cum crude, după-nvăpăiate, mere...
Cu foc solar în vrejurile-i supt,
Șerpuitoarea viță-n sus se cere,
Rodind ciorchini mustoși, neîntrerupt,
Căci lângă floare-i crește agurida
Și bobul rubiniu, cum vru Armida.
12
Stau păsări giugiulindu-se-n frunzar,
Umplând văzduhul de lascivul son
Și frunzele și undele tresar,
Fiind al viersurilor ison.
Tac păsările, - freamătu-i mai clar,
Iar cântă, - e un stins și dulce zvon.
Aeriene muzici (întâmplare-i
Sau artă ?) hangul țin ciripitoarei.
13
Penet multicolor, de purpur ciocul,
Le are, dintre zburătoare, una,
Ce-n viers tânguitor își varsă focul,
Cu glas parcă de om, întotdeauna.
Ce dulci minuni își află-n gușă-i locul
Când trilurilor le pișcă struna !
Ascultă-i alte păsări, mute, cântul
Și susurul și-l amuțește vântul.
