RUGĂCIUNE
de Octavian Goga
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii poveste.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor sa-mi tulbure izvorul
Din îngrijirea sufletului s-adapă.
Din valul lumii lor mă rătăcesc
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veacuri spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
Sădește-ți brațul meu de-o pururi
Tăria urii și a iubirii.
Dă-mi cântecul și dă-mi lumina
Și zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Și de durerea altor inimi
Învață-mă pe mine - o încurcătură.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maștere și rele,
Ci jalea unui lumi, părinte,
Să plângă-n mele lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul, toată truda
Atat doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robie de veacuri.
De mult gem umiliții-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară ...
Durerea lor înfricoșată
În inimă tu mi-o coboară.
În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele infiorate;
Și cum sub bolta lui aprinsă,
În smalț de fulger albastru,
Încheagă-și glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.
|
|
