Henri-Benjamin Constant de Rebecque 1767 – 1830
Benjamin Constant e fixat pentru posteritate ca autorul lui Adolphe
(1816). Romanul a lăsat în umbră scrierile lui juridice sau politice,
cele cu privire la izvoarele religiei, la civilizația europeană, sau
activitatea omului politic, care a fost, totuși, o figură de prim plan
în ultimii ani ai domniei lui Napoleon I.
Adolphe e, într-adevăr, principala operă analitică a romantismului francez, datorită conciziei cu care știe să îmbine amărăciunea dezamăgitului cu luciditatea autocunoașterii. Fire slabă, care și-a ratat dragostea și viața, care a rămas pe multe planuri un veleitar, Constant și-a valorificat artistic eșecurile, disecându-se fără cruțare.
Autorul lui Adolphe apare și în cele două scrieri postume de memorialistică ce ni s-au păstrat, Caietul roșu - publicat pentru prima oară în 1907 - și Jurnalul intim apărut în mai multe ediții, începând din 1887.
Caietul roșu e construit narativ și cuprinde anii copilăriei și adolescenței, până la douăzeci de ani. Este, de altfel, subîntitulat Viața mea, 1767 - 1787. Descendent al unei familii din nobilimea militară elvețiană, Benjamin Constant de Rebecque a avut o copilărie bizară, guvernată de capriciile unui tată la fel de bizar și al unei foarte tinere mame vitregi. Copil precoce, uimind prin cunoștințele lui deasupra vârstei, a rătăcit până la douăzeci de ani prin câteva țări: Franța, Germania, Anglia. Caietul roșu povestește anii aceștia de peregrinări, văzuți cu dezamăgirea de mai târziu. Jurnalul intim, redactat o dată cu evenimentele relatate, are o structură mai discontinuă, cuprinde însemnări scrise cu litere grecești pentru a le feri de ochii indiscreți, referitoare la evenimentele dintre 1804 și 1816. Sunt anii cruciali ai existenței lui Constant, când și-a dobândit notorietatea ca om și gânditor politic, de asemenea anii când s-a stins dragostea pentru doamna de Staël, ceea ce avea să creeze materialul lui Adolphe și când s-a ivit pasiunea târzie și presărată cu umilințe pentru doamna de Récamier (în tot acest timp el era deja căsătorit - cu doamna de Stael a avut și copii).
Interesul acestor însemnări e inegal. Sunt citabile - chiar când cuprind aprecieri bizare - notele cu privire la întâlnirile avute în călătoria prin Germania, când i-a cunoscut pe Goethe și pe Schiller, pe cei doi Schlegel. Dar autorul lui Adolphe e prezent în sbuciumul permanent al omului fără voință, târât spre joc și spre aventuri erotice, constatându-și spăimântat uscăciunea și neputințele, în tresăririle, speranțele și înfrângerile pe care le înregistrează Jurnalul intim.
E portretul unui tip romantic aflat la antipodul chintesenței de energie care a fost Hugo.
JURNALUL INTIM
(Journal Intime)
În 25.
Vizită la Goethe. Conversație interesantă asupra coborârii lui Ulise în Infern și asupra tabloului lui Polignot din Delfi reprezentând această fabulă. Descrierea se găsește în Pausanias. Polignot a cuprins în tabloul său și morala care nu era în poemul lui Homer. Am cinat cu prințesa Brunswick, sora împărătesei Rusiei; drăguță persoană. Seara am văzut Husiții de Kotzebue. Piesă foarte proastă; șaizeci de copii prezenți în același timp pe scenă, n-are plan, nici caracter, nici culoare locală, nici adevăr istoric ! E mizerabilă. Moravurile husiților, fanatismul, cruzimea, convingerile lor, totul ar fi putut fi extrem de interesant. E ratat tot. El n-a știut să ne arate decât niște soldați beți, pregătindu-și armele pentru a străpunge copii.
În 26.
Piesa lui, Wilhelm Cuceritorul, a fost interzisă. - S-a observat ce mă frapase. Am râs de supunerea unui ofițer din Hessen pe care ducele de Weimer îl prezintă ca neînsurat și care răspunde printr-o reverență, cu toate că avea soție și copii.- Drept lector și secretar am luat un tânăr care amenință să devină un mic Werther, căci, numai pentru un cuvânt pe care i-l spui, scrie scrisori de patru pagini. Va trebui să-l dezvăț de asta.
Citesc Gravitatea, sistem filozofic. Este o glumă lungă și greoaie, numai dacă nu cumva autorul, ceea ce ar fi foarte rău, n-o fi luat lucrarea în serios. În loc să împartă, ca majoritatea filozofilor, omul în două părți: sufletul și trupul, sau oricum vrei să-l numești, Gravitatea reduce toate interesele omului la două nevoi: nevoia de hrană și de femeie. - Continui Meiners; numai fapte prețioase, lungimi intolerabile și o latină groaznică. - Supeu foarte interesant la Goethe. E un om foarte deștept, scânteietor, profund și plin de idei noi. Dar omul cel mai puțin bonom pe care-l cunosc. Vorbind despre Werther, spunea: „ Ceea ce face ca această lucrare să fie primejdioasă e faptul de a fi zugrăvit slăbiciunea la fel ca și puterea. Dar nu-mi pasă de consecințe când fac un lucru care îmi convine. Dacă există nebuni la care lecturile sfârșesc prost, cu atât mai rău, pe legea mea, dar asta îi privește !”...
*** Sosit la Ulm. Văzut Hubert, om deștept, dar rece și fără sensibilitate, exceptând soțiași copiii. Nu ai niciodată plăcerea să-l vezi indignat din pricina vreunei crime. Ca multor literați germani, această trăsătură îi lipsește.
De unde-mi vin ideile triste și sumbre care mă copleșesc azi ? Oare am pierdut orice putere asupră-mi ? Oare destinul meu nu e în mâinile mele ? Oare n-am regăsit o forță de lucru care întrece speranțele mele ? Numai voința îmi lipsește pentru a fi fericit. Dacă aș lua trei hotărâri, aș putea fi. Să mă consacru numai literaturii. Să rămân străin de afacerile din care am ieșit cu o linie de conduită ireproșabilă. Și să mă statornicesc într-o țară în care să găsesc lumină, securitate, independență. E tot ce-mi trebuie. Vreau ca toate eforturile mele să tindă spre asta. Trebuie să găsesc un mijloc să statornicesc întreaga mea existență în literatură. Ea dă satisfacție tuturor dorințelor mele. Ceea ce știu și ceea ce studiez îmi procură destulă bucurie. Chiar dacă aș trăi o sută de ani, mi-ar fi de-ajuns numai să-i studiez pe greci. Citesc Antigona. Sofocle, ce om admirabil ! Recitesc Ajax și Filoctet. Este evident că Sofocle era un om cu însușiri vrednice de mare stimă. M-a izbit o cugetare. Chiar și ignoranții îl cunosc. În timp ce era poet tragic, era și general și om de stat; îndeplinea cu onoare înaltele funcții ale Republicii Ateniene. Probabil că era invidiat mai mult pentru funcțiile sale decât pentru talentul său de poet. Astăzi, numai erudiții mai știu că el a fost și altceva decât poet. Demnitățile îi sunt uitate, dar talentul a supraviețuit.
În timpul călătoriei de la Schaffhouse la Lentzbourg am citit Medeea și Fenicienele de Euripide. Este cu totul altfel de om decât Sofocle. Are mult mai puțină simplitate, o dorință mult mai mare de a face efect, în consecință, mai multă inconsecvență, o depărtare de la subiectul său, idei generale deplasate. Dar e admirabil pentru două lucruri: ironia amară și elanuri de sensibilitate sfâșietoare. Al său Oreste este o piesă îngrozitoare, iar în Ciclop există multă grosolănie dar și destulă inteligență.
În situația mea există lucruri care-mi displac. Dar să nu uităm că toate situațiile au necazurile lor secrete pe care nu ți le închipui decât atunci când te afli în ele. Caracterul meu are întotdeauna contadicția formelor cu delicatețea acțiunilor și justețea sentimentelor. Aceasta mă împiedică totdeauna de-a avea dreptate în ochii publicului față de oricine pe lume.Pentru a avea dreptate față de cineva și a fi aprobat, trebuie să fii aspru, nedrept sau prost. Când ești aspru, profiți de toate avantajele fără a fi emoționat de durerile celorlalți. Când ești nedrept, aduni exagerările dușmanilor adversarului tău, care-ți aleargă în ajutor cu un zel mult mai mare decât înseși prietenii proprii ! Când ești prost, ai toți proștii de partea ta - și sunt o mulțime !...
*** Doamna de Staël a sosit. Primele momente au fost agitate. Ce consolări absurde și revoltătoare i s-au prezentat ! Ce lipsă de sensibilitate aproape la toată lumea ! Nu mă mir că sunt acuzat de-a fi lipsit de sensibilitate. Prin acest cuvânt se înțelege cu totul altceva decât ceea ce mi se pare că indică el. Sunt formule convenționale, cu care cei care-și zic prietenii ființelor care sunt necăjite nu se gândesc decât să le furnizeze acelora pretextul de-a scăpa cât mai repede posibil de durerea lor. Eu respect această durere și să mă ferească Dumnezeu să vreau s-o înăbuș cu mângâieri străine. Vederea acestei profanări mă revoltă și aș deveni aspru cu cel mâhnit dacă aș vedea că el s-ar învoi la asta. Dar sărmana mea prietenă e departe de așa ceva. Și o văd, cu un fel de plăcere crudă,respingând aceste banale tentative. Este încă mai mult mirată de nenorocirea ei decât pătrunsă de ea. E efectul primului moment. Dar durerea asta care a zdrobit-o îi va pătrunde în suflet, care până acum nu e decât tulburat și se va contopi cu existența ei. Atunci consolările vor înceta, căci va începe adevărata durere. I s-au retrimis două scrisori ale tatălui ei: sunt ultimele. Se vede că ideile se învălmășesc, lipsesc și câteva cuvinte, altele abia se pot citi. Moartea e peste tot în ele. Și totuși, e preocupat de ea în fiecare rând, se gândește la interesele ei cele mai fugare, la toate grijile ei născocite. Într-un cuvânt, inima părintelui supraviețuiește. Și durerea prietenei noastre sporește. Schlegel, pe care l-a adus cu ea de la Berlin, o consolează în felul lui: cu inteligență, duioșie și bunătate, dar fără sensibilitate profundă. Oh ! Slăbiciune a facultăților morale ! Schlegel este unul dintre discipolii sau, mai bine zis, unul din corifeii lui Schelling. Are vaste cunoștințe literare, inteligență, gust puțin, este prezumțios și ciudat. Are, de altfel, o terminologie atât de personală pentru uzul noii filozofii germane, încât este greu să-l înțelegi fără a fi inițiat în acest sistem. Cred, totuși, că eu l-am înțeles. Și, dacă nu mă înșel, întregul sistem nu e altceva decât o reluare de subtilități scolastice, de negații, de idei luate drept realități și de orânduiri de cuvinte luate drept lucruri...
*** În seara asta, Schegel s-a simțit jignit de o înțepătură a doamnei de Stael, și, cum ea nu obosește niciodată discutând, voia să reînceapă o explicație la ora unu noaptea, rezervându-și, după acea explicație, o discuție asupra unor lucruri discutate de sute de ori. Eu muream de somn și mă dureau ochii, dar trebuia să ascult. N-am văzut niciodată o femeie mai bună, cu mai multă grație și devotament, dar nici n-am văzut una care să aibă încontinuu exigențe, fără să-și dea seama, care să acapareze mai mult viața a tot ceea ce-o înconjoară și care, cu toate calitățile ei, să aibă o personalitate mai recunoscută; întreaga existență, minutele, orele, anii trebuie să fie ladispoziția ei. Și când ea se dăruie cu totul vârtejului, este un tărăboi ca toate furtunile sau cutremurele de pământ. E un copil răsfățat, asta explică tot...
*** Am terminat capitolul meu despre alegorie și sunt mulțumit. E plin de idei. Pentru mine, marea dificultate va fi cartea despre devierile politeismului. Simt că va trebui să mă limitez la greci și la romani, pe care îi cunosc perfect, căci ar exista lacune prea izbitoare și aș regreta tot ceea ce am făcut deja. În tot cazul, lucrarea mea este foarte avansată, din fericire, căci forțele mele scad; sunt extraordinar de slab și descurajat. Singurătatea îmi va fi o alinare.
Mă duc la o serată unde întâlnesc cțteva femei binevoitoare, dar soarta mi-e potrivnică, căci există totdeauna, la persoana pe care aș putea și aș vrea s-o iau de soție, trăsături care nu-mi convin de loc. Cu toate astea, viața merge înainte. Recunosc că îmi va fi totuna atunci când se va sfârși.
*** Fac o plimbare cu Sismondi care îmi reproșează că nu vorbesc niciodată serios. E adevărat, în dispoziția în care mă aflu, arăt prea puțin interes persoanelor și lucrurilor, pentru a încerca să conving. Mă limitez, deci, la tăcere sau la glumă. Asta mă distrează și mă potolește. Cea mai bună calitate, cu care m-a înzestrat cerul, este aceea de a mă distra cu mine însumi. I-am citit lui Sismondi Introducerea mea. A fost foarte surprins de ea. E un om lipsit de inteligență, dar care are principii foarte juste și intenții foarte bune. Dar lucrează foarte puțin, se lasă invitat în lume, flatat de faptul de a fi primit. Nu se gândește că talentul său i-a deschis ușile și că sacrifică unei prime bucurii și foarte mic succes mijlocul de-a avea altele....
*** Mă duc la bal la ducesa de Beauvau. Am o întrevedere cu Lafayette. Viitorul este destul de nesigur, dar e sigur că purii nu ne vor. Ei se vor pierde pierzându-ne.
***Cinez la Ouvrard și pregătesc a doua ediție care mi-a fost cerută. Voi răspunde acolo unui articol amar pe care Gazette de France l-a publicat împotriva mea.
Redactez articolul pe care l-am promis lui Ballanche; și am terminat memoriul pentru familia Murat care este foarte bun.Cinez la Laîne și acolo constat că sunt respins în mod sigur. Nu va fi nevoie să mi se spună de două ori și, deoarece ei mă vor în opoziție, voi trece în opoziție. Serată la Doamna de Rumfort. Constat, la toată lumea mai multă bucurie bonapartistă decât bănuiam. Vizită la Laîne care mă asigură că guvernul ne dorește. Redactez un articol pe care el se însărcinează să-l publice. Cenzura îl refuză, să le fie de bine.
*** O mare noutate ! Se întoarce Bonaparte. Prăbușirea e groaznică, viața mi-e în primejdie ! Acum, fie ce-o fi ! Să pierim deci dacă trebuie ! Cât sunt de lași regaliștii aceștia atât de puri, care se gândeau să mă prezinte ca pe un dușman al acestui guvernământ. Ei tremură și eu sunt ingurul care îndrăznește să scrie și să propuie să ne apărăm. Mâine seară vom ști mai multe.
*** Noutățile se înmulțesc, dar totul e încă obscur, în afara convingerii tuturor că totul e pierdut. Continui să cred că s-ar mai putea salva, dar se pierde timpul. Doamna de Stael a plecat.
*** Conferință interminabilă cu Laîne fără nici o concluzie. E dezolant, dar, repet, totul e pierdut numai prin faptul că o spune toată lumea. Fouche, Sebastiani și bonapartiștii mă adoră. Cinat cu Montlosier.
***Mă întorc la Laîne. Noutățile sunt îngrozitoare. Fac o propunere. Dacă reușește, îmi risc bucuros viața pentru a respinge pe tirani. Se încearcă o mulțime de lucruri pentru a organiza rezistența, dar totul slăbește în mână.
*** Ședința deputaților ! Ce slăbiciune și ce mizerie ! Cină la Raynouard. Bonapartiștii continuă să-mi facă avansuri; cu toate astea capul meu e în primejdie și eu fac prostia de-a mă gândi la el.
*** E o ședință regală emoționantă, darnoutățile sunt proaste. Se fac priecte care se abandonează. Primejdia crește. Cinat la Doamna de Coigny cu Doamna de Grammont. Se amână totul pe mâine și El e la Auxerre. Scriu un articol pentru Debats, care e condamnarea mea. Puțin îmi pasă dacă mă înhață. E momentul să-mi amintesc că viața-i plicticoasă. Inepția continuă să dirijeze totul. În trei zile o luptă sau o învălmășeală va pune capăt la tot.
*** Articolul meu a apărut la timp nepotrivit, căci nu se mai gândește nimeni să se lupte, atât de total e dezastrul. Regele a plecat. Zăpăceală și mișelie universală.
Mă gândesc și eu să plec, dar nu există cai și sunt obligat să mă mulțumesc cu retragerea.
*** După o zi de neliniște, pot, în sfârșit, să părăsesc Parisul și, călătorind toată noaptea fără să mă opresc, ajung la Anger. Dar acolo mă găsesc în fața unor noutăți neliniștitoare din Vendee; mă hotărăsc să fac cale întoarsă și revin fără oprire până la Sevres, pentru a mă întoarce seara la Paris. A doua zi, mă duc la Sebastiani și la Fouche. Mă liniștesc amândoi, cu toate că nu mă încred decât pe jumătate. Văzut pe Doamna de C...de Vaudemont. Întoarcerea mea îi miră mult. Lucrurile s-au restabilit ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Sebastiani îmi garantează securitatea. Cinat la Allard. Vizită la Joseph. Îmi dă mari speranțe în ceea ce gândesc eu. Vor fi oare într-adevăr șanse de libertate ?
Fac un memoriu pentru pace. Sunt asigurat că intențiile sunt liberale. Se vorbește despre numirea mea la Consiliul de Stat. Ei aș ! Să acceptăm ! Aplicarea principiilor va rămâne despotică, nu-i nimic ! Acum Sebastiani are îndoieli. Ciudată mai e soarta asta a mea.
*** Cinat la Doamna Gay. Cer un pașaport. E mai sigur decât vagile promisiuni. Încep o nouă lucrare politică. Dacă pot s-o fac destul de repede va produce impresie, dar va trebui să mă stabilesc aici. un articol pe care i l-am dat lui Joseph a apărut în Journal de Paris.
E excelent și va face impresie. Dacă voi fi descoperit, ceea ce este sigur, se vor spune câte și mai câte. Cinat la lordul Kinnaird, cu Fouche și Bassano, care au față de mine cele mai bune sentimente.
*** Poziția mea mă apasă. Mâine voi face o încercare decisivă. Cinez la Fouche. Sunt foarte atacat și mărturisesc că o și merit. Voi pleca, și o ședere în Germania va șterge tot.
Văzut Sebastiani, Rovigo, Fouche. Apar noi decrete. Nu mai e nimic de sperat, să ferească Dumnezeu să mă amestec în asemenea lucruri.
*** Cinat la Pontecoulant, toată lumea e indignată. Sunt decis să plec. Cinez la Doamna Recamier cu mult calm. Cu toate acestea, ea este aceea care, timp de șapte luni, a adus în viața mea toate durerile și toate nebuniile. Am lucrat mult, dar îmi dau seama că lucrarea mea înseamnă un nou exil.
***Scrisoare de la Lafayette și Doamna de Stael în care mă aprobă. Au dreptate, să publicăm și să plecăm.
Am înaintat mult, subiectul e îndrăzneț. Cinat la sebastiani.
***Împăratul îmi fixează o întrevedere. Oare ce să fie ?
*** L-am văzut, m-a primit foarte bine și m-a însărcinat, după o lungă conversație, să redactez un proiect de Constituție. E un om uimitor, trebuie să recunosc. Totul va fi făcut mâine, dar asta mă va face oare să mă îmalț, în sfârșit, și oare trebuie s-o doresc ? Facă-se voia Domnului !
*** Proiectul meu de Constituție n-a avut succes, căci, hotărât, nu dorește nimeni libertatea. Mâine voi face încă un demers, dar nu în sensul în care mi-o cere el, căci îmi displace.
*** Am avut o întrevedere de două ore. Proiectul meu modificat a ieșit mai bun. Îl voi prezenta din nou mâine. Conferințele mele sunt în Gazette. Opinia publică mă blamează destul, dar eu cred că fac bine și vreu să ies, în sfârșit, din expunerea mea.
*** Împăratul îmi acordă o lungă întrevedere, multe din ideile mele constituționale sunt adoptate. Împăratul discută cu mine și despre alte subiecte. Se pare că îi place conversația mea. Mi se anunță numirea la Consiliul de Stat. Întrevedere cu Maret și Regnault. Numirea mea e semnată. Saltul s-a făcut, sunt acolo pe de-a-ntregul. Svrisoare primită de la Doamna de Stael. Ar vrea să nu fac nimic pentru soarta mea și să-i dau ei puținul pe care-l am (încântătoare combinație !). Am văzut-o pe Juliette, dar un consilier de stat trebuie să renunțe la joc și la dragoste...
***Victoria nu se confirmă, sfârșitul se apropie căci dezastrul e complet. Nu mai există armată, nici mijloace de rezistență. Waterloo a distrus tot. Camera e rece, ea nu-și va salva prietenii nici prin asentiment, nici prin independența ei: va fi la fel ca la 20 martie.
*** Împăratul s-a întors, a poruncit să fiu chemat. Va abdica mâine. Mizerabilii ! L-au servit cu entuziasm pe când strivea libertatea și-l părăsesc când vrea s-o statornicească !
*** Fac încă o vizită împăratului. Vorbește despre situația lui cu un calm surprinzător și despre poziția generală cu perfectă libertate.
*** Am plecat în dimineața asta. Ajuns la Laon (Alsacia), trimit un sol la Blucher. Cel pe care mi-l trimite el e Joseph de Westphal, pe care l-am văzut în Germania, acum 18 luni, în cu totul alte circumstanțe. El duce misivele noastre; insolența străinilor e mare. Fac o cursă călare la avanposturi. După ce mi se refuză trecerea, trimit un mesaj la Blucher care îmi trimte trei comisionari. Ei fac propuneri de cesiune absurdă pentru un armistițiu pe care îl regret. Multe fraze asupra independenței pe care pretind că ne-o lasă, dar protestând împotriva oricărei idei de a ne lăsa vreun guvernământ. Dar există o ură nemărginită împotriva lui Napoleon.
Adolphe e, într-adevăr, principala operă analitică a romantismului francez, datorită conciziei cu care știe să îmbine amărăciunea dezamăgitului cu luciditatea autocunoașterii. Fire slabă, care și-a ratat dragostea și viața, care a rămas pe multe planuri un veleitar, Constant și-a valorificat artistic eșecurile, disecându-se fără cruțare.
Autorul lui Adolphe apare și în cele două scrieri postume de memorialistică ce ni s-au păstrat, Caietul roșu - publicat pentru prima oară în 1907 - și Jurnalul intim apărut în mai multe ediții, începând din 1887.
Caietul roșu e construit narativ și cuprinde anii copilăriei și adolescenței, până la douăzeci de ani. Este, de altfel, subîntitulat Viața mea, 1767 - 1787. Descendent al unei familii din nobilimea militară elvețiană, Benjamin Constant de Rebecque a avut o copilărie bizară, guvernată de capriciile unui tată la fel de bizar și al unei foarte tinere mame vitregi. Copil precoce, uimind prin cunoștințele lui deasupra vârstei, a rătăcit până la douăzeci de ani prin câteva țări: Franța, Germania, Anglia. Caietul roșu povestește anii aceștia de peregrinări, văzuți cu dezamăgirea de mai târziu. Jurnalul intim, redactat o dată cu evenimentele relatate, are o structură mai discontinuă, cuprinde însemnări scrise cu litere grecești pentru a le feri de ochii indiscreți, referitoare la evenimentele dintre 1804 și 1816. Sunt anii cruciali ai existenței lui Constant, când și-a dobândit notorietatea ca om și gânditor politic, de asemenea anii când s-a stins dragostea pentru doamna de Staël, ceea ce avea să creeze materialul lui Adolphe și când s-a ivit pasiunea târzie și presărată cu umilințe pentru doamna de Récamier (în tot acest timp el era deja căsătorit - cu doamna de Stael a avut și copii).
Interesul acestor însemnări e inegal. Sunt citabile - chiar când cuprind aprecieri bizare - notele cu privire la întâlnirile avute în călătoria prin Germania, când i-a cunoscut pe Goethe și pe Schiller, pe cei doi Schlegel. Dar autorul lui Adolphe e prezent în sbuciumul permanent al omului fără voință, târât spre joc și spre aventuri erotice, constatându-și spăimântat uscăciunea și neputințele, în tresăririle, speranțele și înfrângerile pe care le înregistrează Jurnalul intim.
E portretul unui tip romantic aflat la antipodul chintesenței de energie care a fost Hugo.
JURNALUL INTIM
(Journal Intime)
În 25.
Vizită la Goethe. Conversație interesantă asupra coborârii lui Ulise în Infern și asupra tabloului lui Polignot din Delfi reprezentând această fabulă. Descrierea se găsește în Pausanias. Polignot a cuprins în tabloul său și morala care nu era în poemul lui Homer. Am cinat cu prințesa Brunswick, sora împărătesei Rusiei; drăguță persoană. Seara am văzut Husiții de Kotzebue. Piesă foarte proastă; șaizeci de copii prezenți în același timp pe scenă, n-are plan, nici caracter, nici culoare locală, nici adevăr istoric ! E mizerabilă. Moravurile husiților, fanatismul, cruzimea, convingerile lor, totul ar fi putut fi extrem de interesant. E ratat tot. El n-a știut să ne arate decât niște soldați beți, pregătindu-și armele pentru a străpunge copii.
În 26.
Piesa lui, Wilhelm Cuceritorul, a fost interzisă. - S-a observat ce mă frapase. Am râs de supunerea unui ofițer din Hessen pe care ducele de Weimer îl prezintă ca neînsurat și care răspunde printr-o reverență, cu toate că avea soție și copii.- Drept lector și secretar am luat un tânăr care amenință să devină un mic Werther, căci, numai pentru un cuvânt pe care i-l spui, scrie scrisori de patru pagini. Va trebui să-l dezvăț de asta.
Citesc Gravitatea, sistem filozofic. Este o glumă lungă și greoaie, numai dacă nu cumva autorul, ceea ce ar fi foarte rău, n-o fi luat lucrarea în serios. În loc să împartă, ca majoritatea filozofilor, omul în două părți: sufletul și trupul, sau oricum vrei să-l numești, Gravitatea reduce toate interesele omului la două nevoi: nevoia de hrană și de femeie. - Continui Meiners; numai fapte prețioase, lungimi intolerabile și o latină groaznică. - Supeu foarte interesant la Goethe. E un om foarte deștept, scânteietor, profund și plin de idei noi. Dar omul cel mai puțin bonom pe care-l cunosc. Vorbind despre Werther, spunea: „ Ceea ce face ca această lucrare să fie primejdioasă e faptul de a fi zugrăvit slăbiciunea la fel ca și puterea. Dar nu-mi pasă de consecințe când fac un lucru care îmi convine. Dacă există nebuni la care lecturile sfârșesc prost, cu atât mai rău, pe legea mea, dar asta îi privește !”...
*** Sosit la Ulm. Văzut Hubert, om deștept, dar rece și fără sensibilitate, exceptând soțiași copiii. Nu ai niciodată plăcerea să-l vezi indignat din pricina vreunei crime. Ca multor literați germani, această trăsătură îi lipsește.
De unde-mi vin ideile triste și sumbre care mă copleșesc azi ? Oare am pierdut orice putere asupră-mi ? Oare destinul meu nu e în mâinile mele ? Oare n-am regăsit o forță de lucru care întrece speranțele mele ? Numai voința îmi lipsește pentru a fi fericit. Dacă aș lua trei hotărâri, aș putea fi. Să mă consacru numai literaturii. Să rămân străin de afacerile din care am ieșit cu o linie de conduită ireproșabilă. Și să mă statornicesc într-o țară în care să găsesc lumină, securitate, independență. E tot ce-mi trebuie. Vreau ca toate eforturile mele să tindă spre asta. Trebuie să găsesc un mijloc să statornicesc întreaga mea existență în literatură. Ea dă satisfacție tuturor dorințelor mele. Ceea ce știu și ceea ce studiez îmi procură destulă bucurie. Chiar dacă aș trăi o sută de ani, mi-ar fi de-ajuns numai să-i studiez pe greci. Citesc Antigona. Sofocle, ce om admirabil ! Recitesc Ajax și Filoctet. Este evident că Sofocle era un om cu însușiri vrednice de mare stimă. M-a izbit o cugetare. Chiar și ignoranții îl cunosc. În timp ce era poet tragic, era și general și om de stat; îndeplinea cu onoare înaltele funcții ale Republicii Ateniene. Probabil că era invidiat mai mult pentru funcțiile sale decât pentru talentul său de poet. Astăzi, numai erudiții mai știu că el a fost și altceva decât poet. Demnitățile îi sunt uitate, dar talentul a supraviețuit.
În timpul călătoriei de la Schaffhouse la Lentzbourg am citit Medeea și Fenicienele de Euripide. Este cu totul altfel de om decât Sofocle. Are mult mai puțină simplitate, o dorință mult mai mare de a face efect, în consecință, mai multă inconsecvență, o depărtare de la subiectul său, idei generale deplasate. Dar e admirabil pentru două lucruri: ironia amară și elanuri de sensibilitate sfâșietoare. Al său Oreste este o piesă îngrozitoare, iar în Ciclop există multă grosolănie dar și destulă inteligență.
În situația mea există lucruri care-mi displac. Dar să nu uităm că toate situațiile au necazurile lor secrete pe care nu ți le închipui decât atunci când te afli în ele. Caracterul meu are întotdeauna contadicția formelor cu delicatețea acțiunilor și justețea sentimentelor. Aceasta mă împiedică totdeauna de-a avea dreptate în ochii publicului față de oricine pe lume.Pentru a avea dreptate față de cineva și a fi aprobat, trebuie să fii aspru, nedrept sau prost. Când ești aspru, profiți de toate avantajele fără a fi emoționat de durerile celorlalți. Când ești nedrept, aduni exagerările dușmanilor adversarului tău, care-ți aleargă în ajutor cu un zel mult mai mare decât înseși prietenii proprii ! Când ești prost, ai toți proștii de partea ta - și sunt o mulțime !...
*** Doamna de Staël a sosit. Primele momente au fost agitate. Ce consolări absurde și revoltătoare i s-au prezentat ! Ce lipsă de sensibilitate aproape la toată lumea ! Nu mă mir că sunt acuzat de-a fi lipsit de sensibilitate. Prin acest cuvânt se înțelege cu totul altceva decât ceea ce mi se pare că indică el. Sunt formule convenționale, cu care cei care-și zic prietenii ființelor care sunt necăjite nu se gândesc decât să le furnizeze acelora pretextul de-a scăpa cât mai repede posibil de durerea lor. Eu respect această durere și să mă ferească Dumnezeu să vreau s-o înăbuș cu mângâieri străine. Vederea acestei profanări mă revoltă și aș deveni aspru cu cel mâhnit dacă aș vedea că el s-ar învoi la asta. Dar sărmana mea prietenă e departe de așa ceva. Și o văd, cu un fel de plăcere crudă,respingând aceste banale tentative. Este încă mai mult mirată de nenorocirea ei decât pătrunsă de ea. E efectul primului moment. Dar durerea asta care a zdrobit-o îi va pătrunde în suflet, care până acum nu e decât tulburat și se va contopi cu existența ei. Atunci consolările vor înceta, căci va începe adevărata durere. I s-au retrimis două scrisori ale tatălui ei: sunt ultimele. Se vede că ideile se învălmășesc, lipsesc și câteva cuvinte, altele abia se pot citi. Moartea e peste tot în ele. Și totuși, e preocupat de ea în fiecare rând, se gândește la interesele ei cele mai fugare, la toate grijile ei născocite. Într-un cuvânt, inima părintelui supraviețuiește. Și durerea prietenei noastre sporește. Schlegel, pe care l-a adus cu ea de la Berlin, o consolează în felul lui: cu inteligență, duioșie și bunătate, dar fără sensibilitate profundă. Oh ! Slăbiciune a facultăților morale ! Schlegel este unul dintre discipolii sau, mai bine zis, unul din corifeii lui Schelling. Are vaste cunoștințe literare, inteligență, gust puțin, este prezumțios și ciudat. Are, de altfel, o terminologie atât de personală pentru uzul noii filozofii germane, încât este greu să-l înțelegi fără a fi inițiat în acest sistem. Cred, totuși, că eu l-am înțeles. Și, dacă nu mă înșel, întregul sistem nu e altceva decât o reluare de subtilități scolastice, de negații, de idei luate drept realități și de orânduiri de cuvinte luate drept lucruri...
*** În seara asta, Schegel s-a simțit jignit de o înțepătură a doamnei de Stael, și, cum ea nu obosește niciodată discutând, voia să reînceapă o explicație la ora unu noaptea, rezervându-și, după acea explicație, o discuție asupra unor lucruri discutate de sute de ori. Eu muream de somn și mă dureau ochii, dar trebuia să ascult. N-am văzut niciodată o femeie mai bună, cu mai multă grație și devotament, dar nici n-am văzut una care să aibă încontinuu exigențe, fără să-și dea seama, care să acapareze mai mult viața a tot ceea ce-o înconjoară și care, cu toate calitățile ei, să aibă o personalitate mai recunoscută; întreaga existență, minutele, orele, anii trebuie să fie ladispoziția ei. Și când ea se dăruie cu totul vârtejului, este un tărăboi ca toate furtunile sau cutremurele de pământ. E un copil răsfățat, asta explică tot...
*** Am terminat capitolul meu despre alegorie și sunt mulțumit. E plin de idei. Pentru mine, marea dificultate va fi cartea despre devierile politeismului. Simt că va trebui să mă limitez la greci și la romani, pe care îi cunosc perfect, căci ar exista lacune prea izbitoare și aș regreta tot ceea ce am făcut deja. În tot cazul, lucrarea mea este foarte avansată, din fericire, căci forțele mele scad; sunt extraordinar de slab și descurajat. Singurătatea îmi va fi o alinare.
Mă duc la o serată unde întâlnesc cțteva femei binevoitoare, dar soarta mi-e potrivnică, căci există totdeauna, la persoana pe care aș putea și aș vrea s-o iau de soție, trăsături care nu-mi convin de loc. Cu toate astea, viața merge înainte. Recunosc că îmi va fi totuna atunci când se va sfârși.
*** Fac o plimbare cu Sismondi care îmi reproșează că nu vorbesc niciodată serios. E adevărat, în dispoziția în care mă aflu, arăt prea puțin interes persoanelor și lucrurilor, pentru a încerca să conving. Mă limitez, deci, la tăcere sau la glumă. Asta mă distrează și mă potolește. Cea mai bună calitate, cu care m-a înzestrat cerul, este aceea de a mă distra cu mine însumi. I-am citit lui Sismondi Introducerea mea. A fost foarte surprins de ea. E un om lipsit de inteligență, dar care are principii foarte juste și intenții foarte bune. Dar lucrează foarte puțin, se lasă invitat în lume, flatat de faptul de a fi primit. Nu se gândește că talentul său i-a deschis ușile și că sacrifică unei prime bucurii și foarte mic succes mijlocul de-a avea altele....
*** Mă duc la bal la ducesa de Beauvau. Am o întrevedere cu Lafayette. Viitorul este destul de nesigur, dar e sigur că purii nu ne vor. Ei se vor pierde pierzându-ne.
***Cinez la Ouvrard și pregătesc a doua ediție care mi-a fost cerută. Voi răspunde acolo unui articol amar pe care Gazette de France l-a publicat împotriva mea.
Redactez articolul pe care l-am promis lui Ballanche; și am terminat memoriul pentru familia Murat care este foarte bun.Cinez la Laîne și acolo constat că sunt respins în mod sigur. Nu va fi nevoie să mi se spună de două ori și, deoarece ei mă vor în opoziție, voi trece în opoziție. Serată la Doamna de Rumfort. Constat, la toată lumea mai multă bucurie bonapartistă decât bănuiam. Vizită la Laîne care mă asigură că guvernul ne dorește. Redactez un articol pe care el se însărcinează să-l publice. Cenzura îl refuză, să le fie de bine.
*** O mare noutate ! Se întoarce Bonaparte. Prăbușirea e groaznică, viața mi-e în primejdie ! Acum, fie ce-o fi ! Să pierim deci dacă trebuie ! Cât sunt de lași regaliștii aceștia atât de puri, care se gândeau să mă prezinte ca pe un dușman al acestui guvernământ. Ei tremură și eu sunt ingurul care îndrăznește să scrie și să propuie să ne apărăm. Mâine seară vom ști mai multe.
*** Noutățile se înmulțesc, dar totul e încă obscur, în afara convingerii tuturor că totul e pierdut. Continui să cred că s-ar mai putea salva, dar se pierde timpul. Doamna de Stael a plecat.
*** Conferință interminabilă cu Laîne fără nici o concluzie. E dezolant, dar, repet, totul e pierdut numai prin faptul că o spune toată lumea. Fouche, Sebastiani și bonapartiștii mă adoră. Cinat cu Montlosier.
***Mă întorc la Laîne. Noutățile sunt îngrozitoare. Fac o propunere. Dacă reușește, îmi risc bucuros viața pentru a respinge pe tirani. Se încearcă o mulțime de lucruri pentru a organiza rezistența, dar totul slăbește în mână.
*** Ședința deputaților ! Ce slăbiciune și ce mizerie ! Cină la Raynouard. Bonapartiștii continuă să-mi facă avansuri; cu toate astea capul meu e în primejdie și eu fac prostia de-a mă gândi la el.
*** E o ședință regală emoționantă, darnoutățile sunt proaste. Se fac priecte care se abandonează. Primejdia crește. Cinat la Doamna de Coigny cu Doamna de Grammont. Se amână totul pe mâine și El e la Auxerre. Scriu un articol pentru Debats, care e condamnarea mea. Puțin îmi pasă dacă mă înhață. E momentul să-mi amintesc că viața-i plicticoasă. Inepția continuă să dirijeze totul. În trei zile o luptă sau o învălmășeală va pune capăt la tot.
*** Articolul meu a apărut la timp nepotrivit, căci nu se mai gândește nimeni să se lupte, atât de total e dezastrul. Regele a plecat. Zăpăceală și mișelie universală.
Mă gândesc și eu să plec, dar nu există cai și sunt obligat să mă mulțumesc cu retragerea.
*** După o zi de neliniște, pot, în sfârșit, să părăsesc Parisul și, călătorind toată noaptea fără să mă opresc, ajung la Anger. Dar acolo mă găsesc în fața unor noutăți neliniștitoare din Vendee; mă hotărăsc să fac cale întoarsă și revin fără oprire până la Sevres, pentru a mă întoarce seara la Paris. A doua zi, mă duc la Sebastiani și la Fouche. Mă liniștesc amândoi, cu toate că nu mă încred decât pe jumătate. Văzut pe Doamna de C...de Vaudemont. Întoarcerea mea îi miră mult. Lucrurile s-au restabilit ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Sebastiani îmi garantează securitatea. Cinat la Allard. Vizită la Joseph. Îmi dă mari speranțe în ceea ce gândesc eu. Vor fi oare într-adevăr șanse de libertate ?
Fac un memoriu pentru pace. Sunt asigurat că intențiile sunt liberale. Se vorbește despre numirea mea la Consiliul de Stat. Ei aș ! Să acceptăm ! Aplicarea principiilor va rămâne despotică, nu-i nimic ! Acum Sebastiani are îndoieli. Ciudată mai e soarta asta a mea.
*** Cinat la Doamna Gay. Cer un pașaport. E mai sigur decât vagile promisiuni. Încep o nouă lucrare politică. Dacă pot s-o fac destul de repede va produce impresie, dar va trebui să mă stabilesc aici. un articol pe care i l-am dat lui Joseph a apărut în Journal de Paris.
E excelent și va face impresie. Dacă voi fi descoperit, ceea ce este sigur, se vor spune câte și mai câte. Cinat la lordul Kinnaird, cu Fouche și Bassano, care au față de mine cele mai bune sentimente.
*** Poziția mea mă apasă. Mâine voi face o încercare decisivă. Cinez la Fouche. Sunt foarte atacat și mărturisesc că o și merit. Voi pleca, și o ședere în Germania va șterge tot.
Văzut Sebastiani, Rovigo, Fouche. Apar noi decrete. Nu mai e nimic de sperat, să ferească Dumnezeu să mă amestec în asemenea lucruri.
*** Cinat la Pontecoulant, toată lumea e indignată. Sunt decis să plec. Cinez la Doamna Recamier cu mult calm. Cu toate acestea, ea este aceea care, timp de șapte luni, a adus în viața mea toate durerile și toate nebuniile. Am lucrat mult, dar îmi dau seama că lucrarea mea înseamnă un nou exil.
***Scrisoare de la Lafayette și Doamna de Stael în care mă aprobă. Au dreptate, să publicăm și să plecăm.
Am înaintat mult, subiectul e îndrăzneț. Cinat la sebastiani.
***Împăratul îmi fixează o întrevedere. Oare ce să fie ?
*** L-am văzut, m-a primit foarte bine și m-a însărcinat, după o lungă conversație, să redactez un proiect de Constituție. E un om uimitor, trebuie să recunosc. Totul va fi făcut mâine, dar asta mă va face oare să mă îmalț, în sfârșit, și oare trebuie s-o doresc ? Facă-se voia Domnului !
*** Proiectul meu de Constituție n-a avut succes, căci, hotărât, nu dorește nimeni libertatea. Mâine voi face încă un demers, dar nu în sensul în care mi-o cere el, căci îmi displace.
*** Am avut o întrevedere de două ore. Proiectul meu modificat a ieșit mai bun. Îl voi prezenta din nou mâine. Conferințele mele sunt în Gazette. Opinia publică mă blamează destul, dar eu cred că fac bine și vreu să ies, în sfârșit, din expunerea mea.
*** Împăratul îmi acordă o lungă întrevedere, multe din ideile mele constituționale sunt adoptate. Împăratul discută cu mine și despre alte subiecte. Se pare că îi place conversația mea. Mi se anunță numirea la Consiliul de Stat. Întrevedere cu Maret și Regnault. Numirea mea e semnată. Saltul s-a făcut, sunt acolo pe de-a-ntregul. Svrisoare primită de la Doamna de Stael. Ar vrea să nu fac nimic pentru soarta mea și să-i dau ei puținul pe care-l am (încântătoare combinație !). Am văzut-o pe Juliette, dar un consilier de stat trebuie să renunțe la joc și la dragoste...
***Victoria nu se confirmă, sfârșitul se apropie căci dezastrul e complet. Nu mai există armată, nici mijloace de rezistență. Waterloo a distrus tot. Camera e rece, ea nu-și va salva prietenii nici prin asentiment, nici prin independența ei: va fi la fel ca la 20 martie.
*** Împăratul s-a întors, a poruncit să fiu chemat. Va abdica mâine. Mizerabilii ! L-au servit cu entuziasm pe când strivea libertatea și-l părăsesc când vrea s-o statornicească !
*** Fac încă o vizită împăratului. Vorbește despre situația lui cu un calm surprinzător și despre poziția generală cu perfectă libertate.
*** Am plecat în dimineața asta. Ajuns la Laon (Alsacia), trimit un sol la Blucher. Cel pe care mi-l trimite el e Joseph de Westphal, pe care l-am văzut în Germania, acum 18 luni, în cu totul alte circumstanțe. El duce misivele noastre; insolența străinilor e mare. Fac o cursă călare la avanposturi. După ce mi se refuză trecerea, trimit un mesaj la Blucher care îmi trimte trei comisionari. Ei fac propuneri de cesiune absurdă pentru un armistițiu pe care îl regret. Multe fraze asupra independenței pe care pretind că ne-o lasă, dar protestând împotriva oricărei idei de a ne lăsa vreun guvernământ. Dar există o ură nemărginită împotriva lui Napoleon.
Portretul Doamnei de Staël
Jeanne Françoise Julie Adélaïde Bernard, cunoscută ca Madame Récamier
(știți, desigur, că denumirea de „recamier” vine de la această doamnă)
