MÂNA TA
de Magda Isanos
Mâna ta nu-i fără de temei
fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau ușoară ;
eu vorba i-o-nțeleg, și
ea nu minte,
cum are obiceiul stăpânul, bunăoară.
E ca o frunză mare,
pală, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, să steie răcoroasă,
și, când pe
umeri câteodată mi se lasă,
eu știu de ești sau nu ești supărat.
In
părul meu ce albe-s degetele mâinii tale,
și-așa de visătoare, ca de
femeie-mi par,
dar ard și dor de brațe până la umăr goale,
de-mi zic că au în vârfuri și-n podul palmei jar
Știu orice linie sau vinișoară
albăstrie
a mâinii tale, orișicât de nensemnată,
după cum și dânsa pe de
rost mă știe
și să mă uite n-ar mai putea vrodată.
|
  |
|
|
|
|
|
