sâmbătă, 20 aprilie 2013

MARGARET ATWOOD - POEZII






Margaret Eleanor Atwood  născută la 18 noiembrie 1939 la Ottawa -  este o poetă canadiană, nuvelistă și critic literar, eseistă și o luptătoare pentru păstrarea mediului înconjurător.


A studiat la Universitarea din Toronto şi Radcliffe College.

Laureată a mai multor premii literare (Guggenheim –1966 şi Governor General’s Award, Canada – 1968)

Lucrări poetice: The Circle Game (1974), You are Happy (1974).

Romane: The Edible Woman (1969), Surfacing (1972), Lady Oracle (1976).

Critică: Survival (1972).










TOTEMURILE

De ce oare mi-i ticsită mintea
cu totemuri sau cu oase ?
De ce văd în beznă
aruncate pieile, feţele aninând
fără mişcare ?

Odată, într-un loc mai cald,
le-am privit cum dănţuie,
un veşmânt calm le era dănţuiala;
cerbul avea copitele de lână,
şarpele părea un balaur în dimineaţă;
însă-am adormit şi i-am uitat.

Şi-n noaptea aceea lungă
furişându-se, animalele ieşit-au
prin vizuinile ochilor mei orbi;
şi s-au dus într-altă partea-a pădurii,
lăsând în urmă-le măştile.

livre


ÎNSEMNĂRI DIN FELURITE TRECUTURI


Naufragiată undeva şi împotmolită
aici, pe-un balansoar cenuşiu-albastru
şi după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune

stau şi privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solìi
dintr-un mai aspru tărâm.

Mă legănam în ziua cenuşiu-albastră
pe când sub mine
vietăţile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăşi amintirea
soarelui şi lunii aducătoare de maree:

unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu àcele toate-mplătoşate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflaj
de reci lumini, semnale minunate,
care-nşeală prada ori fulgeră
reţele de-nştiinţări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul. 

Câştigat-am ochi şi plămâni, sau libertatea
să osebesc dimineaţa de noapte
să respir.
  Pierdut-am
o electrică-nţelepciune
prin subţiraticul aer hoinar ?

Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâşiate de călătoria
în sus către suprafaţa
cenuşiu-albastră, schimbătoare:
înţelesurile odinioară vii
şi fosforescente
se şterg şi pier acum
în mâinile mele

Încerc dar nu pot dezluşi.
livre




DUPĂ CE M-AM RUPT ÎN BUCĂȚI


Cu ce-ncordată atenţie
te urmăresc 
lipind şi cosând
şi potrivindu-mă din nou laolaltă.

Creierul meu a fost 
o păpuşă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea greşite planete mecanice, pendule
şi ochi de sticlă
 zornăiţi pe sârmă care bâltâcăie
şi totuşi conştiinţa mi-i
tare, golită,
o cunoaştere albastră
sub care poţi să umbli, fără
a-ţi da seama că eşti singurul
gând legănat în ţeasta mea
de păpuşă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ţine
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.

Dar neştiutoarele riscuri
sau tocmai 
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în ţăndări
iată luna şi soarele
se-nalţă, se-ntind şi apun
iarăşi deasupră-ne
aşa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se suceşte
dres de-ndemânatecele-ţi degete.


livre


O NOAPTE ÎN MUZEUL REGAL DIN ONTARIO


Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
şi-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.

Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieşire

ci în pofida diagramelor
de la fiece colţ, vopsite
în roşu: eşti aici
labirintul mă ţine
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia şi Roma, caii de
bronz ai Chinei

apoi prin faţa măştilor sculptate, de lemn şi blană
către cinci indieni mulaţi în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit

iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut şi câteva mărgele.

Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, îşi repetă-amintirile

şi-s târât pân-la capătul
puterilor minţii, huiet de
ţintirim, şi-s pierdut printre mastondonţi
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi

mostre de roci
şi minerale, până şi colosalii
colţi descrescând ca
nişte vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.


livre


E PERICULOS SĂ CITEȘTI ZIARELE


Pe când înălţam castele
frumuseţe-n lădiţa cu nisip
grabnic gropile se umpleau
stârvuri scoase la soare de buldozere

şi pe când mergeam la şcoală
spălat, pieptănat, călcând
pe crăpăturile cimentului sub tălpile
mele detunau bombe. 

Acuma c-am crescut mare
şi-s ştiutor de carte şi stau în fotoliu
la fel de calm ca-n sine un proiectil

iar junglele ard, şi sub-
arboretu-i ticsit de soldaţi
numele de pe apăsătoarele hărţi
se prefac în fum.

Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind braţele, mâinile mi-s puşti
bunele mele intenţii – cu totul mortale.

Până şi ochii mei pasivi prefac
tot ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră a unei fotografii de război,
cum oare
m-aş putea opri.

E periculos să citeşti ziarele.

Ori de câte ori la maşina
mea de scris electrică ating vreo clapă
şi spun ceva despre arborii paşnici

mai explodează un sat.


livre





ANIMALELE DIN ȚARA ACEEA
În ţara aceea animalele
au chipuri de oameni:

ceremonioasele
pisici care stăpânesc străzile

politicos pică vulpea
moartă la pământ, vânătorii
în juru-i stau pironiţi
în tapiserii de politeţe,

taurul, împodobit cu
sânge, hărăzindu-i-se
o moarte elegantă, cu numele-i
pecete pe el, heraldică marcă
deoarece

(când s-a prăvălit
pe nisip, cu spada-n inimă, dinţii
din gura-i albastră păreau omeneşti)

e cu-adevărat un om
până şi lupii purtând zgomotoase
convorbiri în podurile
lor îndopate cu legende.

În ţara asta animalele
au chipuri de
animale.
Ochii lor
fulgeră odată în lumina farurilor de automobil
şi apoi pier.
Morţile lor nu-s elegante,
ele au chipurile
nimănui.


TRADUCERE :  Ion Caraion



enveloppe


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu