vineri, 20 iunie 2014

SAMUEL PEPYS - Jurnal (MARELE INCENDIU al LONDREI 1666 - Fragment II )

http://www.traveldarkly.com/wp-content/uploads/2014/03/Great-Fire.jpg    




                            pictor anonim - Marele incendiu Londra





3 SEPTEMBRIE, 1666 ( Ziua  Domnului)


Jupânesele noastre au stat treze până târziu noaptea trecută, ca să pregătească ospățul nostru de azi. Jane ne-a trezit pe la orele 3 dimineața ca să ne spună că vede o vâlvătaie mare înspre City. Așa că m-am sculat, mi-am pus halatul de noapte și m-am dus la fereastra ei; mi s-a părut că focul e cel mult prin dosul Marke Laneului;  dar nefiind obișnuit cu asemenea focuri, am socotit că este destul de departe, așa că m-am culcat și am adormit la loc. Pe la 7 m-am sculat din nou, m-am îmbrăcat, m-am uitat pe fereastră și am văzut că focul nu mai este așa de mare cum a fost și m-am depărtat. Am trecut apoi la mine în cameră, să aranjez lucrurile după curățenia de ieri. După câtva timp a venit Jane să-mi spună că a auzit că au ars peste 300 de case azinoapte, în focul pe care-l văzusem, și că acum continuă să ardă toate casele din Fish Street, lângă London Bridge. După ce m-am gătit, am pornit-o pe jos până la Turnul Londrei, și acolo, însoțit de băiatul cel mic al lui Sir John Robinson, m-am urcat unde era locul cel mai înalt; am văzut toate casele de la capătul acela al podului în flăcări; un foc nemaipomenit de mare, și de partea asta, și de partea cealaltă a podului. După care, cu inima plină de îngrijorare, am coborât până la chei, unde am luat o barcă, și trecând pe sub pod, am văzut jalnicul foc. Casa bietului Mitchell; în direcția aceea totul era ars până la „Lebăda a veche”, și focul se întindea. Toată lumea încerca să-și mute lucrurile, aruncându-le în apă sau aducându-le pe mahoanele care se aflau la oarecare distanță; unii oameni, sărmanii, stăteau în casele lor aproape până-i lingeau flăcările, după care se refugiau în bărci, trecând de la un debarcader la altul. Între altele, am băgat de seamă că bieții porumbei nu se îndurau să-și părăsească cuiburile și se tot roteau deasupra ferestrelor și a balcoanelor, până ce unii își ardeau aripile și cădeau la pământ. După ce am stat timp de un ceas și m-am uitat cum făcea prăpăd focul în  toate direcțiile, și nimeni - după câte puteam vedea - neîncercând să-l stingă, fiecare fiind  preocupat să-și salveze numai lucrurile sale, lăsând tot restul pradă flăcărilor, după ce am  văzut focul cum se întinde până la Street Yard și vîntul care bătea tare mînîndu-l spre City, și cum totul era extrem de inflamabil - până și pietrele bisericilor - din cauza secetei prelungite, am plecat la Whitehall, și acolo m-am dus la cabinetul regelui, la capelă, unde lumea s-a adunat în jurul meu, iar eu le-am făcut o dare de seamă care i-a înspăimântat pe toți; s-a dus mesajul la rege, după care am fost chemat înăuntru și le-am comunicat regelui și ducelui de York ce am văzut, arătându-le că dacă majestatea-sa nu dă poruncă să se dărâme casele, nimic nu va mai putea opri focul. Păreau amândoi foarte îngrijorați, iar regele mi-a poruncit să mă duc la lord-primar din partea sa și să-i ordon să nu cruțe nici o casă și să dărâme totul în jurul focului, în toate direcțiile. Ducele de York mi-a poruncit să-i spun din partea lui că dacă are nevoie de mai mulți soldați, îi stă la dispoziție. Întâlnindu-mă aici cu căpitanul Cocke, am plecat cu careta lui, pe care mi-a împrumutat-o, împreună cu Creed, la Sf. Paul, și de acolo pe jos, cum am putut, pe Watling Street; toți oamenii înaintau împovărați de lucruri, pe care căutau să le salveze, și ici colo, oameni bolnavi, duși cu paturi cu tot. Lucrurile de mare valoare erau duse în căruțe sau în spinare. În sfârșit, în Canning Street l-am întâlnit pe lordul-primar, cu o batistă legată în jurul gâtului; părea un om sfârșit. Când i-am comunicat mesajul regelui, a țipat ca o femeie care leșină: „Doamne, ce pot să fac ? Sunt prăpădit. Oamenii nu vor să m-asculte. Am dărâmat casă după casă, dar focul se întinde mai repede decât putem noi să dărâmăm.” A spus că nu are nevoie de alți soldați și că, în ceea ce  îl privește, trebuie să se ducă să se odihnească, întrucât a stat în picioare toată noaptea, așa că m-a părăsit, și eu pe el, și am plecat pe jos spre casă, văzând toată lumea aproape înnebunită. Și nici un fel de măsuri pentru stingerea focului. Iar casele sunt foarte apropiate în părțile acelea și pline de materiale care ard, ca gudronul și catranul în Thames Street, precum și dipozite de untdelemn, de vinuri, de rachiuri și altele. L-am văzut pe elegantul domn Isaake Houblon (unul dintre cei mai bogați negustori englezi), frumos îmbrăcat, dar murdar, la ușa sa din Downgate, primind parte din lucrurile fraților săi, ale căror case erau în flăcări, lucruri care, după cum spune el, au mai fost mutate de două ori și se teme (precum s-a adeverit numaidecât) că vor trebui mutate și din casa lui în curând, ceea ce era o tristă cugetare. Am văzut, de asemenea, bisericile umplându-se cu mărfuri și de lucrurile oamenilor, care, în alte împrejurări, ar fi trebuit să stea liniștiți acolo. Era cam ora 12. Apoi m-am dus acasă, și îndată ce-am mâncat, am pornit din nou și am luat-o pe jos prin City, străzile fiind pline de lume, de cai, de căruțe încărcate cu lucruri. Se mutau acum din Canning Street (unde duseseră lucrurile dimineață), în Lumbard Street, sau chiar și mai departe. I-am întâlnit pe rege și pe ducele de York în șalupa lor și m-am dus cu ei până la Queenhithe, unde l-am chemat pe Sir Richard Browne (unul din aldermen-ii Londrei) la ei. Dăduseră ordin doar să se dărâme în mare grabă casele începând cu cele de la marginea apei de din dos de pod. Dar nu s-a putut face mai nimic, focul înaintând asupra lor grozav de repede. Tamisa era plină de mahoane și de bărci încărcate cu mărfuri, și o mulțime de lucruri bune pluteau pe apă; am băgat de seamă că din trei bărci sau mahoane încărcate cu lucruri de prin case, cel puțin într-una era și câte o pereche de virginale (instrumente cu coarde lovite).

Văzând tot ce am putut vedea, am porit la Whitehall, potrivit înțelegerii, și de acolo pe jos, la parcul „St. James”, unde m-am întâlnit cu soția și cu Creed și am luat-o pe jos până la barca mea; ne-am îmbarcat din nou și am pornit în sus și în jos, în direcția focului, care se-ntindea mereu, vântul suflând tare. Ne-am apropiat de foc cât ne-a-ngăduit fumul; pe toată Tamisa, dacă stăteai cu fața-n vânt, aproape că te ardea de viu ploaia de scântei. E foarte adevărat; așa trebuie să se fi aprins câte trei-patru, ba chiar câte cinci-șase case una de la alta, datorită acestor scântei și așchii aprinse. Când n-am mai putut răbda să stăm pe apă, am intrat într-o mică berărie pe Bankside, peste drum de „Cei trei cocori” și am stat acolo până aproape să se întunece, privind cum se întețește focul; pe măsură ce se întuneca, focul părea din ce în ce mai mare, ivindu-se prin unghere, pe turle de biserici, între biserici și case; cât cuprindeai cu ochii, tot dealul City-ului era învăluit într-o văpaie îngrozitoare, sinistră, sângeroasă, nu ca flacăra curată a unui foc obișnuit. Am stat până ce s-a întunecat mai tare, când am văzut că focul ca o arcadă neîntreruptă de flacără de la un capăt la altul al podului, formând o boltă peste deal, un arc lung de peste o milă; îmi venea să plâng în fața acestei priveliști. Bisericile, casele, totul era în flăcări, arzând într-o singură vâlvătaie, iar flăcările și casele care trosneau, prăbușindu-se, făceau un zgomot sinistru. M-am dus apoi acasă cu inima întristată. Acasă l-am găsit pe sărmanul Tom Hater, care venise cu câteva lucruri salvate din casa lui care arsese. L-am invitat să se odihnească la mine în casă și i-am primit lucrurile, dar nu l-am putut găzdui cum se cuvine, căci în fiecare clipă soseau știri despre creșterea focului, încât am fost siliți să începem să împachetăm propriile noastre lucruri, pregătindu-ne să le mutăm; la lumina lunii (era vreme caldă, lună și o noapte uscată și frumoasă), am dus o bună parte din lucrurile mele în grădină și, împreună cu domnul Hater, am dus banii și lăzile de fier în pivniță, considerând acest loc drept cel mai sigur. Sacii de aur i-am dus în birou, pregătindu-mă să-i iau cu mine, împreună cu principalele hârtii cu socoteli și cu răbojurile, într-o casetă separată. Atât de mare ne-a fost teama, încât Sir W. Batten a trimis două căruțe la țară, care să-i transporte lucrurile în noaptea aceea. L-am pus pe domnul Hatter, săracul, să se culce puțin în pat, dar n-a avut parte de multă odihnă, din cauza zgomotului din casă cu căratul lucrurilor noastre.






3  SEPTEMBRIE


Pe la ceasurile 4 dimineața mi-a trimis Lady Batten o căruță, ca să-mi duc banii, argintăria și lucrurile mai de preț la Sir W. Rider, la Bednall-greene, ceea ce am făcut mergând în cămașă de noapte în căruță; Doamne, să fi văzut străzile și șoselele mișunând de lume care alerga pe jos și călare, oferind orice preț căruțașilor să le care lucrurile. L-am găsit pe Sir W. Rider obosit de a fi fost trezit toată noaptea pentru a primi lucruri de la diferiți prieteni. Îi era casa plină de lucruri, dintre care multe de-ale lui Sir W.Batten și de-ale lui Sir W. Pen. Mi-e inima mai ușoară că-mi știu comoara pusă la adăpost. Apoi m-am întors acasă. Cu multă trudă am putut să-mi croiesc drum; toată noaptea n-am închis ochii nici eu, nici biata nevastă-mea, fiindcă azi-noapte și azi toată ziua și eu și ea și toți ai casei am muncit să scoatem și restul lucrurilor afară. Ducele de York a venit azi pe la birou și a vorbit cu noi; a trecut călare cu garda lui, străbătând City-ul în sus și-n jos, ca să păstreze ordinea (el a fost numit comandant și are astfel toată răspunderea). Astăzi Mercer a plecat de acasă, ducându-se, împotriva ordinului stăpâne-si, la mama ei; nevastă-mea mergând pe-acolo ca să vorbească cu W. Hewer, s-a întâlnit cu ea și s-a supărat; mama ei spunându-i că fata nu e calfă ca să trebuiască să-i ceară voie de fiecare dată când pleacă de acasă, soția mea, pe bună dreptate, s-a supărat, și când s-a întors Mercer acasă, a poftit-o să plece, și ea a plecat, ceea ce m-a indispus, dar mai puțin decât m-ar fi indispus în alte împrejurări, pentru că în starea în care ne aflăm, mă tem că-n puțină vreme n-o să mai fim în stare să ținem pe cineva în locul ei. Noaptea m-am culcat nițel în birou, pe o plapumă de-a lui Hewer. Toate lucrurile noastre sunt împachetate sau duse de-acasă; pe urmă s-a culcat și biata nevastă-mea; de mâncat am mâncat resturile de la prânzul de ieri, neavând nici foc, nici farfurii și nici posibilitatea de a pregăti ceva.



http://s3-eu-west-1.amazonaws.com/lookandlearn-preview/A/A003/A003392-01.jpg



4 SEPTEMBRIE


M-am sculat când s-a crăpat de ziuă ca să scoatem din casă și restul lucrurilor. Sir W. Batten neștiind cum să-și mute vinul, a săpat o groapă în grădină și l-a îngropat în ea; m-am folosit de prilejul ăsta și mi-am băgat și eu acolo toate hârtiile de la birou, de care nu puteam să mă descotorosesc altfel. Seara, Sir W. Pen și cu mine am mai săpat o groapă în care ne-am îngropat vinul, iar eu am mai băgat și parmezanul și alte lucruri. Azi după-amiază, șezând melancolic de vorbă cu Sir W. Pen în grădină și gândindu-ne la inevitabila aprindere a biroului dacă nu vor interveni mijloace extraordinare, am sugerat să aducem lucrătorii noștri de la șantierele de la Woolwich și de la Deptford (nu s-a arătat nici unul din ei până în prezent) și să-i scriem lui Sir W. Coventry să-i ceară autorizația ducelui de York să se dărâme casele din jur, ca să nu se piardă această clădire, ceea ce grozav ar stânjeni mersul lucrărilor regelui. Sir W. Pen a plecat în  seara asta să trimită lucrătorii mâine de dimineață, iar eu i-am scris lui Sir W. Coventry în această privință dar nu am primit nici un răspuns. Seara, doamna Turner (care și-a cărat, sărmana femeie, lucrurile în grădină toată ziua de azi, lucruri de preț, dar cu care nu știe ce să facă) și bărbatu-său au luat cina cu mine și cu nevastă-mea, în camera de lucru, mâncând o spată de berbec, adusă de la restaurant, fără șervete, în condiții triste, dar, cu toate acestea, bine dispuși. Totuși, din când în când ieșind în grădină, priveliștea înspăimântătoare a cerului cuprins de flăcări în noapte era de ajuns să ne scoată din minți; era într-adevăr înspăimântător, fiindcă cerul în vâlvătăi parcă părea să cadă asupra noastră. După cină, am pornit-o pe întuneric, în jos, spre Tower Street; totul era în flăcări. S-au apucat s-arunce-n aer casele din Tower Street, pe lângă Turnul Londrei, ceea ce la început i-a speriat pe oameni mai mult ca orice. W. Hewer s-a dus astăzi să vadă ce face mama lui și s-a-ntors acasă târziu, spunându-ne cum a trebuit s-o mute la Islington, întrucât casa ei din Pye-Corner arsese. Focul a înaintat mult în direcția aceea, cum și de-a lungul întregului Old Bayley, și continuă în jos spre Fleet Street; catedrala Sf. Paul a ars, și de asemenea întregul Cheapside. I-am scris tatii în seara asta, dar scrisoarea n-a putut pleca, deoarece a ars și Poșta.




http://www.luminarium.org/encyclopedia/greatfire.jpg



5 SEPTEMBRIE

Am dormit din nou în birou pe plapuma lui Hewer, fiind foarte obosit și durându-mă picioarele de cât am mers și nemaiputându-mă ține pe ele. Pe la ceasurile 2 m-a trezit nevastă-mea și mi-a spus că se aude iar: „Săriți, foc !”, de data asta din direcția bisericii Barkeing (corect Allhallows Barking, una din cele mai vechi biserici londoneze - sec. al XV-lea)., care se află la capătul străzii noastre. M-am sculat, și văzând că are dreptate, m-am hotărât imediat s-o duc de acasă, ceea ce am și făcut, luându-mi și aurul cu mine, vreo 2.530. lire, pe W. Hewer și pe Jane și ducându-i la Woolwich cu barca lui Proundy. Vai, Doamne, ce trist spectacol: pe lumina lunii, aproape tot City-ul era în flăcări, încât puteai vedea de la Woolwich ca și când ai fi fost lângă foc. Când am ajuns acolo, am găsit porțile închise, dar nici o pază, ceea ce m-a neliniștit, din pricina zvonurilor care circulă, cum că focul se datorează unui complot și că francezii l-ar fi pus. Am dat ordin să se deschidă porțile și m-am dus la domnul Shelden, unde mi-am încuiat aurul, spunându-i nevesti-mi și lui Hewer să nu părăsească niciodată camera amândoi deodată, nici zi, nici noapte, după care m-am întors din nou, pe drum, asigurându-mă că lucrurile mele sunt în bună stare și că mahoanele de la Deptford sunt bine păzite de oameni. Ajuns acasă, unde mă așteptam să găsesc totul în flăcări - era ora 7 - am constatat că nu se-ntâmplase nimic; m-am dus apoi în direcția focului, și văd că sunt mai mari speranțe decât mă așteptam; mi-era atât de mare convingerea că voi găsi clădirea birourilor în flăcări, încât n-am îndrăznit să-ntreb pe nimeni până ce n-am ajuns acolo și n-am văzut că nu arsese. Mergând în direcția focului, văd că aruncarea în aer a caselor și marele ajutor dat de lucrătorii de la șantierele naval, trimiși de Sir W. Pen, au oprit simțitor incendiul, atât la capătul dinspre Marke Lane cât și la capătul dinspre noi; a ars numai cadranul solar al bisericii Barking și o parte din portic, dar focul a fost apoi stins. M-am urcat până în cârful clopotniței bisericii Barking, de unde mi s-a deschis cea mai jalnică priveliște din viața mea; pretutindeni focuri imense în care ardeau pivnițe cu untdelemn, cu pucioasă și cu alte mărfuri. Mi-a fost teamă să stau mult acolo și am coborât cât am putut de repede; focul se întindea cât vedeai cu ochii; m-am dus la Sir W. Pen, și acolo am mâncat o bucată de carne rece; de duminică nu mai mâncasem nimic, afară de resturile de la masa de duminică. După ce am mutat toate lucrurile și mi-am întărit speranțele că focul este zăgăzuit spre noi, am intrat în oraș, unde am găsit Fenchurch Street, Graceous Street și Lumbard Street, toate făcute scrum. La „Exchange” jalnică priveliște: nu mai e nimic în picioare, nici statui, nici coloane, doar statuia lui Sir Thomas Gresham, într-un colț. Am pornit-o pe jos spre Moorefields (era cât pe-aci să ne ia picioarele foc, cum umblam prin oraș printre cărbunii încinși); câmpul era plin de lume și de bieți nenorociți care-și cărau lucrurile acolo; fiecare stătea lângă bocceaua lui (mare noroc că e vremea bună și că s-a putut sta afară zi și noapte). Am băut ceva și am plătit doi pence pe o pâine ordinară de un penny. De acolo am pornit spre casă pe Cheapside și prin Newgate Market; arsese totul până la pământ; am văzut și casa lui Anthony Joyce în flăcări. Am mai văzut și o pisică nenorocită, care fusese scoasă dintr-un horn de lângă „Exchange”, arsese tot părul de pe ea, și totuși mai trăia. Apoi m-am dus acasă noaptea; văd că sunt mari speranțe să ne fie salvate birourile, dar trebuie grijă mare, pază toată noaptea și oameni la dispoziție. Așa că i-am instalat în birouri, le-am adus băutură, pâine și brânză. M-am culcat și eu și am dormit o noapte ca lumea, de la 12 încolo.



                                  http://foxes.dobcroftinfants.net/files/2013/11/great-fire-2.jpg


                  Notă : interesant de citit mai multe despre acest incendiu și în

                            http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Fire_of_London


http://www.pepys.info/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu