FACEȚIA e numele latin al unei glume concise, cu o poantă finală, și folosită ca divertisment în conversațiile anticilor, care iubeau produsele gratuite ale unei ironii subțiri.
Umaniștii italieni au împletit burla - de origine precumpănitor populară - cu vorba de duh a unor personalități consemnate de tradiția facețioasă a antichității, de la Democrit și Epicur la Cicero și Lucian din Samosata. (Promit să scriu cât de curând câteva fragmente din opera lui Lucian din Samosata - veți vedea verva și umorul acestui „prim ziarist”).
Printre umaniști au rămas celebre cuvintele de duh ale lui Poggio Bracciolini, strânse în Liber facetiarum, apărută postum în 1470, și care reintroduceau faceția latină în circuitul modern european. Dar tradiția cărtutărească se alia, în speță, cu obiceiul florentin al bârfei hazoase pe care Peggio îl dusese la Vatican în vremea secretariatului său. Facețiile aceluia, scrise în latină, reprezintă anecdote satirice ori numai comice, care au fost comparate cu nuvelele lui Sacchetti, constând adică din glume impertinente, din relatări de farse, de păcăleli, de jocuri de cuvinte care-l trădau pe filologul Bracciolini.
Poggio Bracciolini (1380-1459)
De fapt, el încerca să dea, în această maximă concizie a stilului facețios, limbii latine o mlădiere specială tocmai pe subiecte mai puțin nobile, salvându-le prin perfecțiunea formei (așa cum Broccaccio dorise să facă în italiană, transpunând orice material narabil, oricât de vulgar, într-o operă de înaltă valoare estetică).
În haine ușor schimbate, faceția cunoaște succesul și în Franța și în Germania. Chiar Erasmus din Rotterdam o va folosi și în special în Colocviile sale (Colloquia familiaria), publicate în 1524, dar cu modificări în structura clasică.
Erasmus - Colloquia familiara
Lapidaritatea a dispărut, poanta unică de asemenea, forma dialogată fiind împrumutată de la Lucian din Samosata. Replicile sunt briliante și adesea paradoxale.
Râsul facețios al lui Erasmus răsună temperat, nu cu violența lui Poggio. E râsul înțelepciunii moderate, care, privind nebunia lumii acesteia, încearcă să scoată de sub cojile smintelii adevăratele valori umanistice: toleranța, pacea, cumpătarea.
