Dimitrie Bolintineanu 1819 - 1872
Dimitrie Bolintineanu a fost un poet, prozator, dramaturg și ziarist român.
A debutat în anul 1842 cu poezia O FATĂ TÂNĂRĂ PE PATUL MORȚII, publicată în revista „ Curier de ambe sexe”. Elegia, inspirată de dragostea pentru o fată înrudită cu el, stinsă în plină tinerețe, a fost însoțită la publicare de o frumoasă apreciere a lui Heliade Rădulescu.
În anul 1847 publică volumul cu titlul COLECȚIE DIN POEZIILE DOMNULUI DIMITRIE BOLINTINEANU.
Participă la mișcarea revoluționară din 1848, iar după înfrângerea acesteia ia drumul exilului. După întoarcerea din exil, Dimitrie Bolintineanu a desfășurat o bogată activitate literară, publicând numeroase volume:legende și balade istorice -LEGENDE SAU BASME NAȚIONALE (1858), BĂTĂLIILE ROMÂNILOR (1859), LEGENDE NOI (1862); elegii intime și patriotice - MELODII ROMÂNE (1858), satire - NEMESIS.SATIRE POLITICE (1861); MENADELE. SATIRE POLITICE, SOCIALE (1870).
Bolintineanu a introdus și a consacrat legenda istorică la noi.
În anul 1870 publică TRAIANIADA, cea dintâi încercare de epopee din literatura română. Alcătuită din șapte cânturi, în TRAIANIADA este evocată cucerirea Daciei de către romani.
Prin CONRAD (1867), Dimitrie Bolintineanu impune ca specie literară poemul epico-liric. CONRAD este un poem romantic de inspirație byroniană, în centrul căruia se află figura proscrisului politic, care rătăcește pe meleaguri străine, cu dorul țării în suflet.
Romanele MANOIL (1855), ELENA (1862) și DORITORII NEBUNI (1864) aparținând perioadei de început a acestei specii în literatura română, se înscriu în tradiția preromantismului și romantismului european.
NEMESIS
SATIRE POLITICE
1861
DOUĂ TOMPATERE:
COCONUL BĂNICĂ ȘI COCONUL NOTREȚ
COCONUL NOTREȚ
Așa, Bănică dragă, s-a isprăvit boierul,
Ca varza dupe Paște când i se trece lerul
Nu însemnezi nimica, și încă te gonesc !
Ca iepuri în pârloage, pe noi ne huiduiesc;
Căci astăzi libertonii la toți ne-au pus mănușa.
La ministerul țării ni se închise ușa.
La alte slujbulițe nici nu e de gândit !
Cu leafa mori de foame; câștigul e oprit;
Deși ar fi mijloace, căci de nu curge, pică,
Dar, frate, ministerul nu va să-ți dea nimică.
Dar mergi la un ministru, te caută semeț:
-„Ce vei ?” - „Cu plecăciune, sunt vornicul Notreț”
-„Am cunoscut nainte p-al dumitale tată,
Un om și jumătate, era la...dar deodată:
Boierule ! ce vorbe ! Ori vii în acest loc
Ca-n timpurile noastre să-ți bați de mine joc ?
Azi suntem deopotrivă...Boierii cei din țară
Toți pe aici trecură...fă bine și te cară !”
-„Mă iartă ! ce se-ntâmplă ? nu înțeleg de loc !
Viu să te rog de-o slujbă !” Dar el se face foc,
Și cheamă dorobanțul să-mi dea pliroforie.
Acesta îmi vorbește: - Marghiloman...Agie...”
Te duce apoi la consoli; dar și ei te privesc
Ca pe cei morți ce-n viață deodată se zăresc.
„Convenția e sfântă!” E toată vorba lor !
Poftim, mă rog ! Streinii ei însuși nu ne vor !
Streinii te ajută pe cât tu ai putere;
De-o pierzi, o strici la ceafă; politica o cere,
Noi am rămas în țară bătuți și alungați
Ca generalii noștri și care n-au soldați !
Ei ne înturnă dosul, la libertoni ne lasă,
Ne dă pe uși afară și șed cu ei la masă.
Bănică ! mă ascultă, e timpul rău de tot:
Ca mâne o s-ajungem cu haina ruptă-n cot !
Ce fac ai noștri-afară ? ori câinilor tai frunză ?
De nu se mai arată Convenția s-o tunză ?
Isterico îmi vine când mă gândesc ce-am fost,
Și astăzi deopotrivă mă văz cu orice prost !
Când văz toți momularii, isnafuri leșinate,
Că îmi ridică nasul și ei la libertate !...
BĂNICĂ
Te liniștește, frate, vezi, lumea e o roată,
Și timpul o întoarce...în scurt ce o să poată ?
N-auzi în toată țara ce gogomanii spun
Că timpul boieriei era cu mult mai bun ?
O nație dorește guvernul ce nu are.
Tot marafetul este să crează fiecare
Că astăzi au românii regimul nou-născut
Când legile sunt încă tot cele din trecut.
Și astfel să urască în legile trecute
Pe cele liberale ce sunt necunoscute.
Convenția ne cere judecători pe viață.
Ba să poftești ! îi scoate în orice dimineață.
Convenția voiește să nu îți calce locul;
Te umflă, nu îți cată de ce îți e cojocul.
Ea face dopotrivă pe mare și pe mic.
Dar le mănânci la ceafă de ești un biet calic !
Se bate ca în timpul pe când era brezaia
Și zic că nu e lege a-nlocui bătaia.
Trecutul dar trăiește sub nume de prezent,
Regimul nou - când este leit Regulament.
Așadar libertatea, la mare și la mic,
S-a arătat în țară cu capul sub ișlic.
Acestea, măi Notrețe, pe cei bătrâni îi scapă,
Pe când pe ei cu-ncetul din zi în zi îi sapă.
Ca mâne toți românii schimba-vor al lor glas,
Sătui de libertatea ce le-a ieșit pe nas.
Și astfel starea nouă și oameni noi cu nume
Muri-vor înainte de-a fi născut în lume.
NOTREȚ
Așa o fi, Bănică, politica fapsi;
Dar cu aceste-adâncuri noi nu putem a ști.
Și chiar de-ar fi să fie, eu până atunci slăbesc
Făr' de chiverniseală, ca un cățel nemțesc.
BĂNICĂ
Răbdare ! cu răbdare se capătă vânatul !
NOTREȚ
Răbdare, căci nu-i alta...ni s-a vărsat păsatul.
Dar pân' s-o-ntoarce roata, vom fi în lume jos ?
Văz roata că începe a se-nturna pe dos !
Ce fac la Adunare nepotul Bărbucică ?
Și doctorul Arsuică, pelticul de Costică ?
Ce-mi face lipoveanul ? Tompaterache gros ?
Ce face oaia albă ? Ce face filaplos ?
Ce-mi face căldărușă ? și alți conservatori
Ce spun că sunt ai noștri aprinși apărători ?
Nimic ! spre ministere îmi pare că visează...
Spre viț-prezedenție nu vezi cum se-ndreptează ?
Crezând că domnitorul va cere minister
La vițe-prezidentul cel catafto boier !
Eu nu voi înfrățire...Voi starea noastră veche !
Convenția, nebunii să-i dea jos de ureche !
__________
Tompateră (tombateră) - căciulă de modă orientală, care se purta la începutul secolului trecut; persoană cu idei învechite
Ler - vreme, timp
Momular - vânzător de mărunțișuri
Isnaf - breaslă
LUI PETRE M.....Ce dracul ții atâta să iei un minister ?
Toți oamenii se miră ! E oare vreun mister ?
Ai patima puterii, această tristă boală,
Ce umblă pretutindeni prostituată, goală ?
Îți place la locașu-ți să vie mulți români
Să se închine ție cu capetele-n mâni ?
Îți place pe la baluri, la nunți și la paradă
Să porți o uniformă ca vechea Baba-Radă ?
Și toți să zică: - „Iată ministru...vă uitați ?”
Îți place s-ai acasă lipcani sau dorobanți ?
Te-ndeamnă balabusta să cauți astă cale ?
Să facă să turbeze cocotele-i rivale ?
Să aibă avantagiul la teatru și la bal,
Cavaz-bașa să-i tragă cupeu-n carnaval ?
Lăsând pe alte dame de frig să se scrâncească,
Cu tot evgenismosul și vița boierească ?
Îți place oare leafa ce s-a mărit cu totul ?
Prozaice-ntreprinderi în care să vâri botul ?
Să poți a-ți face case, a cumpăra moșii ?
La noi nu-ntreabă nimini de unde-ai bogății !
Să fii bogat aice, e tot ce se dorește.
Dar cum ? de unde ? ce fel ? poporul nu gândește !
Tot ceea ce se cere e să nu fii sărac
Chiar de-ai purta de nasu-ți cercei de coji de rac.
Ce-mi vei răspunde oare ? Ieri, Panu, un boier,
A zis: - „Eu voi, măi frate, să iau un minister,
Căci de doi ani încoace mai toți m-au părăsit
Și-n curte-mi iarba verde în cale a răsărit ”.
Dar tu vei zice altfel, vei zice bunioară
Că nu vrei; însă țara nu poți să-o lași să moară;
Că faci un sacrificiu și vanitatea ta
Cu merit patriotic voiești a deghiza.
Dar tu ce strigi asupra celor de la putere,
De-ai fi ministru mâne, vei fi mai cu veghere ?
A fi un bun ministru, se cade-a fi născut
Spre-a fi, se cere încă să fii și chiar crescut,
S-ai spiritul de cârmă; prin mare socotire
Să-ntâmpini orice rele, orice nemulțumire;
Să faci ca să te teamă, făcându-te iubit,
Să nu ai slăbiciune, să nu ai favorit,
Să nu ai frate, rudă, nimic să nu te-ncline
Și legea să se puie mai sus și decât tine.
Cu tunul și cu pușca tiranii cârmuiesc;
Dar când nu mergi cu țara, ostașii se răcesc,
Toleră orice critici; dă presii libertate
Să critice guvernul, de n-ai nimic pe spate;
N-ai să te temi de nimeni; guvernu vinovat
Se teme în gazete să fie discutat.
De vor huli, ce-ți pasă ? ești bun ? poporul știe
Și cade sub disprețu-i acel ce calomnie.
De lasă să se-nșele, atunci acel popor
E o adunătură, și-acele cârduri mor.
Când omul este liber să spuie ce voiește,
Spuind, a lui mânie prin spuse se sfârșește,
Când este dimpotrivă, când presa este-n jug,
Se formă conspirații și ai să pui de plug.
Dar tu, venind la cârmă, altminterea vei face:
Întâi foncționarii cu totul vei preface,
Căci spiritul de clică la tine e mai viu
Decât convicțiunea...Se cheamă că te știu ?
Cei scoși, lăsați pe drumuri, s-ar pune să hulească
Guvernul: ei au rude, amici să-i însoțească;
Opunerea începe și pe acest trist hău,
La ochii tăi sunt una cel bun și cu cel rău.
Hoția și betisa sunt bine-aprețuite
Cu spiritul de clică când se prezint unite.
Ei vor căta s-abuze, și tu-i vei tolera
Și vei lua sistemul croit de Vilara.
Și, ocupat de certe, n-ai să lucrezi nimic,
Și-ți vei cloci cu sila lucrările-n ișlic.
Vei fi urât de oameni, privit ca un tiran,
Dar ce îți pasă ? zică-ți măcar și pehlivan,
Destul să umpli punga, să-ți faci averi și nume,
Să te cunoască țara, să fii ceva în lume.
Opinia e moartă de la un timp pe-aici.
Pierzându-ți ministerul, te-ntorci iar la calici,
Faci opozițiune, te dai cu liberalii,
Și iară te rădică pe capul lor bacalii.
Căci lumea e o gâscă, și tu ești un vulpoi:
Tip de perfecțiune al noului ciocoi,
Ce între apa veche și între apa nouă,
Se puse să-și clocească pestrițele lui ouă.
_____________
Lipcan- olăcar, ștafetă
Evghenismos - noblețe, rang (din greacă)
Convicțiune - convingere
Betisa - prostie (fr. betise)
Bacal - băcan
CLERUL
Să facem mulțumire regimului trecut !
Moravele antice și ele au căzut.
Religia e slabă sau a rămas un nume;
Morala generală gonită azi din lume.
Un popor ce nu crede în mândrul viitor
E destinat să piară necunoscut, în dor.
E mort sau mortăciune, sau și mai rău ca toate,
Căci mai rău decât moartea e când el zice:„Poate !
La popor ca acela miniștrii să-ndoiesc
De viitorul țării pe care o servesc;
Un magistrat nu crede dreptatea că-i un bine
Și poate să o vânză acelui ce-i convine;
Un preot din altare își face un bazar.
Când omul se-ndoiește de un princip primar,
Nimica nu mai crede, căci nu mai înțelege
Nimic aici în lume: aceasta e o lege.
Dar cauza căderii religiii la noi,
O, preoți ! o, călugări ! nu sunteți însuși voi ?
O tristă neștiință, o crudă nepăsare,
Unite c-o ciudată și veștedă purtare,
Au ajutat să facă pe om nepăsător,
Strein acestui sacru și îngeresc amor !
Ce faceți voi în lume ? amorul omenirii,
Al binelui, al păcii, dreptății, înfrățirii,
Al țării, al măririi, spuneți-mi, voi veniți
În inimile noastre cu drag să le sădiți ?
Veniți să ștergeți fruntea de griji apăsătoare
Acelui ce-n durere s-abate, geme, moare ?
Ca să ne dați curagiul adesea a muri,
Sau în această țară a geme și-a trăi,
Căci pentru mulți să cere tărie să trăiască
Mai mult decât să moară în Țara Românească !
„Bârfire și păcate !!! idei de eretici
Ce țările păgâne au aruncat aici !
Noi ne rugăm cu plată și cerem plată mare:
E misiunea noastră p-a zilelor cărare.
Sunt școale pentru oameni să-i facă fericiți;
Poliția veghează să fie înfrățiți;
Spitalul să primească pe cei făr' de putere:
Bogatul să ajute pe cela care piere;
Și rudele mângâie pe cel ce s-a-ntristat.
De e strein, să piară: n-are nimic de dat !
Amorul pentru țară ? nebun e cel ce-l are.
El ne-a stricat humetul din vechea noastră stare.
Cu orișice mijloace a face bani voim.
În lux și-n desfătare ne place să trăim !”
Cu astfel de condiții poporul vă urăște;
Nesocotința-n sânu-i cu îndoiala paște.
Pierdeți ce-avură-ți sacru, și iată-vă priviți
Ca ciocli ce îngroapă, ca salahori plătiți.
Acela ce urmează a regulii morală
Pe care ne-o aplică, pe cineva înșală:
El este ca plugarul ce ară ne-ncetat,
Și care-n arătură nimic n-a semănat.
În adunarea țării de drept pe voi vă cheamă;
Dar ce profită țara ? ce dor luați în seamă ?
Trei-patru umbre negre ce mute stau pe loc,
Cu care retrograzii cum vor așa le joc !
Ei se atârn de coada partidei retrograde
Sperând să le păstreze merchezul lor ce cade.
Palate strălucite, cupele, cai frumoși
Și servi trași în mătase cu bărbi și mustăcioși
Crist n-a avut în lume. Și ucenicii săi,
Cu cârja sărăciii mergeau la cei mai răi. [....]
Când cei răi către dânșii cu rău se-ntărâtau,
Ei, plini de fericire chiar moartea o luau.
Dar voi cătați în lume să adunați avere.
Ca prin avere încă să mergeți la putere:
E vorba pentru țară ? voi înapoi vă dați
Când nu e de luare, ci este ca să dați.
Copacii nalți, mari râuri și oamenii de bine
Nu pasc ei pentru dânșii; ci ca să facă bine.
Nici arte, nici științe, în patria română,
Literatură, nu vreți ca să le dați o mână.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Așa cât omul simplu se-ntreabă cu mirare
Ce scop călugăria aici în țară are ?
Și bunul-simț, ce-ncinge și însuși pe țărani
Răspunde cu durere: „ Ca să adune bani ”. [....]
Dar timpul nu mai este și clerul a căzut
De chiar a lui purtare cu furie bătut.
Vă plângeți că vă-alungă în Țara Românească ?
Dar voi ce faceți oare ca ea să vă iubească ?
Noi nu urâm nici templul, nici cei ce-i serv cu dor;
Voim să se înalțe la misiunea lor:
Să strălucească-n lume prin cugetări sublime,
Iubire d-omenire, de țară și de bine,
Ca astfel să aducă folos mângâitor
În loc să stăvilească al fericirii zbor.
Atunci ei n-ar mai strânge al aurului praf
Ca și când ar vrea s-arate că cerul e zaraf.
Căci iau de martor cerul ! ei nu au misiune
În Țara Românească avere să adune,
Nici splendide palate ca să le locuiască,
Nici caii lor cu tină pe oameni să stropească,
Nici să protege răul în oameni de nimic,
Și din doctrina sfântă să facă un trafic.
_________
Humet (huzmet) - slujbă, funcție, venitul unor dări ca vinăritul, oieritul, etc sau venitul ocnelor și al vămilor
BANUL FLENDERIȚĂ ȘI NEMESIS
Dialog
BANUL FLENDERIȚĂ
Așadar, cetățene, azi sunt amenințate
Principii-egalității și sfânta libertate.
Ei vor să-ntoarcă timpul de datine barbari
A fi în posturi nalte numai boierii mari.
Și numai ei să aibă drept fără datorie,
Cu privilegiuri, ranguri și cu igemonie.
Dar asta nu se poate ! Iau martur cel din cer !
Decât Regulamentul, mai bine voi să pier !
Sunt liberal, sunt roșu, socialist din fire !
Jos dar Regulamentul cu oarba-i asuprire !
Țăranilor moșie le dau...a fi halal...
Trăiască libertatea ! sufragiu-universal !
Noi suntem viitorul...destulă tiranie !
Azi eu sunt Garibaldi și voi o Românie ! [.....]
NEMESIS
Se poate, arhon bane, și nu e de mirare;
Dar știu o vorbă veche, să fie cu iertare:
„Când diavolul se face călugăr la un schit,
Aruncă-ți cămilafca și fugi, căci ești topit ! ”
Să nu faci azi ca lupul ce-n pielea cea de oaie
Vorbea pe placul turmii, să poată s-o jupoaie !
Dar află din minutul ce voi ați deveni
Amici ai lbertății, eu absolut voi fi.
Absolutismul nostru ar fi mai democrat
Decât democrația ce voi ați proclamat.
Eu am păcat a crede că lupul schimbă perii
Nu însă și năravul. Așa sunt și boierii.
Ieri încă sub regimul cu bici și asupriri,
Făcurăți să roșească pe bași și pe mudiri,
Cu sistema bătrână cu care v-ați surpat;
Azi, aruncând benișul, iei fracul lui Marat.
Azi marfa ce se trece e, vai ! democrația
Și-o puneți înainte să-atrageți simpatia
Ca mijloc să ajungeți, poporul înșelând,
La starea dinainte ce bate-al vostru gând.
La anul una mie opt sute patruzeci
Și opt, veneam în țară cu alții douăzeci,
Români din Principate:atunci Europa toată
Să facă revoluții crezu că o să poată.
Era cu noi, pe vasul ce cobora aici,
Un exaltat...nu-ți pese ce nume poate fi !
El ne cânta zi-noapte un marș de libertate:
„Aidem să punem capul ciocoilor la spate !”
Și alte lucruri triste ce, zău, mă dezgusta !
Așa cum spre exemplu îmi cânți și dumneata.
-„Nu cânți cu noi ? îmi zise o dată patriotul,
Îți place starea veche ? ești retrograd cu totul !”
Opt-nouă luni la urmă aprinsul democrat
Era domn pe o țară...iar eu ?...eu exilat !
Așadar, arhon bane ! nu-ți mai preface capul !
Nu-ți pierde nici săpunul ca să albești arapul !
BANUL FLENDERIȚĂ
Căci eu am fost odată boier protipendat
Nu mi se crede oare să fiu azi democrat ?
Acel ce recunoaște că a făcut greșeli
Arată că e astăzi mai înțelept ca ieri.
Îmi recunosc greșala și caut îndreptare;
Voi țara să câștige a sa neatârnare.
Viu astăzi la alegeri, s-alegem democrați.
Noi suntem democrații și toți cu toții frați !
Să învelim trecutul sub o perdea de fier;
Eu nu am pete-n viață...și mâna voastră cer !
NEMESIS
De nu ai pete-n viață, cu-atâta e mai rău;
O pată-i mai văzută când află locul său
P-o stofă mai lucioasă, ami albă, mai curată.
Și alianța voastră cu noi ar fi o pată.
Priimim în templul nostru pe cei ce se căiesc;
Combatem împreună pe cei ce rătăcesc.
Dar nu schimbăm credința, cum voi cătați a face,
Noi vom pieri cu dânsa, orce ursită-ar face.
_________
Nemesis - zeița răzbunării și a justiției
sunt roșu - roșu - nume dat în epocă partizanilor și membrilor partidului liberal.
arhon - titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier
Camilafcă - potcap purtat de călugării și episcopii ortodocși.
mudir - subprefect (turcă)
Beniș - haină boierească lungă și tivită cu blană
Jean-Paul Marat (1743-1793) - fruntaș al Marii Revoluții Franceze, unul din conducătorii Iacobinilor.
protipendadă - marea boierime care se bucura, în orânduirea feudală de privilegii speciale.
