DOINIȚA SCRIE LUI MOȘ CRÃCIUN
de Vasile Posteuca
O, Moș Crăciun, bătrâne bun,
Am vrut să te'ntâlnesc și eu.
Și-am vrut. O Moș Crăciun,
Am vrut să-ți spun,
Tot chinul meu și tot amarul greu;
Că numai tu asculți copiii, Moș Crăciun,
Da, numai tu ești bun,
Și Dumnezeu...
Am, Moș Crăciun, o caldă rugăminte.
Anume, de te duci prin țări, departe,
Să-i ieși și lui tăticul înainte,
Și roagă-l să ne scrie grabnic, carte,
Că noi numai de lacrimi avem parte...
Mămica n'a mai râs de ani de zile,
Sau rasfoim scrisori cu învechite file,
Venite de la dânsul din război,
Și oridecâteori e vorba de tăticul,
De când se mai bătea cu bolșevicul,
Se las'o toamnă neagră peste noi...
Mămica tace veșnic și oftează,
Și-aprinde seara lumânarea'n sfeșnic,
De noi topim cu Precista'ntr'o rază,
Cu plânsul ei și Pruncul ei cel veșnic...
Să-i spui așa, tatichii, Moș Crăciune,
Ca suntem mari și-umblăm acum la școală,
Dar basme nu mai are cin'ne spune...
Bunica -spune mama, când ne spală-
S'a dus într'o Duminecă la liturghie
Și s'a'ntâlnit cu Dumnezeu,
Și-au tot vorbit mereu și s'au tot dus...
Și ea acuma nu mai știe înapoi să vie,
Nici plânsetele noastre pân'la ea n'ajung,
Că-i drumul lung,
Și-a pus-o Dumnezeu,
Îngrijitoare peste lumânările de seu
Ce se aprind, în ceruri, sus,
Când șușotește frunza și se lasă seara...
De-o vreme Dorul nu mai cântă cu vioara
Ca n'am avut cu ce plăti chirie,
Și-a scos mămica lucruri la vânzare;
Dar Dorul, Dorul, bietul, el nu știe,
Și-și cântă'n gând romanțele lunare...
El crede că vioara-i la tocmit...
Da, Moș Crăciun, trăim cu toții ca'ntr'un schit,
Și ochii mamei parcă's flori de țintirim...
De când tăticu-i dus și n'a venit...
În tot ce facem, spunem și gândim,
Noi numai de tăticul povestim...
Ascultă, Moș Crăciun, mămica spune,
-Povestea ei de leagăn, cu'n tăciune,
Ce s'a'ntâlnit odată cu'n cărbune-
Că tata se mai bate... Și'ar să vie,
Dar n'are cum pleca din bătălie.
Ea biata spune, dar eu nu o mai cred,
Și-i plâng de milă uneori sub pled.
Și-as vrea s'o mângâi... Ah, de-aș ști cum !
De-aceea, Moș Crăciune, dac'o fi și-o fi,
Și-l vei căta și nu-l vei mai găsi,
Sub nici o zare și pe nici un drum,
Să-mi spui în față... nu mă mai minți,
Că mie de atât mi-i frică:
De jalea ce-o va prinde pe mămica
-S'o prăpădi și dânsa ca bunica...-
Și vom rămâne mici și fără de mămica...
Să-mi spui în față că eu n'am să plâng.
Și mâna palidă la piept am sa i-o strâng,
Am s'o desmierd, obraz lângă obraz,
Și am să-i spun tot întâmplări cu haz,
Ca să uităm de toate... Și-or să treacă,
Ani după ani prin casa-ne săracă,
Pân' ce vom ști cu toții, într'o zi,
Că el, tăticul, nu va mai veni...
Și ne vom mângâia'n tăcere, ca orfanii,
Ce duc tristeți pe umeri și litanii...
Ți-am pus atâtea lacrimi în scrisoare !
Întâi spre răsărit și-apoi spre soare-apune,
Acuma du-te, Moș Crăciune,
Și cată-ni-l și adă-l pe tăticul.
Și dac'ar fi să nu-l găsești,
Să nu-mi mai scrii povești,
Trimite-mi îndărăt doar plicul...
Că eu cunosc povestea care minte,
Și rugăciunile și lacrima fierbine;
Și-acuma du-te, Moș Crăciun,
Drum bun, bătrâne drag, drum bun...
Doinița, fata mamei cea cuminte...
|
|
