CĂLĂTORIND CU GÂNDUL
de Elena Oprică
Gândul te plimbă unde vrea
Cu trenuri infinite,
Prin reci vagoane-ţi poţi purta
Iluzii amorţite ...
Călătoreşte fără sens,
Fără ca destinaţii
Să îi grăbească al său mers
Haotic, fără staţii...
Ai un vagon plin cu tristeţi,
Unul cu fericire,
Altul cu oportunităţi
Şi-altul cu ne-mplinire...
Într-un vagon, mai la-nceput,
Cu uşile-ncuiate,
Stau pasiuni, dor şi tumult,
Dorind a fi plimbate...
Nu-ţi cere gândul aprobări,
Nu-ţi trebui' rezervare,
Îţi dă bilet fără să-i ceri
(Oricum, nu sunt controale...) !
Gândul mă lasă ca s-ajung
Chiar şi până la tine
Cu trenu-mi ce-i atât de lung,
De nu mai sunt nici şine...
Şi-aşa greoi şi deraiat
Dar curajos din fire,
Mă plimbă gândul devotat,
Spre-o tainică oprire...
|
|
