|
NUNTĂ ÎN CODRU de George Coșbuc
Ce mai chiu și chef prin ramuri
Se-ncinsese-atunci ! Numai frați, și veri, și neamuri De-ar fi fost umpleau o țară! Dar așa, că s-adunară Și străini din lunci ! De mă-ntrebi, eu nu știu bine, Alții poate știu — Ce să-ntrebi calici ca mine ! Știu că lumea dintr-o dată, S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. Că-ntr-o zi, purtând în mână Un colac ș-un băț, Prepelița cea bătrână S-a pornit și-n deal și-n vale, Și chema-ntâlnind pe cale Lumea la ospăț. — "Ce-i tu, soro ?" — "Ce să fie ? Nuntă mare-n crâng ! N-ai văzut tu veselie De când ești și porți un nume. Și-am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strâng." — "Dar pe mire cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui ?" — "N-auziși de sturz, bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat ?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al lui ! Iar mireasa ! Din cosiță Numai flori îi cad. Mierla e. Și e pestriță, Și gătită ca o cruce: Cizme galbene și-aduce Tot din Țărigrad." — "Ei, atunci să știi, vecino, C-am să viu și eu." — "Păi, de bună seamă, vino !" Tot așa, cu voie bună, Prepelița-n sârg adună Pe nuntași mereu. Și s-a strâns din zare naltă Neamu-ntraripat, Și din crâng, și de la baltă, Și din șesuri, de prin grâne; Ba și vrăbii mai bătrâne, Musafiri din sat. Până-n noapte tot veniră Și prin crengi au mas. Iar în zori se răscoliră, Și-n gorun aveau altarul — Ia-nchinați-mi cu paharul, Să-mi mai vie glas. Mă-ntrebați de nun ? Ei, nunul, Soare-ntr-adevăr: Dumnealui, mă rog, păunul ! Nună mare-a fost găița, Stete-acasă păunița, Că-i murise-un văr. — "Pop-aveau ?" Tu, maică sfântă ! Stai să mai vorbești ? Știi pe ciocârlan cum cântă ? Dumnezeu să-i ție firea ! A-nvățat trei veri Psaltirea La vlădici sârbești. Drusce-aveau o coțofană Și-un cârstei bălțat. Pitpalacul, nene,-n strană ! Iar cădelnița de aur O ținea jupânul graur Dascălu-nvățat. Dar să vezi ! La socru mare Zgomote din zori: Pițigoiu-ntr-una sare, Steag pe casă șoimul suie. Gheunoaia bate cuie Ca s-anine flori. Iar prin cuhnii sfat și vorbă, Asta s-o vedeți ! Prepelița face ciorbă, Presurile fac friptură, Vin sticleții și le-o fură, Dracii de sticleți ! Șoimii repezi scot în gheare Carnea din căldări, Corbul cel cu ciocul tare Dumicată-n blide-o lasă, Cintițoii duc la masă Rândul de mâncări. Și, cu șorț de jupâneasă, Rândunele vin Și deretică prin casă, Iar pe mese-aștern prosoape Și dau lavițele-aproape, Cane-aduc cu vin. Dar te miri tu, prin pahare Cine le turna? Cucul sur, că-i meșter mare La urat și-nchinăciune, E proroc și-ți știe spune Tot ce-o fi și-o da. Cântă-n cobză-acum buhaiul Cel cu gâtul strâmb, Mierla șuieră cu naiul, Cu cimpoiul cântă cioara, Pitulicea cu vioara, Bufnița c-un drâmb. Codobaturi iuți ca focul, Tot bătând din cozi, Măturară-n clipă locul Și făcur-o bătătură, Și ce horă mai făcură Ca la voievozi ! Jucau sârba porumbeii, Că e jocul lor, Și-au luat la joc cârsteii Pe-o rățușcă vai de mine ! — Graurul juca pe vine, Barza-ntr-un picior. Numai cioara cu cimpoiul, Tot izbind cu el, Se bătea cu pițigoiul, Iar sitarul dup-o ușă Se certa c-o găinușă Pentr-un gândăcel. Vin de-ar fi, că cearta vine, Astfel cum s-o zici ? Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură ? Pentr-un ghiont și-o-mbrâncitură Cheful să ți-l strici ? Și țipau de-a valma-n ramuri, Miile de guri ! N-alegeai, străini și neamuri, Și pe plac cânta tot insul — Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. — "Tu erai ?" Mă-ntrebi ca prostul ! Vorba din bătrâni: Eu la chef ca-n marte postul. Vinu-l beam din coji de-alună Și-azvârleam, de voie-bună, Cu căciula-n câni. Ba, și-n ciur le-adusei apa, Ca să fiu în rost, Lemne le-am tăiat cu sapa — Și, sărind pe-o buturugă, Am venit la voi în fugă, Să vă spun ce-a fost ! |
