CAPITOLUL I
Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.
Oricât de puțin cunoscute ar fi sințămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci când apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atât de înrădăcinat în mințile celor din jur, încât burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.
- Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfârșit închiriat ?
Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.
- Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aici, și mi-a povestit totul de-a fir-a-păr.
Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.
- Nu vrei să știi cine l-a închiriat ? strigă nerăbdătoare soția sa.
- Dumneata vrei neapărat să mi-o spui și eu nu am nimic împotrivă s-o aud.
Această invitație a fost de ajuns.
- Ei bine, dragul meu, trebuie să știi că doamna Long zice că netherfield a fost luat de un tânăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul și a fost atât de încântat, încât a și căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfântul Mihail și că vreo câțiva dintre servitorii săi vor veni acolo, până la sfârșitul săptămânii viitoare.
- Cum se numește ?
- Bingley.
- E însurat, sau burlac ?
- Oh ! burlac, dragul meu, sigur ! Burlac și putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre !
- Cum așa ? Ce legătură are asta cu ele ?
- Dragul meu Bennet, îi răspunse soția, cum poți fi atât de sâcâitor ? Știi, desigur, că mă gândesc c-o să se însoare cu una dintre ele .
- Cu scopul ăsta se stabilește oare aici ?
- Scopul ? Ce absurditate ! Cum poți vorbi astfel ! Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele și de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.
- nu cred că e cazul. Dumneata și fetele puteți merge, sau le poți trimite singure, ceea ce ar fi încă și mai bine, deoarece dat fiindcă ești tot atât de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.
- Dragul meu, mă măgulești. Desigur am avut și eu epoca mea de frumusețe, dar nu pretind că aș mai fi cine știe ce acum. Când o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunțe să se mai gândească la propria-i frumusețe.
- Adeseori în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine știe ce frumusețe la care să se gândească.
- Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley când va deveni vecinul nostru.
- Este mai mult decât îți pot promite, crede-mă.
- Dar gândește-te la fiicele dumitale. Gândește-te numai ce situație ar fi pentru una dintre ele. Sir William și lady Lucas sunt hotărâți să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, știi bine, nu fac vizite noilor veniți. Trebuie, trebuie să te duci pentru că dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.
- Ești exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata câteva rânduri și-l voi asigura de consimțământul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuși, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.
- Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decât celelalte și sunt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia. Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.
- Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunde domnul Bennet. Sunt toate prostuțe și ignorante ca și alte fete ! Lizzy e însă mai isteață decât surorile ei.
- Domnule Bennet, cum poți vorbi așa de urât de copiii dumitale ? Îți face plăcere să mă jignești. N-ai nici un pic de milă de bieții mei nervi.
- Te înșeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sunt vechile mele cunoștințe. Te aud pomenindu-i, cu mare considerație, de cel puțin douăzeci de ani.
- Ah, nu știi cât sufăr !
- Sper însă că-ți va trece și că vei trăi să vezi mulți tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalându-se prin vecinătate.
- Nu ne va fi de nici un folos, de-ar veni și douăzeci din ăștia, dacă nu vrei să le faci o vizită.
- Contează pe mine, scumpa mea: atunci când vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toți, deodată.
Domnul Bennet era un amestec atât de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă și capriciu, încât douăzeci și trei de ani de viață conjugală au fost prea puțini pentru soția sa ca să-i înțeleagă firea. Firea ei, nu era atât de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligență redusă, prea puține cunoștințe și o dispoziție instabilă. Când era nemulțumită, își închipuia că este nervoasă. Scopul vieții sale era să-și mărite fetele; plăcerea vieții sale - vizitele și noutățile.
CAPITOLUL III (fragment)
Toate întrebările pe care doamna Bennet, cu ajutorul celor cinci fiice ale sale, le-a putut pune cu privire la domnul Bingley, n-au fost totuși de ajuns pentru a-i smulge soțului său o descriere mulțumitoare a acestuia. L-au atacat în fel și chip - cu întrebări directe, cu insinuări istețe și aluzii ocolite - dar el le-a dejucat cu dibăcie toată iscusința și, până la urmă, au fost silite să accepte informațiile de mâna a doua de la vecina lor, lady Lucas. Raportul acesteia era mai mult decât favorabil. Sir William rămăsese încântat. Domnul Bingley era tânăr, foarte chipeș, extrem de simpatic și - pentru a încununa totul - avea intenția să vină la viitoarea reuniune cu un grup mare de prieteni. Nimic nu putea fi mai încântător ! A iubi dansul însemna un prim pas către a te îndrăgosti; și inima domnului Bingley stârnea foarte vii speranțe.
- Dacă mi-aș putea vedea una dintre fete fericit căsătorită la Netherfield, spuse doamna Bennet soțului său, și pe toate celelalte tot atât de bine măritate, n-aș mai avea ce dori.
După câteva zile, domnul Bingley întoarse vizita și petrecu cu domnul Bennet, în bibliotecă, vreo zece minute. Nutrise speranța de a fi admis în prezența tinerelor domnișoare, de a căror frumusețe auzise atâtea; dar îl văzu numai pe tatăl lor.Doamnele au fost ceva mai avantajate pentru că ele avură norocul să constate - de la o fereastră de sus - că tânărul purta o haină albastră și călărea un cal negru.
Curând după aceasta i se trimise o invitație la masă, iar doamna Bennet alcătuise deja un meniu care să facă cinste artei sale de gospodină, când sosi un răspuns ce amâna totul. Domnul Bingley era obligat să fie în oraș în ziua următoare și, ca atare, îi era imposibil să accepte onoarea ce i se făcuse etc...Doamna bennet fu foarte dezamăgită. Nu-și putea închipui ce treburi avea la oraș, atât de curând după sosirea lui la Hertfortshire; și începu să se teamă că s-ar putea ca domnul Bingley să zboare mereu dintr-un loc în altul și să nu se stabilească niciodată la Netherfield, cum ar fi trebuit să facă. Lady Lucas i-a liniștit puțin temerile sugerându-i că dânsul plecase la Londra, numai ca să-și aducă prietenii la bal; și în curând se zvoni că domnul Bingley urma să vină cu douăsprezece doamne și șapte domni. Fetele s-au întristat auzind de numărul atât de mare de doamne; dar s-au consolat în ajunul balului când au aflat că, în loc de douăsprezece, a venit de la Londra numai cu șase persoane - cele cinci surori ale sale și un văr. Când însă grupul și-a făcut apariția în salon, se compunea numai din cinci, cu totul - domnul Bingley, cele două surori lae sale, soțul surorii celei mari și încă un bărbat tânăr.
Domnul Bingley era chipeș și avea maniere de domn; o ținută frumoasă și o purtare simplă, neafectată. Surorile sale erau femei subțiri, cu un aer foarte la modă. Cumnatul lui, domnul Hurst, părea să fie un domn; dar prietenul său, domnul Darcy, atrase atenția întregului salon prin distincția persoanei sale - înălțimea, trăsăturile frumoase, expresia nobilă - și prin zvonul care, cinci minute după ce intrase era pe buzele tuturor, că ar avea zece mii pe an. Domnii au declarat că era un bărbat de toată frumusețea; doamnele, că era mult mai frumos decât domnul Bingley; și a fost privit cu mare admirație cam jumătate din seara aceea, până când comportarea lui a produs o indignare care a răsturnat valul popularității câștigate: pentru că descoperiseră că era mândru, că se credea celorlalți, că era imposibil de mulțumit; și nici toată marea lui moșie din Derbyshire nu l-a mai putut atunci salva de a fi socotit un om cu o purtare dezagreabilă, respingătoare; era de necomparat cu prietenul său.
Domnul Bingley făcuse imediat cunoștință cu toate persoanele mai importante din salon, fusese plin de viață, expansiv; dansase fiecare dans, îi păruse rău că balul se sfârșise atât de devreme și spusese că va da el însuși un bal la Netherfield. Asemenea însușiri grăiau de la sine. Ce contrast între el și prietenul său ! Domnul Darcy a dansat numai o dată cu doamna Hurst și o dată cu domnișoara Bingley, a refuzat să fie prezentat vreunei alte doamne și și-a petrecut restul serii învârtindu-se prin salon și aruncând o vorbă, când și când, câte unuia din grupul său. Se lămuriseră asupra caracterului său. Era omul cel mai înfumurat, cel mai antipatic din lume și toți sperau că nu va mai veni pe acolo, niciodată. Printre cei mai porniți împotriva lui era doamna Bennet, a cărei indignare față de purtarea domnului Darcy, în general, se ascuțise până la o ranchiună personală, din cauza afrontului adus uneia din fiicele sale.
Elizabeth Bennet fusese obligată să piardă două dansuri, din cauză că erau prea puțini domni; și, în acel timp, domnul Darcy se aflase destul de aproape pentru ca ea să audă, întâmplător, o conversație dintre el și domnul Bingley care venise de la dans, pentru o clipă, spre a insista pe lângă prietenul său să danseze și el.
- Haide, Darcy, îi spuse, te rog vino. Nu pot să sufăr să te văd stând deoparte, singur, în felul acesta stupid. Ai face mult mai bine să dansezi.
- Nici nu mă gândesc. Știi cât detest acest lucru, afară doar de cazul când îmi cunosc foarte bine partenera. Într-o adunare ca aceasta mi-ar fi insuportabil. Surorile tale sunt angajate și în tot salonul nu există altă femeie cu care să pot dansa, fără să însemne o pedeapsă pentru mine.
- N-aș putea fi atât de mofturos ca tine, exclamă Bingley, pentru nimic în lume ! Pe cuvântul meu, n-am întâlnit în viața mea atâtea fete drăguțe ca în seara asta; și câteva dintre ele, vezi, sunt neobișnuit de frumoase.
- Tu dansezi cu singura fată frumoasă din încăpere, spuse domnul Darcy, privind-o pe cea mai mare dintre domnișoarele Bennet.
- Oh ! Este făptura cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată ! Este însă colo, chiar în spatele tău, una dintre surorile ei care-i foarte drăguță și, cred, foarte plăcută. te rog dă-mi voie să-i cer partenerei mele să i te prezinte.
- Despre care vorbești ? și întorcându-se, o privi o clipă pe Elizabeth, până ce, întâlnindu-i privirea, își plecă ochii și răspunse cu răceală: E acceptabilă, dar nu destul de frumoasă ca să mă tenteze pe mine și, în momentul de față, nu am poftă să dau atenție tinerelor domnișoare neglijate de alți bărbați. Ai face mai bine să te întorci la partenera ta, să te bucuri de zâmbetele ei, deoarece cu mine îți pierzi timpul.
Domnul Bingley îi urmă sfatul. Domnul Darcy se îndepărtă, iar Elizabeth rămase cu sentimente nu prea cordiale pentru el. Povesti totuși cu mult haz această întâmplare prietenelor sale, căci avea o fire vioaie, glumeață, care se amuza de orice lucru ridicol.
În general, seara trecu în mod plăcut pentru toată familia.
CAPITOLUL XXXIV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Pe când lua această hotărâre, fu brusc trezită de sunetul clopotului de la intrare; se simți puțin emiționată la gândul că ar putea fi chiar colonelul Fitywilliam care le făcuse o dată o vizită seara, târziu, și care poate venise acum pentru a se interesa în mod special de ea. Gândul acesta fu însă imediat gonit și dispoziția ei suferi o mare schimbare când, complet uluită, îl văzu pe domnul Darcy intrând. Acesta ăncepu imediat s-o întrebe grăbit despre sănătate, punând vizita lui în seama dorinței de a afla că se simțea mai bine. Elizabeth îi răspunse cu o politețe rece. Domnul Darcy luă loc câteva clipe, apoi, ridicându-se, merse de colo până colo prin cameră. Elizabeth era mirată, dar nu spuse nici un cuvânt. După o tăcere de câteva minute, Darcy veni în fața ei și, foarte tulburat începu astfel:
- Zadarnic m-am luptat. N-am reușit. Sentimentele mele nu s-au lăsat învinse. Trebuie să-mi îngăduiți să vă mărturisesc admirația și dragostea mea arzătoare.
Uimirea Elizabethei fu de nedescris. deschise ochii mari, se roși, deveni bănuitoare și rămase tăcută. El luă totul drept o suficientă încurajare și îi mărturisi, în continuare, tot ce simțea și simțise de mult pentru ea. Vorbi frumos dar, în afară de simțămintele inimii, mai erau și altele de menționat și nu fu mai elocvent pe tema afecțiunii lui decât pe aceea a mândriei. Conștiința inferiorității ei și a faptului că aceasta însemna o degradare pentru el, obstacolele prezentate de familie, care pune întotdeauna rațiunea înaintea sentimentului, fură dezbătute cu o căldură datorată parcă faptului că o rănea, dar foarte nepotrivită să-i susțină cererea.
În pofida antipatiei sale profund înrădăcinată, nu putu rămâne insensibilă la omagiul ce-l reprezenta dragostea unui asemenea om; și, deși intențiile ei nu se schimbară nici un moment, îi păru rău - în prima clipă - de durerea pe care Darcy urma s-o resimtă; dar limbajul folosit în continuare îi stârni indignarea și toată compătimirea i se prefăcu în mânie. Încercă totuși să se liniștească pentru a-i răspunde cu răbdare când va sfârși de vorbit. El încheie, arătându-i tăria afecțiunii pe care, în ciuda încercărilor făcute, îi fusese cu neputință s-o înfrângă și își exprimă speranța că dragostea îi va fi răsplătită acordându-i mâna ei. În timp ce vorbea, Elizabeth își putu da seama că el nu avea nici o îndoială în privința unui răspuns favorabil. Vorbea despre teamă și neliniște, dar chipul lui exprima o totală siguranță. O astfel de atitudine nu putea decât s-o irite și mai tare și când Darcy sfârși, Elizabeth îi spuse cu tot sângele năvălindu-i în obraji:
- În împrejurări ca cea de față, cred că regula stabilită cere să arăți cât de îndatorată ești pentru sentimentele mărturisite, oricât de inegal ai putea răspunde acestor sentimente. Este firesc să te simți îndatorat și dacă aș putea simți vreo recunoștință, v-aș mulțumi. Dar nu pot. Nu am dorit niciodată prețuirea dumneavoastră și mi-ați acordat-o, desigur, cu totul fără să vreți. Îmi pare rău să fi prilejuit cuiva o suferință. S-a întâmplat însă absolut fără să vreau și va fi, sper, de scurtă durată. Considerentele care v-au împiedicat multă vreme să acceptați sentimentul de dragoste ce-l aveți pentru mine vor putea, fără prea multă greutate, să-l înăbușe, după această explicație.
Domnul Darcy, care stătea rezemat de cămin, cu ochii fixați pe chipul ei, păru că-i primește cuvintele cu tot atâta indignare cât și uimire. Chipul îi păli de mânie și pe fiecare trsătură i se putea vedea tulburarea ce-i cuprinsese mintea. Se luptă să pară stăpân pe sine și nu-și dezlipi buzele până ce nu i se păru că reușise să se stăpânească. Pentru Elizabeth, tăcerea ce urmă fu groaznică. în cele din urmă, cu un glas voit calm, el spuse:
- Și acesta este răspunsul la care pot avea onoarea să mă aștept. Aș putea eventual dori să fiu informat de ce - cu un atât de mic efort de politețe - sunt astfel respins. Dar este de mică importanță.
- Aș putea și eu tot atât de bine întreba, replică Elizabeth, de ce, cu scopul atât de vădit de a mă jigni și insulta, v-ați îngăduit să-mi spuneți că m-ați îndrăgit împotriva voinței, împotriva rațiunii și chiar împotriva firii dumneavoastră. Nu este aceasta întrucâtva o scuză pentru lipsa mea de politețe, dacă am fost nepoliticoasă ?
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- Vă înșelați, domnule Darcy, dacă presupuneți că modul în care v-ați făcut declarația ma impresionat în vreun alt fel, decât că m-a dispensat de mâhnirea pe care aș fi putut-o simți refuzându-vă, dacă v-ați fi purtat ca un gentleman.
