SPUNE-MI....
de Elena Oprică
Spune-mi că m-ai visat în nopţi cu lună
Dar şi în cele-n care nori furtună
Şi chiar în zilele acelea lungi
De vise, ochii ţi-au privit străpunşi...
Spune-mi ceva sublim, chiar de-i minciună,
Sunt prea de dor, de dragoste, nebună...
E invincibilă dorinţa mea,
De-a locui-ntr-un colţ din mintea ta !
Nu-mi pasă de acerbe bariere...
Gândul meu trece zeci de frontiere,
Fiorul meu, straturi de cer străbate,
Credinţa mea, e dulcea-mi libertate !
Vreau să îmi spui că te-ai unit cu mine
În cugetări, în lacrimi şi în rime,
Suntem atât de liberi să simţim...
E-al sufletului dar, din dar Divin !
De vezi că mă întunec uneori,
Să-mi întinzi mâna peste timp şi zări,
Să mă atingi cu steaua-ţi orbitoare,
Să-ţi fiu lumină-n vremuri trecătoare...
Hai, spune-mi infinituri de minciuni,
Să fim în lume singurii nebuni
Ce îşi uniră-a vieţii lor scânteie,
Descoperind a nemuririi cheie !
