RUGĂCIUNEA INIMII
de Manuela Cerasela Jerlăianu
Mă îmbrac în liniștea cerului
coborâtă în Casa Ta Doamne
și ascult în mine Pacea Luminii Tale.
Trimit rugăciunea inimii
și mă las pe sărutarea pământului
cu dragostea mea.
Doamne! În casa inimii mele
a intrat lumea și a lăsat praful pe masă
iar cu ochiul tăcerii
a urcat furia lui mintea mea
ca să lase între mine și Tine,
izvorul furtunilor oarbe.
Doamne !
Eu sunt copilul viscolit în ceața lumii !
Privește în inima mea
și scapă-mă din brâul pământului
că mă îmbracă în veșminte străine
și frigurile mă lovesc suflet până îngheț
în munții lui de plăceri.
Adu-ți aminte de mine Doamne și nu mă lăsa
în arderea durerilor !
Doamne din lutul acesta te caut
să îți spun că îmi este dor de Tine
de când m-am pierdut în vântul tăcerii.
Te rog Doamne ascultă rugăciunea inimii mele
că m-am întors ca să mă prind în dragostea Ta.
Doamne ! Îți mulțumesc pentru bunătatea Ta
care îmi luminează calea către Viață.
Amin!
|
|