duminică, 13 septembrie 2020

NU E NEVOIE DE CUVINTE - de Manuela Cerasela Jerlăianu




 
NU  E  NEVOIE  DE  CUVINTE

de  Manuela Cerasela Jerlăianu



 Nu e nevoie de cuvinte
 Să spun iubirea ce o port
 Dar totuși vreau să iei aminte
 Că mă privești cu ochiul mort.


 E mort de dragostea păgână
Ce s-a înfipt în trupul meu
 Unde ar vrea ca să rămână
Focul furat de Prometeu.


 Nu știu ce rele au să vină
Pe cerul nopții-ntunecat
 Dar ne urez o noapte lină
 Și zori c-un gând înseninat.


 Iar noaptea visurilor mele
 Să fie-un gram de aur pur
 Să uit că din mulțimi de stele
 Aveam luceafărul în jur.


 Privește-mă între săruturi
 Cu ochii îmblânziți de dor
 Ca să avem noi începuturi
 Nestăpânite de amor.