marți, 5 martie 2013

FRANCESCO PETRARCA (1304 - 1374) - POEME








Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum...

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine - 
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van - 
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!

„Prolog”





Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare

Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare
Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi,
Şi orb aş vrea de-acuma în viaţă să rămâi,
Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.

Şi totuşi, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învăţat aşa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea,
Cu silă nesfârşită şi ură ocolesc.

În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită,
Unde-şi găseşte-oftatul meu liniştea dorită,
Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher.

Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei şi cer,
Şi soare, şi icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.

„Întru viaţa Madonei Laura”










Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

„Întru viaţa Madonei Laura”









Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas

Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas,
Şi ţară prea frumoasă şi loc şi punct în care
Privirea ei cea dulce şi învăluitoare
M-a fost pătruns, şi-n mine de-a pururi a rămas.

Binecuvânt şi-ntâia mea dulce întristare
Din clipa când iubirea, vicleană, m-a robit,
Şi arcul şi săgeata ce m-a străpuns cumplit,
Şi rana până-n suflet adânc sfredelitoare.

Binecuvânt şi zvonul stârnit de mine-n lume
Când chem Madona dragă de-atâtea ori pe nume,
Şi dorul şi suspinul şi plânsul ne-ncetat.

Binecuvânt şi gândul născut numai de Ea,
Şi stihurile-mi toate şi osteneala mea
Prin cari iubitei faimă pe veci i-am câştigat.

„Întru viaţa Madonei Laura”








În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o  mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.

Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.

Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.

Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu!

„Întru viaţa Madonei Laura”









Îndrăgostiţii paşnici şi fără pasiune

Îndragostiţii paşnici şi fără pasiune
Urăsc lumina zilei şi seara o doresc;
Eu totuşi simt că seara durerile îmi cresc,
Când dimineaţa este în ochii-mi o minune!

Căci ziua, în aceeaşi clipită, cresc înalt,
Cresc două răsărituri: un soare şi-un alt soare
Cu frumuseţi şi raze la fel de izbitoare,
Că pân' şi cel din ceruri iubeşte pe cellalt.

Şi razele de soare de cum ţâşniră vii,
S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă.
De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aş fi.

Şi-astfel, e-o luptă-n mine şi-s împărţit în două:
Căci liniştea ce ziua mi-o dă, mereu o chem,
Pe când de chinul nopţii, ferindu-mă, mă tem.

„Întru viaţa Madonei Laura”








Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas - 
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.

Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.

E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

„Întru viaţa Madonei Laura”









Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti

Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti
Fermecătoarea faţă, de cer şi-Amor slăvită,
Întru a mea pieire te face să-ndrăgeşti
Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită.


Din inima ta – dulce cuib mie -  tu m-ai smult
La sfatul ei: Prigoană haină şi păgână!...
Şi totuşi eu – chiar dacă iubesc atât de mult - 
Nu-s vrednic să fiu unde doar tu poţi fi stăpână.


Dar ea ştiind, oglinda, ce lanţ cumplit mă leagă
De tine, de ce face să-ţi fii tu ţie dragă,
Şi pentru mine aspră, trufaşe iar şi iară?...


Narcis – ţi-aduci aminte? - pe sine s-a-ndrăgit
La fel. Aceeaşi soartă te-aşteaptă la sfârşit.
Dar nu-i pământul vrednic de-o floare-atât de rară!

„Întru viaţa Madonei Laura”










Vai ! chip frumos; vai ! caldă şi gingaşe privire

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă 
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Voi, numai voi suflare şi flacără-mi  sunteţi;
Lipsit de voi sunt astăzi – şi-n cazna astei vieţi
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.

Mi-aţi dat speranţe, doruri în suflet mi-aţi aprins
La ceasul despărţirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!

„Întru moartea Madonei Laura”





Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată - 
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

„Întru moartea Madonei Laura”

Traducerea versurilor: Sebastian Lascăr



(Laura)




2 comentarii:

  1. Blogul este foarte util, dar extrem de greu de citit din cauza fundalului strident; cred ca ar fi o idee foarte buna sa schimbati movul cu o alta culoare, mai placuta ochiuli.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-am îndeplinit dorința, Alina, deși nu a fost cuviincioasă solicitarea ta: mergi la bibliotecă și nu soliciți să mute raftul pentru că tu nu ajungi a el; mă rog, sper că citind mai mult ai să realizezi și asta....și oamenii care au citit mult, au avut probleme cu ochii datorită solicitării, fie că era o pagină de carte, pergament sau ecranul unui monitor. M-a necăjit puțin remarca ta pentru că designul unui blog este o chestie strict personală, primesc opinii și chiar observații dacă greșesc ceva referitor la lecturile, autorii și imaginile pe care le postez, pot avea și eu greșeli dar....Poate culoarea asta o să placă nu doar ochiului tău ci și minții tale.

      Ștergere