PLOAIE - de Magda Isanos

PLOAIE de  Magda  Isanos Domol răsună ploaia-n geamuri,  Cu-același ritm melodic și egal,  Cu miros cald și umed de pe lanuri;  Cu lungi tristeți de toamnă și caval – O fină pânză de argint  Se țese luminoasă și lichidă Din cerul trist și palid spre pământ,  Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă; Pe flori înviorate și pe-alei  S-au risipit șirag de nestimate  Atâția stropi nepângăriți și grei,  Cu străluciri de grele diamante.  Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,  Pășind cu glezne goale prin verdeață, Să le culeg în poală răbdătoare Și-n dar să ți le-aduc de dimineață.