Duiliu Zamfirescu 1858 - 1922
NOAPTE BUNĂ
Noapte buna, noapte buna,
Copilas cu gura mica,
Dormi sub razele de luna
Si la cap c-o floricica.
Maine, cand te-i destepta,
Razele din sfantul soare
Genele ti-or saruta,
Socotindu-te o floare.
Si-or trimete catre tine
De pe-un varf de romanita
Ursitoarele de bine
Pe aripi de gargarita.
Azi norocul iti zambeste,
De pe drumuri te aduna:
Gargarita urmareste,
Urmareste-o... Noapte buna.(1893)
LA LUNĂ
E noaptea calda. Stelele usoare Clipesc din gene, line departate. Pe iazul morii apa nu mai bate; Pe dealuri focul cel din urma moare. Privind pe ceruri caile stelate, Adorm in lumea lor fermecatoare. In somn rasare luna ganditoare Si umple bolta de singuratate. O simt cum trece, clara, tot mai clara, Pe-nchipuitul arc al hemisferei; O simt, dar nu o pot privi-n afara. Aceasta noua forma a durerii Tu o cunosti... Revino mane sara, Icoana casta a nemangaierii !(1894)
FUGIND DE TOT
Fugind de tot: de lume si de tine, Ma duc sa dorm pe-ntidere de ape; Acolo groapa vantul sa mi-o sape; Amurgul serii cada peste mine. Nespus de dulcea ei singuratate Si-o poarta-n lume luna ganditoare: Ma uit la dansa, si nu ma mai doare Viata-mi plina de pustietate. O tu, acela ce ma faci sa sufar, O suflete, intoarce-te prin astre Si lasa-ma pe apele albastre, Sa dorm de veci, cu capul sub un nufăr.
(1894)
LUCEAFĂR
“Luceafar ce vii de departe Si vremuri strabati peste vremuri, Ca-n lumile noastre desarte Luminile blande sa-ti tremuri, Ce patimi te poarta pe cale, Ce doruri te mana prin haos, De narui luminile tale Pe lanuri de negru repaos?” Asa parca zice poetul Cand noaptea priveste la stele Si intra incetul cu-ncetul In sufletul candid din ele. “De viu, si tot viu, si tot scapar Din razele mele curate, Eu fug si incerc sa ma apar De groaza de singuratate. Tu nu stii ce cruda menire E data luminii supreme: A merge pe nemarginire In curgere goala de vreme. Pe cand tu c-un deget in pagini Stai pacinic la umbra padurii Si mintea ti-o porti in imagini De zmei, de povesti si lemurii Tu poti mangaia din privire Sclipirea luminilor mele Si cand eu ma sting, prin gandire Tu poti zamisli alte stele. Tu ai o putere in tine Ce rumpe izvodul a toate, La toti voitoare de bine Si dulce cat nu se mai poate. Deci lasa-ti deprinsul de-a geme Si dorul de bolta cereasca, Ca nu e iertat sa blesteme Acelor ce pot sa iubeasca.
(1899)
CULCATE-S ROMANIȚE
Usor se misca tanara fecioara,
Purtandu-si trupul drept ca o faclie;
Cu amforele vine de la vie
Si vinde must, ca-n vremi de-odinioara.
Copila alba, vina ta sa fie
De te-o-ntalni Polibus bunaoara:
Cum mainile-ti sunt prinse de ulcioara
O sa-ti sarute benghiul din barbie.
Dar ea zambeste. Colturile gurei
S-ascund hotos in gingase gropite
Iar ochii vineti iau coloarea murei.
Si iata-l el incununat de vite,
Ca-i sare-n drum. Pe pajistea padurei,
In urma lor, culcate-s romanite.
IN AMURG
Palida si ginditoare,
Luna iese din abisuri
Si-n amurgul de racoare
Pune dor si varsa visuri.
Bolta cerului se umple
De o vraja de lumina
Ce da lunii intelesuri
Din durerea vesperina.
Unde esti si-n care vremuri
Ai apus pe-ntotdeauna,
Tu, ce-aveai asemanare
Cu durerea si cu luna ?
Astrul sfintei nopti de vara
Iar revine printre vii,
Numai tu, nemingiiato,
Pururea nu mai revii.
Curg piraiele in cinturi,
In mirezme cad petale,
Si suspina toata firea
Dupa umbra gurii tale.
Ca erai atit de noua,
Zamislita intr-o doara,
Incit nu poate natura
Sa te-ncerce-a doua oara.
UN TRANDAFIR
Ca o respirare slaba, cea mai trista, cea din urma
Ce o scoate-n agonie sufletul care se curma,
Inflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare
Bobocelul cel din urma, cea din urma dulce floare.
Eu l-am rupt atunci din glastra si l-am pus intr-un pahar
Vrand sa-i dau prin apa dulce viata lunga...
In zadar!
Cum e azi, chiar pusa-n apa va muri sarmana floare
Precum sufletu-mi muri-va chiar intinerit la soare.
Dar ducandu-ma, un lucru pe pamant eu mai doresc:
As voi acestei roze, zile lungi sa-i daruiesc...
Sau de nu, privind pe ganduri cum cad foile-i in sir,
Sa am drept tovaras ultim cel din urma trandafir.(Octombrie 1881)
AUGUST
Pe luciul fara hotare Al apelor ce-au adormit, Din fund de haosuri rasare Melancolia zambitoare A stelelor ce-au rasarit. Intarziat pe malul marii Eu in adancuri ratacesc Si prins de farmecul uitarii Las jos tot lutul pamantesc Si-n lumea naltului plutesc. Si cand ma uit in urma mea La discul rotunjit din tina, Il vad schimbat deodata-n stea, C-o licarire de lumina Indepartata, rece, lina. Iar pe luceferii de noapte Parca mai lesne-i vad apoi Ca sunt pamanturi vechi, rascoapte, Ca-s plansete acele soapte Ce curg din spatiuri spre noi. O, lege! cat imi pari de mare!... Ce farmec pui in toate cele!... De te-ai numi, in timp, uitare, Sau, in distanta, departare, Tu schimbi pamanturile-n stele. Care-i privirea omeneasca Patrunzatoare de mister, Ce-ar indrazni sa banuiasca Ca lumea noastra pamanteasca Traieste insasi ea in cer ?
ADIO
Adio, dulcea mea durere Ce-atat de mult m-ai chinuit. Te las, ca nu mai am putere Sa te urmez pan-la sfarsit. Tu esti sfioasa si curata Ca floarea alba de pe stanci, Dar ai faptura vinovata, Cu ochii negri si adanci. Si nu-ntelegi ca eu sunt bietul Nebun culegator de flori Ce ma ridic incet cu-ncetul Pana la stancile din nori. Dar forma ta inselatoare Ia calea timpului apus, Si cand ajung pana la floare, Ea se ridica tot mai sus. (Pe Marea Neagra)
ALT CÂNTEC
Pe subt umbrele de frasini, la fintina din padure Vin, Surata, vin. S-adunam culbeci de aur, sa umplem cofiti cu mure, Si din fuga, peste umeri, sarutari badea sa-ti fure, Vin, Surata, vin. C-a plouat, si fundul vaii cinta din privighetori, De gindesti ca mersul zilei animatu-s-a de zori; Iarba-i uda, tu pripita, si de-o fi din deal s-aluneci, Ochii mei, privind din vale, ametiti ai sa-i intuneci. Sus pe greabanul de munte, in poiana la racoare, Vin, Surata, vin. Sa privim pe valea trista, cum apune sfintul soare Si pe ramur cum se-mbuca doua pasari surioare, Vin, Surata, vin. Ca atita are omul, ce e azi este al lui. Ce-o fi miine-i totdeauna marginea mormintului... Iar pe tine te-a scris firea cu un haz in coltul gurii De mi-as da, pe-o sarutare, sufletul Mamei-padurii. (1893)
FLORI DE PAȘTE
La Palermo La Palermo, primavara, Trandafirii urca scara. Liliacul alb roseste Cand saruta Dintr-o cuta Sanul ce-l adaposteste. Prin gradini a pus o fee Gardurile-n azalee, Casele involburate In ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineata ideala Rade-n floarea de migdala, Tineretea sta in cale, Intrupata Intr-o fata Cu un cos de portocale. Vin, Balcescule, din somnul Adormitilor in Domnul, Sa vezi firea cum renaste: Totul cere Mangaiere Pentru florile de Paste. Unde esti, in care floare Clipa ta nemuritoare Si-a luat fiinta noua ? Care planta Eleganta Poarta sufletu-ti in roua ? Cautand urmele tale, M-am oprit la Monreale. De sub vechile morminte Se ridica Plin de frica Crinul, floarea cea cuminte.
IULIE
Calin, jitarul de la sat,
Cu pusca vecinic de-a spinare,
Era pe holde imparat
Si statul lui n-avea hotare.
In el tot campul se-ncredea,
Toti fluturii si toata floarea:
Sulfina, seara-l adormea
Si-l destepta in zori cicoarea.
Odata, desteptat in zori
De-acel miros de dimineata,
Isi ridica ochii din flori
Si se uita peste faneata.
Din pricina zilelor calde,
Marica, zana printre fete,
Se coborase sa se scalde
S-acum... se descingea de bete.
Jitarul nostru, nazdravan,
Se subti ? ca o soparla,
S-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecura pana la garla...
Cuptior, cuptior, cate mai faci
Cu vinovata ta caldura!...
Noroc numai ca poti sa taci.
Asa si eu: streaja la gura.
E MORT POETUL
E mort poetul. Cea din urma drama
Ca cea dintai, va fi necunoscuta:
De-o ideala minte inceputa
Acum o-ncheie glasul de arama.
Alaturi sta, incremenita, muta,
Sarmana lui, nemangaiata mama;
Ea lung ridica coltul de marama
Si tremurand pe mana il saruta.
Intr-un pahar se scutura o floare,
O floare prinsa la o cununie
Ce ca si dansul s-a plecat si moare.
Iar prin perdele, raza aurie
Aduce caldul zambet de la soare:
O mangaiere scumpa, dar tarzie.(1895)
PRELUDIU
In fund de pesteri, picura de veacuri
Tacute lacrami, ce mereu se mana
Spre albele misterioase lacuri,
Si din adancul lor rasar fantana.
Fantana rece galgaie din stanca
Si raspandeste unde de racoare:
Padurei verzi da vocea ei adanca,
Campiei triste salcii plangatoare.
Asa in suflet picura cu-ncetul
Viata, ceasuri de melancolie:
Fantana clara, murmura poetul
O, de demult uitata poezie.(1896)
