Născut în 1907, într-o familie înstărită din centrul capitalei Suediei, Gunnar Ekelof a trăit în copilărie și adolescență cu obsesia alienării mentale a tatălui său.
După absolvirea colegiului și după lectura unui text din Ibn Al Arabi, se dedică studiului limbii persane și al misticilor orientali, la Universitatea din Stockholm, apoi la Londra, între anii 1926 - 1927.
Este pasionat de muzica lui Stravinski, îi descopera pe Rimbaud, pe T. S. Elliot (pe care îl traduce, ca și pe suprarealiștii francezi și pe Andre Gide).
Din 1953 până la sfârșitul vieții, trăiește într-un orășel retras în pădure, numit Roslagen.
A fost membru al Academiei Regale Suedeze și a publicat volumele : Târziu pe pământ (1932), Dedicație (1934), Durere și Stea (1936), Cumpărați cântecul Orbului (1938), Cântecul trecerii (1941), Non serviam (1945), Toamna (1951), Opus incertum (1959), Elegie la Molna (1960), O sută de ani de poezie franceză modernă - traduceri, O noapte în Otocak (1961), Divanul (1965).
Note biobliografice de Veronica Porumbacu
DACĂ MĂ ÎNTREBI
Dacă mă întrebi unde locuiesc
locuiesc aici îndărătul munţilor.
Munţii-s departe dar eu sunt aici.
Eu trăiesc în altă lume
iar tu trăieşti în aceeaşi lume.
Nemărginită-i lumea noastră
totuşi greu de găsit ca şi heliul
de ce să aduni bani pentru zeppelin?
Mai bine revendică-ţi un filtru de nitrogen
un filtru de acid carbonic, un filtru
de hidrogen, un filtru de alte gaze.
Revendică-ţi un filtru de infamii
şi pe deasupra şi un filtru de viaţă.
Simţind că te sufoci tânguieşte-te.
Ei şi! Toată lumea se sufocă!
Şi totuşi toţi privesc cu braţele încrucişate.
Un mare înţelept a spus
„Şi se făcu o beznă atât de densă
încât n-am văzut stelele”
De fapt el s-a gândit doar la faptul
că se apropie noaptea.
Traducere de Petre Stoica
LA SFÂRȘIT EȘTI OSTENIT DE-ACEASTĂ LUME VECHE...
Să trăieşti cu dorul ironic după o vecie ironică,
după lucrul în sine şi materia indestructibilă;
cu ura împotriva prostiei generale, a statului şi a
legilor, a familiei şi a religiei minciunii şi
spaimei;
cu dorinţa de a spulbera falsa inocenţă, de a
rade de pe faţa pamântului faţadele frumoase,
pentru a forţa puritatea să-şi vadă propriul
jeg şi raţiunea să-şi recunoască propria ei
nebunie; pentru a spoi mormintele cu var,
acoperindu-le inscripţiile;
pe grămezile frunzelor de-acant putrezite, sufletele
vor cădea în imperiul adevărului şi trupurile
vor arde în focul dragostei, când timpul va
fi să vină...
Când timpul va fi să vină, vom avea puterea să ne
trăim viaţa, viaţa noastră a tuturor, şi vom
avea şi dreptul de a ne trăi şi propria noastră
viaţă...
Traducere Veronica Porumbacu
MAGIE DE TOAMNĂ
Fii calm şi taci şi aşteaptă,
aşteaptă fiara sălbatică, rece, augurul ce trebuie să-ţi arate
miracolul, aşteaptă mântuirea ce vine
când nu mai e vreun izbăvitor.
Toate stelele stinse
trec – ostroave de foc.
În ceasul aurorii ori la crepuscul
aceeaşi lumină va fi, nici de zi, nici de noapte.
Când soarele va intra în pământ şi luna în piatră
se va-ntâmpla: toate stelele stinse,
pe corăbii carbonizate...
Atunci porţile în culoare de sânge vor fi în veci deschise altor zări,
atunci porţile pale, orfane de sânge, vor fi închise de-a pururi.
Pământul se va umple de paşi nevăzuţi şi văzduhul de sunete nemaiauzite,
oraşele se vor prăbuşi precis ca nişte bătăi de clopot
şi timpanele se vor sparge ca la cufundarea sub apă adâncă,
şi blândeţea imensă a timpului se va perpetua
în fundul privirilor moarte, în lumini toropite,
prin miracolul care ne-atinge cu o aripă casa.
Fii calm şi taci, şi aşteaptă
nensufleţit până ce se trezeşte-aurora,
nensufleţit până ce se sfârşeşte crepusculul.
Traducere de Veronica Porumbacu
LEGENDĂ
Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită eşti, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălţată pentru o roză-cunună a ţărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aştri în iarbă
şi cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi şi strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărăteşti să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâşiatul tău suflet, prin întunecime !
Traducere de Veronica Porumbacu
CÂND SE AJUNGE ATÂT DE DEPARTE
Când se ajunge atât de departe în absurd, cum am ajuns eu
fiecare cuvânt va fi din nou interesant:
Descoperiri în azvârliturile
răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt Tu
poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât
însemnatul cuvât Eu
poate un ciob de cremene
cu care un ştirb şi-a răzuit
carnea tare
Traducere de Petre Stoica
OGLINDĂ DE OCTOMBRIE
Nervii scârţâie blând în amurgul
curgând cenuşiu şi încet pe fereastră
florile roşii dor în amurg
şi lampa cântă într-un colţ singuratică
liniştea bea calma ploaie de toamnă
ce nu mai aduce recoltei vreun dar
şi mâinile împreunate se încălzesc
privirile fixe încet se întunecă printre tăciunii aprişi.
Traducere de Veronica Porumbacu
SĂ TE VEZI PE TINE ÎNSUȚI
Să te vezi pe tine însuţi,
să-ţi recunoşti în ceilalţi
condiţia ta
lipsurile tale
slăbiciunea
şi omenia ta.
Să fim sociali cu inima noastră
(noi care suntem sociali numai cu raţiunea).
Inima nu-i sentiment de-o clipă –
ea dăinuie viaţa întreagă.
Inima nu-i conjunctură.
Traducere de Petre Stoica
