duminică, 12 ianuarie 2014

JOHN ROBERT FOWLES - ARISTOCRAȚII / THE ARISTOS ( Fragment)











John  Robert  Fowles  1926 - 2005




John Robert Fowles a fost un scriitor englez a cărui operă literară a fost puternic influențată de Jean-Paul Sartre și Albert Camus și din punct de vedere al criticii, el s-a situat între modernism și postmodernism.



John Fowles a dobândit recunoașterea internațională o dată cu apariția primului său roman,
"Colecționarul" (1963), al cărui succes de public i-a îngăduit să se dedice în întregime scrisului. A primit de îndată și elogiile criticii, fiind considerat un scriitor cu o forță imaginativă și inovatoare excepțională, reputație pe care următoarele sale romane au confirmat-o: Magicianul (1966; ediție revizuită in 1977), Iubita locotenentului francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantissa (1982), Omida (1985).

Scriitor prolific, admirator al lui Thomas Hardy  și al lui D.H. Lawrence  și deopotrivă al lui  Joseph Conrad și al lui Thomas Pynchon,   pasionat de științele naturii, istorie și ocultism, și autor în egală măsură de volume de eseuri (Aristocrații, 1964), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare si comentarii la albume de artă fotografică,

John Fowles a trăit și a scris în Lyme Regis, Dorset.

"Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie romane", declara Fowles în 1998, cu ocazia lansării celui mai recent volum de eseuri al său, Găuri de viermi.





THE  ARISTOS  -  ARISTOCRAȚII

Aristocrații este o carte apăută în 1964, carte pe care însuși scriitorul anumit-o „un autoportret în idei”. The Aristos își are originea în studiile filosofice ale lui Fowles, iar cuvântul de origine greacă aristos înseamnă soluția cea mai bună sau omul cel mai potrivit într-o situație dată.

Concepută ca o suită de idei și păreri referitoare la diverse dar esențiale aspecte ale existenței umane - moartea, bogăția, războiul, educația, arta - cartea oferă cititorului posibilitatea de a le dezbate, argumenta sau combate. Însă dincolo de un exercițiu intelectual, The Aristos este confesiunea de credință a creatorului bazată pe încrederea sa statornică în judecata sănătoasă a omului.




Aceste opinii nu constituie un dialog, ci numai o parte a dialogului Eu afirm ceva: tu, cititorul, dacă vrei, combate.


Sunt în primul rând poet; și apoi om de știință. Aceasta este o notă biografică, nu o recomandare.


Cred în bunul simț al omului, iar ceea ce urmează este un monument comemorativ al acestui crez.


Întregul nu cunoaște nici un fel de favoriți.


Formele materiei sunt finite, dar materia este infinită. Forma este o sentință la moarte, materia este viață eternă.


Dacă în cele din urmă binele se va pierde în  lumea răului, iar răul în lumea binelui, aceasta va asigura doar supraviețuirea materiei; nu a umanității.


Șapte oameni trăiesc pe o plută. Pesimistul, pentru care lucrurile frumoase ale vieții, nu sunt decât ademeniri menite să-i prelungească suferința; egocentricul, al cărui motto este carpe diem - bucură-te de ziua de azi - și care face tot posibilul să ocupe cel mai confortabil loc pe plută; optimistul, scrutând necontenit orizontul pentru a găsi pământul făgăduinței; observatorul, care găsește timp să scrie jurnalul de bord și să noteze comportamentul mării, al plutei și al camarazilor săi de suferință; altruistul, care găsește motive de a nu-și permite nimic și a-i ajuta pe alții; stoicul, care nu crede decât în refuzul său de a se arunca în apă și a scăpa de toate; și, în fine, copilul lamentabil de omniprezent, care crede că totul va fi explicat în cele din urmă, coșmarul va dispare și în zare se va ivi malul verde.


Nimic nu e unic în specia sa, nici măcar un cosmos; și totuși, fiecare lucru este unic în propria sa existență.


Suntem membri egali ai rasei umane; nu rivali în cadrul ei. Suntem înzestrați cu inteligența și libertatea de a contracara și controla efectele hazardului care stă la baza existenței; nu de a justifica prin ele nedreptatea.


Marea educație a secolului XX este că eu = tu. Iar marea invidie a secolului XX este că eu sunt mai puțin decât tine.


Stăm exact pe țărmul pe care a stat Columb; și a privit pe mare.


A avea și nu a fi guvernează timpurile noastre.


Puterea banului ca sursă unică de fericire izvorăște din țările bogate ale Occidentului; va da greș. Bogăția în sine este nevinovată. Omul bogat este nevinovat în sine. Dar bogăția și cei bogați înconjurați de sărăcie și de oameni săraci poartă toată vina.


Marea schimbare care trebuie să aibă loc în istoria omenirii este aceasta: societățile bogate trebuie să renunțe nu numai la surplusul lor de bani, dar și la surplusul lor de timp liber și la surplusul capacității lor de a educa.


Învățământul se ocupă doar de un singur lucru: de ce totul este așa cum este. De vreme ce toți suntem în aceeași situație ca ființe umane, trebuie că e la fel în toată lumea.


Fericirea constă în faptul că acest lucru mi se întâmplă mie ca individ, chiar și fericirea celui mai sărac om este unică; nu poate fi decât invidiat pentru aceasta. Ete și poate fi numai a lui. Cu toții suntem niște Robinsoni Crusoe; nimeni nu ne cunoaște fericirea sau nefericirea mai bine ca noi înșine.


Ceea ce statul sau sistemul consideră că este un profesor bun și ceea ce este de fapt un profesor bun sunt întotdeauna două lucruri diferite. Un profesor bun nu-și predă niciodată doar propria materie.


Practicarea unei arte sau a artelor este la fel de esențială omului complet ca și cunoașterea științelor. Nu pentru ce este arta, ci pentru ceea ce înseamnă ea pentru artist.


Un om de știință adevărat niciodată nu refuză, depreciază sau privește arta cu condescendență; aceasta consider eu ca fiind definiția fundamentală a omului de știință. Și viceversa, a artistului adevărat.


Un copil nu poate fi exclus de la jocuri sportive sau exercuții fizice pentru că el nu este un sportiv talentat. Nu poate fi învățat muzică doar un copil din zece. Poezia nu are nimic de-a face cu recitarea, învățatul pe de rost cu textele citite pentru examene. Poezia înseamnă să spui ceea ce ești  în cuvinte potrivite, în structuri ritmate. Arta figurativă este același lucru, dar în forme și culori, nu cuvinte.


Aproape toate sporturile mari ale lumii au pornit din Marea Britanie. Dar ceea ce Marea Britanie nu a reușit să exporte este etica sportivului amator. Cei mai mulți străini, iar acum chiar și englezii, vor să câștige cu orice preț în limitele regulamentului; ei țin cont de reguli numai pentru că un joc fără de reguli înseamnă război.


Sportul este un prilej de plăcere personală, o situație care poate crea frumosul. Dar ceea ce se dispută pe teren nu este prestigiul. Totul e pur și simplu joc. Câștigătorul este fie mai talentat fie mai norocos; dar indiferent de competiție, câștigătorul nu este în nici un caz superior învinsului ca ființă umană.


Plăcerea este un produs al morții; nu o evadare de sub imperiul ei.


Maturitatea nu este o vârstă, ci o stare a cunoașterii de sine.


Omul aristos acceptă necesitatea suferinței sale, a izolării sale și moartea sa absolută. Dar el nu acceptă că evoluția poate fi controlată și primejdiile ei limitate.


A-ți accepta libertatea îngrădită, a-ți accepta izolarea, a-ți accepta responsabilitatea, a-ți cunoaște puterile, iar apoi să le folosești pentru a umaniza întregul: ce altceva mai bun ai putea face ?

În românește de Ioan A. Popa



LIVRE DE L'HOMME SAGE..






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu