m |
Constantin Alexandru
Rosetti (n. 2 iunie 1816, București, Țara Românească – d. 8 aprilie
1885, București, România) – deseori numit C. A. Rosetti –, a fost un om
politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848
din Țara Românească și puternic militant al luptei pentru Unirea
Principatelor Române.
Constantin Alexandru Rosetti s-a născut în București și a fost fiul spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei, născută Obedeanu.
Studiile și le-a
făcut la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a avut profesori,
printre alții, pe Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. În 1832 (sau
1833) intră în armată, servind până în august 1836, când a demisionat.
"Se apucă de literatură, apoi intră în administrație, fiind șeful
poliției din Pitești în 1842, și după aceea în magistratură, fiind
procuror la Tribunalul civil din București. Își dădu demisia în 1845."
În 1844 pleacă
pentru prima dată la Paris: "Aveam apoi nădejdea că lucrînd 3-4 ani, mă
voi întoarce în patria mea, voi străluci eu prin știință și virtute, voi
ferici o zi măcar pe muma, voi ridica puțin patria mea și astfel mă voi
sfîrși și eu, cu cugetul în pace că mi-am împlinit frumos misia." Este
în legătură cu alți prieteni și amici: Ion C. Brătianu, pictorul
Constantin Daniel Rosenthal, Vasile Mălinescu, Andronescu, Scarlat
Vîrnav. Prin septembrie (început de octombrie) pleacă înapoi în țară,
căci îi vin vești cum că mama sa este bolnavă.
După moartea mamei
sale (decembrie 1844), pe la jumătatea anului 1845 pleacă din nou la
Paris, unde audiază cursurile istoricilor și gânditorilor Jules
Michelet, Edgar Quinet, și alți reprezentanți ai spiritului revoluționar
francez al epocii. Aici, se străduiește, împreună cu moldoveanul
Scarlat Vârnav, să întărească relațiile dintre studenții valahi și cei
moldoveni, uniți în jurul ideilor noi de autodeterminare națională și
dreptate socială. În această atmosferă, se înființează, în decembrie
1845, Societatea studenților români din Paris, al cărei scop mărturisit
era să-i ajute pe tinerii mai săraci, dar dotați, să facă studii la
Paris. Ca președinte al societății este ales Ion Ghica, secretar C. A.
Rosetti, iar casier Scarlat Vârnav.
Este inițiat în
masonerie în 1844, în Loja masonică „Trandafirul Perfectei Tăceri" din
Paris, primind toate gradele, până la gradul 18 în 1847, tot în această
lojă. În 1848 ia parte la înființarea Lojii bucureștene Lumina. În 1923,
numele său a fost acordat unui atelier din București. Este printre
puținii masoni români prezentați în “Dicționarul Franc-Masoneriei”
realizat sub coordonarea lui Daniel Ligou.
Se întoarce la
București în iulie-august 1846, lansându-se în afaceri: deschide
împreună cu doi prieteni străini care locuiau în Țara Româneasca,
economistul austriac Erik Winterhalder și britanicul Effingham Grant
(viitorul său cumnat) o librărie, iar în noiembrie 1846 cumpără
tipografia asociației literare care acoperea activitatea societății
secrete Frăția: "Asociațiunea literară a României". În acești ani începe
să ia parte din ce în ce mai activă la conducerea comerțului
bucureștean.
În 1847 se
căsătorește cu Mary Grant, devenită astfel Maria Rosetti, o
scoțiano-franțuzoaică, cea care a fost modelul tabloului România
revoluționară pictat de C.D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Mary
Grant era sora consulului englez la București, Effingham Grant, el
însuși căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviță, fiica lui Alexandru
Racoviță.
Revoluția de la 1848 și exilul
În timpul revoluției
din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al
revoluționarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de
poliție (agă) la București și redactor al ziarului "Pruncul român".
După înfrângerea
guvernului revoluționar, face parte din primul lot de exilați, urcați de
turci cu două plute în susul Dunării, până la granița cu Austria. De
aici pleacă spre Franța prin Ungaria, Croația și Austria. Ajunge la
Paris în decembrie 1848 . În anii exilului (1848-1857) a contribuit la
editarea revistei "România viitoare" și mai ales a revistei "Republica
Română", în care a militat pentru unirea principatelor într-un stat
democratic.
Activitatea după revenirea în țară (1857)
A revenit în țară în
mai 1857. Cu această ocazie, ziarul Israelitul român a publicat în
numărul din 7/19 iunie 1857, sub titlul Rusciuk, 11/25 mai 1857, o
scrisoare a lui C. A. Rosetti, din care rezultă că la întoarcerea din
exil acesta a intrat în țară cu pașaport de la ambasada otomană și cu
concursul unor cercuri evreiești. După revenirea în țară, a editat
ziarul liberal-radical "Românul" și a avut un rol de seamă în Adunarea
ad-hoc și în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor și în Țara
Românească. În paginile ziarului "Românul", care a apărut timp de
aproape o jumătate de secol, a militat pentru reforme democratice,
pentru unitatea națională, pentru independența națională a țării.
A fost unul dintre
conducătorii Partidului Național Liberal, creat în anii 1874-1875, dar
în 1884, intrând în conflict cu Ion Brătianu, a organizat o disidență
liberală. A susținut cu entuziasm proclamarea independenței țării și
participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878. În 1858 a pus
bazele "Asociației lucrătorilor tipografi din București", al cărui
președinte a fost. În 1863 a fondat Casa de ajutor reciproc a
tipografilor din România alături de Walter Scarlat, Iosif Romanov, Zisu
Popa, Mihalache Gălășescu și Petre Ispirescu.
A fost în mai multe
rânduri ministru și președinte al Camerei Deputaților. A făcut parte din
primul guvern al lui Carol I, fiind pentru câteva luni ministru al
"Instrucțiunii publice și Cultelor". A fost de două ori primar al
Capitalei. În amintirea revoluționarului român, în București există
strada C.A. Rosetti și Piața C. A. Rosetti, unde tronează Monumentul lui
C. A. Rosetti.
Publicistica lui se
caracterizează prin avânt romantic, stil patetic, vibrant. În tinerețe a
scris versuri sentimentale și patriotice, a tradus din Byron, Béranger,
Lamartine, Hugo.
În 1867 C. A.
Rosetti a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății literare
române, care a devenit ulterior Academia Română.
