sâmbătă, 4 mai 2013

ÎNVIEREA - de Mihai Eminescu

 
 





Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.







C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.







O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe,









Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
In pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.









Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.










Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:









"Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție unuia,
Primindu-l cu psalme și ramuri,
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia !









Christos a înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte !"















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu