joi, 16 mai 2013

QUINTUS HORATIUS FLACCUS 65 - 8 î. Hr. - VERSURI



Джон Уильям Годвард - Godward The Flowers of Venus 1890


LAUDA VIEȚII LA ȚARĂ
                       ( 2 )



„Ferice-acel ce pilda strămoșilor urmează,
Și de negoț departe și slobod de camătă,
Moșia părintească cu boii lui lucrează.
El nu e, ca soldatul, din somn trezit deodată
De sunetele goarnei ce vin amenințând,
De marea răscolită nu are nici o teamă,
Nu merge-n for și pasu-i nu a călcat nicicând
Trufașul prag puternic al caselor de seamă.
Ci șade să-mpletească pe plopi lăstari de vițe
Sau să privească boii în vale, la pășune.
Schimbând altoiul, taie uscatele mlădițe,
În amfora curată el mierea stoarsă-o pune
Și oile plăpânde le tunde ușurel.
Când toamna își înalță făptura-mpovărată
De roade peste holde, - de peri sădiți de el,
Din vița arămie, cât de voios mai cată
Ciorchini și fructe coapte, din care-ți dăruiește.
Silvane taică, ție, de pază la hotar,
Și ție Priap. Apoi, în iarbă, când voiește,
Tihnit se-ntinde-n umbra bătrânului stejar
Și-n timp ce-n albii nalte pâraiele s-avântă
Și-n codru păsărele voioase ciripesc, -
Izvoare ce cu ape tremurătoare cântă
Cu șoapta lor la somnul adânc l-ademenesc.
Iar când sosește iarna și fulgii-ncep să cadă,
Mistreții îi alungă cu câinii-n plase-ntinse
Și de țăruș rețele cu meșteșug înnoadă,
Ca prepelițele-n ele ușor să fie prinse,
Să cadă-n lațu-i iepuri, cocori - gustos vânat !
Trăind astfel, pe cine l-ar mai fura iubirea ?
Când însă-ai o soție ce-i fără de păcat,
Între copii și casă-mpărțindu-și îngrijirea,
Ea lemn uscat aruncă pe jar, spre-a fi căldură
Când se va-ntoarce-acasă bărbatul ostenit,
Ea oile adună-n țarc, din bătătură,
Și smulge tot belșugul din ugeru-mplinit,
Iar când, din vase vinul cel bun scoțând, gătește
Cu mâna ei bucate de simplu gospodar,
Ca ele pentru mine atunci nu prețuiește
Nici stridia lucrină, nici orientalul scar
Și nici din bibilică, din ionian fazan,
Nu pot cu o plăcere mai mare să mă-nfrupt,
Ca din măslina luată din pomul care-l am
Mai rodnic în grădină, ca din măcrișul rupt
De prin livezi, sau nalba ce e de lecuit,
Ca din mioara dulce ce-n zi de sărbătoare
O tai, sau ca din iedul din dinți de lup răpit.
Și de la câmp acasă cum se întorc mioare,
Cât de plăcut mai este să vezi, în fapt de seară,
Și cum alene boii trag plugu-ostenitor,
Iar sclavii, roiul casei, cu rost cum împresoară,
La vremea cinei, vatra cu jaru-i sclipitor.”


Alfius cămătarul, grăind astfel, decide
De-acuma să-și petreacă la țară viața toată.
Apoi își strânge banii împrumutați la Ide,
Să poată la Calende să-i dea iar cu camătă.

___________

orientalul scar - pește din Mediterana

Calende - prima zi a lunii la romani, când, potrivit obiceiului - se plăteau datoriile.






Джон Уильям Годвард - Godward The Old Old Story




DIALOG
  (III,9)



HOTAȚIU

Pe timpul când ți-eram drag eu,
Când alt amant mai mult iubit nu cuprinsese gâtul tău
Cel alb, cu braț dezmierdător:
Nici regele persienesc n-avea trai mai desfătător !


LYDIA

Cât nu ți-a ars decât de mine
Și Chloei locul Lydiei nu-l daseși lângă tine
Ilustra Lydie voioasă
Decât romana Ilia era mai glorioasă !


HORAȚIU

Azi Chloe-i doamn-asupra mea,
Cu lira, dulce-i cântări măiastră mi le zice ea
Ah ! bucuros eu aș muri,
De-ar vrea Destinu-n locul meu, ei lungă viață-a-i dărui !


LYDIA

Iubirea-n pieptul meu aprinsă
Cu inima lui Calais din Thurium e prinsă
Și moarte-aș suferi-ndoită,
De i-ar fi viața lui, în schimb, de soartă prelungită.


HORAȚIU

Ce-ai zice însă de-ar veni
Amorul vechi sub jugul său iar inimile a ne-ntruni
Și blonda Chloe-ar pleca,
Iar ușa-mi Lydio din nou, ca să te-ntorci, deschis-ar sta ?


LYDIA

Deși-i frumos el ca un soare
Iar tu ca fulgul de ușor și-o fire schimbătoare
Ca Adriatica-n mânie,
Cu tine să trăiesc, să mor primesc cu bucurie !





Джон Уильям Годвард - A Lily Pond 19017




FÂNTÂNA  BANDUSIEI
                  (III, 13)


Fântână-a Bandusiei cu unde cristaline,
În cupa-ncununată cu flori eu pentru tine
Închin azi vinu-mi dulce, iar mâine îți voi da
Un ied a cărui frunte de coarne-nmugurită
La lupte și amoruri fudul îl îndrepta
Zadarnic, căci odrasla zglobie e menită
Cu sângele-i pârâul tău rece a-l roși,
A lui Cuptor căldură cumplită, arzătoare
Pe tine nu te-atinge, căci turmei călătoare
Și boilor ce-n pluguri ajung a obosi
Le dai răcoarea dulce ce-n sânu-ți se ascunde.
Și numele tău falnic prin veacuri va pătrunde
Fântână mult iubită, căci azi cu versul meu
Îți voi cânta stejarul ce umbra își apleacă
Spre tainița de piatră din care-n lume pleacă
Cu murmur lin de ape voios izvorul tău.


Джон Уильям Годвард - Godward Summer Flowers 1903

ARTA  POETICĂ
         (I - 23)

Dacă un pictor ar vrea unui cap omenesc să-i adauge
Gâtul de cal și să-i pună pe pânză tot felul de pene,
Împreunând elemente neasemenea, încât să sfârșească
Groaznic în pește urât o femeie frumoasă la față,
Oare v-ați ține prieteni, pictura privind să nu râdeți ?
Credeți, Pisoni că va fi la fel cu tabloul acesta
Cartea în care ideile, ca niște visuri bolnave,
False sunt închipuite, încât nici piciorul nici capul
N-au între ele armonie. - „S-a dat totdeauna, veți zice,
Voie egală să-ncerce poeții și pictorii orice”.
Știm și această îngăduință o dăm și o cerem,
Nu însă una să fie blândețea și sălbăticia,
Nu să s-adune șerpi și cu păsări, miei și cu tigri.
Cele-ncepute măreț și expuse cu solemnitate,
Deopotrivă au câte un petec de purpură-adesea,
Ce de departe s-arate splendoare, ș-așa se descrie
Fie dumbrava și-altarul Dianei, sau gârla ce-și cată
Drum prin ogoare mănoase, ori Rinul, ori chiar curcubeul.
Nu li-era însă acestora locul aici. Chiparosul
Știi poate să-l zugrăvești. Dar la ce bun, când fără speranță
Cel ce-a plătit să-l pictezi abia-noată cu năvile rupte ?
Vrei să-ncepi amforă; roata se-nvârte; de ce iese ceașcă ?
Într-un cuvânt orice-o fi, cel puțin unitate să aibă.


FORMĂ  ȘI  FOND
      (99 - 118)


Nu e de-ajuns unor opere arta; duioase să fi
Și să conducă oriunde voiesc sufletește-auditorul.
Râde cu cea care râde și plânge cu cea care plânge.
Înfățișarea umană: de vrei ca să plâng, mai-nainte
Trebuie însuți să suferi; atunci va produce durere
Soarta ta crudă, Peleu, ori tu, Telefus; dacă rosti-veți
Vorbele voastre stângaci, voi dormi sau voi râde. Se cade
Trist să vorbească o fată-ntristată și plin de mânie
Cea mâniată, domol de e-n glumă și grav de-i severă.
Căci de la naștere suntem zidiți sufletește așa fel,
Ca să răspundem lăuntric la orice schimbare de-afară,
Cu bucurie, sau ură, sau ucigătoare tristețe,
Limba fiind pentru suflet tălmaciul la orice mișcare.
Dacă actorul va spune cuvinte ce nu-s potrivite
Cu acțiunea, va râde poporul venit la spectacol.
Nu e totuna să faci pe eroul sau zeul în roluri,
Sau pe-un bătrân gârbovit, sau pe-un tânăr dornic de viață,
Ori pe-o matroană energică, ori pe-o harnică doică,
Pe-un negustor tot umblând, sau pe-un biet muncitor de la țară,
Colchidian ori asirian, ori din Teba, ori Argos.



VIAȚA DĂ CONȚINUT ARTEI
          (309 - 322)


În rațiune-i izvorul și norma de-a scrie cu artă.
Cărțile de-nțelepciune socratică au să-ți arate
Fondul, pe care fixându-l, cuvintele vin de la sine.
Cine cunoaște iubirea de țară și de prieteni,
Ce este dragostea tatălui, cea pentru frate și oaspe,
Ce datorii are judecătorul și senatorul,
Sau generalului care-i e rolul în luptă - acela
Știe să dea fiecărei persoane felul ei propriu.
Să studiezi exemplarele mari ale umanității
Și imitând priceput să creezi icoane reale.
Piesa de teatru, condusă-nțelept și pe-alocuri frumoasă,
Chiar dacă n-are-ntru totul puterea și grația artei,
Poate mai mult să încânte poporul și să-l rețină,
Decât piesele fără idei, sunând gol de nimicuri.



TALENT ȘI MUNCA STĂRUITOARE
                   ( 408 - 418)


S-a discutat dacă munca produce o bună poemă
Sau înzestrarea firească. Eu nici artei nu-i văd folosul
Fără o vână fertilă, nici darului fără cultură;
Unul s-ajută pe altul, și se întăresc prietenește.
În alergări cine vrea să atingă ținta dorită
Multe-a făcut și-a răbdat de copil și sudoarea și frigul
S-a stăpânit de la vin și plăceri. Flautistul ce cântă
Pythicile, a învățat întâi și s-a temut de profesor.
Astăzi de-ajuns e să zici: „Eu compun poezii minunate.
Râia pe cel din urmă. Eu rămân, mi-este rușine,
Nu pot să spun că nu știu ce n-am învățat niciodată”.


________
râia pe cel din urmă - este o formulă împrumutată de la un joc de copii: cel scos din joc era declarat râios.





Джон Уильям Годвард - Godward Ancient Pastimes



Imaginile aparțin pictorului   John William Godward (1861 - 1922 )


http://www.johnwilliamgodward.org/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu