NĂDEJDE - de Daniel Brânzei

NĂDEJDE de  Daniel  Brânzei Gândesc ades în cumpăna-nserării La ziua care moare înc-o dată Și mă întreb: "E oare-a înnoptării Izbânda ? Cerul n-are leac ?" "Atunci când ura biruit-a firea Și când prăpădul noaptea și-a întins, Nu-i întrupare-n stare omenirea Din necuprins s-o opreasca înadins ?. "S-o lege-n loc și-n frâu să-i pună fuga ce spre abis o poartă nesfârșit. Să-i spuie nopții: "Nu !" S-asculte ruga Și să ne-ntoarcă iar spre răsărit ?" Din cer înalt, Luceafăr din tărie Îmi spune tainic sfat din infinit: "De-i moarte noaptea care va să vie, Christos e zorii care-au răsărit !"