ETERNUL FEMININ
1. Fără îndoială că femeia are o finețe intelectuală prin care ea întrece pe bărbat. Un bărbat niciodată n-are să ghiceasă cu atâta siguranță și repreziciune, într-un moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii.
E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil.
Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului...
2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ...
3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta posedă mai mult acest caracter și deci cu atât e mai enigmatică, ori cu atâta e toate acestea, cu cât e mai femeie.
4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare); dar nu-i mai puțin adevărat că în femeie există și o seculară rezervă înnăscută -- ca o adaptare la viața erotică -- rezervă care se generalizează în toată viața ei sentimentală. Și nu puține femei se supun mai degrabă acestuia din urmă decât celuilalt imperativ al naturii lor. În cazul acesta poezia feminină se poate defini ca un romantism comprimat.
5. Situația subordonată a femeii din toate timpurile, necesitatea de a îngriji și de a înțelege ființele mici, când acestea nu știu încă să vorbească, precum și propria ei slăbiciune de ființă veșnic dezarmată, care are veșnic nevoie de protecție, au determinat și au dezvoltat în femeie aptitudinea nu numai de a înțelege intuitiv mai bine decât bărbatul orice suferință, dar și de a compătimi anticipat cu orice ființă dezarmată. Această tendință, mai cu seamă într-un suflet feminin de elită, se rezolvă într-o simpatie autentică, naturală, care se răsfrânge asupra întregii naturi vii cu o amploare și cu o intensitate absolut necunoscute bărbaților.
6. Feminitatea puternică este, în adev[...]ntotdeauna în luptă cu masculul. Sensibilitate la, să-i zicem, eternul masculin, cochetărie, defensivă provocatoare față de agresor, în sfârșit, o întreagă politică și diplomație cu adversarul, plină de suspiciuni ca orice politică de acest fel.
7. Am spus aiurea că în afacerile de sentiment femeile, conștient și inconștient, își țin jocul ascuns față de bărbat. Acest secret îl păstrează și scriitoarele, când sunt femei de rasă, adică femei în adevăratul înțeles al cuvântului. Și-l păstrează chiar și pe socoteala eroinelor lor. Altfel și-ar trăda sexul, ar deroga de la obligațiile spiritului ăfațăî de corp, ceea ce ar fi un defect estetic, dar un câștig pentru știința sufletului, căci numai o femeie ar putea să ne spună bine ce se petrece în sufletul femeiesc. Dar acest lucru nu-l va face niciodată o femeie. Nu cred să fi existat vreodată o femeie adevărată care să fi spus -- în viața reală sau în literatură -- tot ce se petrece în sufletul ei. Numai bărbații spun tot -- femeii iubite, confidenților, cititorilor, lumii întregi. Sunt și femei care, până la un punct, dar numai până la un punct, se destăinuiesc, dar acele femei nu fac parte din cele mai feminine -- și destăinuirea lor nu aduce o lumină apreciabilă asupra sufletului femeiesc.
8. Corpul unei femei tinere -- elasticitatea lui, rotunzimile calde, finețea și luminozitatea epidermei -- este realizarea formală și structurală cea mai desăvârșită a materiei vii, este miracolul suprem înfăptuit de natură după miliarde de dibuiri și încercări neizbutite, este termenul ultim al evoluției cosmice.
9. Feminitatea agita molem. Ființa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul „da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative -- seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, „reci", cum spunem noi, lipsite de „vinoncoace", cum spune poporul, expresii care indică deficitul acelui principiu, vital nou, care a operat la pubertate mai puternic în fata mică, dizgrațioasă, decât în cea frumoasă, supraîncărcând-o de electricitate feminină. Amorurile inspirate de aceste femei -- de obicei pasiuni tiranice, până la degradarea bărbatului, fiindcă nu sunt provocate și de impresii estetice, ci numai de cauze biologice -- sunt privite ca niște nebunii, iar poporul le crede datorite farmecelor și vrăjilor.
10. O femeie pudică ar trebui să nu umble. Dacă ar fi logică în rezerva ei, ar trebui nici să respire! Ar trebui să se suprime.
11. De ce femeile n-au gelozie retrospectivă? Pentru că la ele e senzația principală, nu forma și deci imaginația (adică chinul grozav al obsesiei imaginațiilor precise și odioase).
12. Unele femei iubesc mai mult bărbatul ori amantul, altele mai mult copiii. Tot așa și scriitorii: unii mai mult operele scrise, alții mai mult opera plănuită.
13. Există imagine mai încântătoare undeva pe planetă, în sistemul solar, în univers, decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, a lene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări?
14. Fără iubire și chiar fără simpatie, un bărbat poate să aibă legături cu o femeie; o femeie, fără nici un sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât cu un adânc dezgust...
15. Un bărbat urât poate fi iubit tocmai pentru că nu are calitățile ca să fie iubit... O femeie poate iubi pe un bărbat ca să-i aline suferințele că nu poate fi iubit... Și, oare, această jertfă de sine nu poate fi și ea cauza marii pasiuni a femeii care se „jertfește"? Căci -- cine nu știe? -- iubim mai mult pentru ceea ce dăm, decât pentru ceea ce ni se dă și, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză...
16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet?
17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară prin afectivitate. În adevăr, femeia are o sentimentalitate superioară bărbatului: sentimentalitatea „casnică". Sentimentul de familie e mai dezvoltat la ea. Femeia va sacrifica aproape totdeauna interesele generale intereselor ei. Pentru femeie, acei care nu fac parte din casa ei sunt străini, sunt chiar dușmani. Când o femeie are simpatie pentru cineva, ea simte nevoia ca acela sa devină membru al familiei ei. Ea nu poate concepe simpatia pentru cineva care, într-un fel sau altul, n-ar face parte din „casa" ei. Mai curios e că chiar atunci când femeia dă o lovitură teribilă casei, ea tot rămâne „casnică" [...] Această sentimentalitate casnic[...]n raport invers cu sentimentele sociale. Rolul femeii de a purta și crește copii, de a fi zeița casnică, o face nesocială, dacă nu chiar antisocială.
Bărbatul, din contra... Dar cine nu știe că, în genere, bărbatul e socotit de femeie ca „un dușman al casei". El are sentimentul casnic foarte slab, iar sentimentul social foarte dezvoltat. Un bărbat pune de multe ori interesele comunității mai presus de ale familiei.
18. Generozitatea e o însușire eminamente bărbătească, ca și iertarea și uitarea. Bărbatul e prin natura sa mult mai gata să zică „treacă de la mine" și „să taie poala și să fugă". Femeia e mai vindicativă, ea are memoria jignirilor și a ofenselor mult mai lungă, e veșnic în gardă. Toate acestea, desigur, tot din pricina rolului ei de supusă a bărbatului. Se știe că robia nu e o stare favorabilă pentru dezvoltarea generozității și a iertării. Generozitatea e virtutea celor tari.
19. Un bărbat poate lega o discuție intimă cu orice femeie, cu o femeie pe care abia a văzut-o, cu o femeie pentru care nu are nici o considerație, cu o femeie dintr-o categorie socială cu totul inferioară etc. O femeie, din contra, dacă e normală, nu acordă nimic unui bărbat, pentru care n-are cel puțin afecțiune, dacă nu chiar iubire. Desigur că acest lucru are o explicație naturală. Ți-i indiferent moralmente, la urma urmei, pe cine supui, dar nu-ți poate fi indiferent cui te supui de bună voie.
20. Bărbatul, când e gelos, preferă să se schilodească, femeia iubită, să moară chiar, să moară în torturi, dacă nu se poate altfel, decât să iubească pe altul sau, chiar, decât să devină indiferentă sau, și mai puțin, decât să-i scadă patima.
21. Situația femeii [...] nu o poate simți și nu o poate vedea bine decât numai o femeie. Bărbatul, prin definiție, e neatent la munca de ceas cu ceas a femeii gospodine, fără nici o strălucire și fără efecte vădite și apreciabile.
22. Un om care-și pompează în chip nefiresc toată energia la creier, e deja un bătrân. Un intelectual bătrân e un bătrân la pătrat. Femeia știe toate acestea inconștient. De aceea, pe o femeie „fină" mai degrabă o va „cuceri" un domn tomnatic simplu, decât unul tomnatic la puterea a doua.
23. Pentru bărbat intelectualismul femeii, adică, de obicei, bas-bleu-ismul, e ceva oribil, dar inteligența și cultura ei este o calitate. Nu pentru ca să citească împreună cu ea Critica rațiunii pure, dar pentru că inteligența sau, mai exact, finețea intelectuală a femeii este un semn de delicatețe sufletească și organică, lucru foarte plăcut bărbatului și pentru că, în momentele când „omne animal" etc., e mai bine să poți discuta cu femeia „fină" despre valută, decât să n-ai ce vorbi și să nu poți face față împrejurării.
24. Natura împerechează ființe cât mai apropiate ca vârstă.
Așa-i trebuie ei pentru scopurile sale. La oamenii simpli, mai aproape de natură, împerecherile nepotrivite se datoresc unor cauze care nu au nimic comun cu dragostea mutuală. Omul civilizat s-a îndepărtat de natură și în privința aceasta. Nu e deloc natural ca adolescenta „l'Occitanienne" să se înamoreze de sexagenarul Chateaubriand. Nu e deloc natural ca un bărbat să iubească femei mai în vârstă decât el, dar biografiile scriitorilor mari ne arată necontenit această abatere de la normal. Pricina stă, credem, în însemnătatea tot mai mare, pe care o capătă sufletul în „geneza" amorului la oamenii care, prin prea multă viață intelectuală, nu mai sunt naturali. Din punctul de vedere al naturii, firește că unui poet și filozof de douăzeci și cinci de ani îi convine, ca oricărui mascul, o fată de optsprezece ani. Dar din punct de vedere sufletesc -- al nevoii de un suflet cu care să se „înțeleagă" -- se poate să-i convină mai bine o femeie „fină" de treizeci de ani, căci natura, acum, nu mai vorbește singură.
25. ...o femeie adevărată privește în sufletul unui bărbat ca într-o vitrină, pe când bărbatul e lipsit, față de ea, de acest talent...
26. Există, fără îndoială, la orice bărbat o afinitate pentru un anumit temperament femeiesc și, la orice femeie, o legătură între temperamentul ei, conformația ei fizică și predilecția pentru unele culori.
27. Un logodnic este o virtualitate. Un amant este o realitate teribilă. Incomparabil mai îngrozitoare decât un soț. În căsătorie, semnificația socială o maschează pe cealaltă. O femeie se poate mărita pentru zece motive, din care să lipsească acela pentru care se dă unui amant: selecția pasionată!
28. Cine a spus că, odată cu hainele, bărbatul și femeia aruncă toată cultura și civilizația și se întorc la starea de natură?
O femeie spirituală, cu care schimbi idei fine, ca niște săgeți de aur, într-o atmosferă de sensibilitate delicată, creată de amândoi... și, la un moment dat, ca ultimă concluzie, ca încoronare supremă, violarea tuturor secretelor ei, a tot ceea ce ea ascunde, conștientă că e partea brutală a ființei ei, oficiile vieții organice, care n-au altă justificare decât aceea că sunt suportul vieții spirituale, unde se fabrică forța care, în salon, strălucește în ghirlănzi de lumini.
29. ...Întotdeauna dibuiești ca un orb. Gravă e pasiunea, ori adorația pierdută. Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună „tu". Pănă atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat și idiot întotdeauna înainte de acel eveniment capital și ridicol, dar care după aceea își recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, și-a îndeplinit tot rolul.
30. Orice femeie are ceva matern față de bărbatul pentru care are afecțiune când el suferă, chiar și fata mică pentru un om în vârstă, și o țărancă pentru Napoleon I Bonaparte.
