SLOVELE-AU RĂMAS ACASĂ
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Azi timpul cu umbra de lut se coboară
În visele sorții pentr-un ultim sărut
Și vântul se zbate în timp ce măsoară
Cuprinsul durerii din stele căzut.
Dar clipa uitată-n foaierul de zodii
Se scutură-ndată de zloata de vremi
Zvârlind pe fereastră-ale vorbelor dodii
Prin care-n iubire visam că mă chemi.
Nuntitele slove rămas-au acasă
Cu șoapta de fier a timpului scurs
Să spargă clepsidra de vise rămasă
Apoi s-au săltat pe aripe sus.
Acum peste mine trec nopți ferecate
Foșnind ca prin stele cu suflete vii
Oprindu-se-n timpul cu-aripe vărgate
Să stingă durerea din anii pustii.
Iar luna coboară cu barca-n avale
La umbra pădurii cu pomi funerari
Lăsându-mi doar vântul să cânte agale
Ca dorul să steie-agățat în arțari.
E noapte, tu dormi și prefaci în ruină
Castelul de vise sub cerul pustiu
Dar îngerul vine cu puterea divină
Și văd iar lumina iubirii când scriu.
|
|
