NOAPTEA SFANTULUI ANDRII - de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (1821 — 1890 ) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. 

NOAPTEA SFÂNTULUI ANDRII 

Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună!
Părăsind a lor secrii.
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii !

Vântul suflă cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a întunecat !
Luna saltă-ngălbenită,
Printre nouri rătăcită,
Ca o luntre părăsită
Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorâte,
În a lor cuiburi trezite,
Țipă cu glas amorțit.
Lupii urlă împreună,
Cu ochi roși țintiți la lună,
Câmpul geme, codrul sună,
Satan pe deal s-a ivit !

Iată-l ! iată, Satan vine,
Răzbătând prin verzi lumine,
Pe-un fulger scânteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Și Rusaliile pocite
Îl urmează ca un nor !

Sus, pe turnul fără cruce,
Duhul-rău zbierând se duce,
Și tot turnul s-a clintit !
Miezul nopții-n aer trece
Și, lovind arama rece,
Ore negre douăsprezece
Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndesește,
Horă mare învârtește
Lângă turnul creștinesc.
Iar pe lângă alba lună
Nouri vineți se adună,
Se-mpletesc într-o cunună
Și-mprejuru-i se-nvârtesc.

Voi, cu suflete curate,
Cu credinți nestrămutate,
Oameni buni, femei, copii !
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii !

Acum iată, pe mormânturi,
Clătinați, bătuți de vânturi,
Toți strigoii s-au lăsat.
Așezați într-un rond mare,
Adânciți în întristare,
Pe sicriu-și fiecare
Oasele-și a rezemat.

Unul zice: Eu în viață
Cu o mână îndrăzneață
Multe drepturi am răpit !
Răpit-am pâinea de hrană
Unei gingașe orfană
Ce, pierdută și sărmană,
În mizerie-a pierit !

Altul zice: Eu în lume
Am avut putere, nume,
Căci am fost stăpânitor!
Dar în oarba-mi lăcomie,
Pentru-o seacă avuție,
Am împins în grea urgie
Pe sărmanul meu popor !

Altul zice: Eu în țară
Fost-am o cumplită fiară,
Plină de amar venin!
Împotriva țării mele
Făptuit-am multe rele,
Ș-am legat-o-n lanțuri grele
Ș-am vândut-o la străin !

Foc și ură-n vecinicie
Pe voi cadă, pe voi fie !
Strigă-atunci un glas ceresc.
Și pe loc cad în morminte
Păcătoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc !

Iași, 1857