joi, 14 august 2014

DESPĂRȚIRE de Tudor Arghezi



DESPĂRȚIRE

de  Tudor Arghezi


Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar,
Atât de rar că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă și sonoră.


Poate mai bate încă secunda de atunci,
Poate-a tăcut îndată și-așteaptă să mai vie
Îmbrățișarea veche, din nou precum a fost,
Și lacrimile tale, în gara cenușie.


Cu limbile oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simțit că este părtaș la jalea noastră ?


Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut ?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Și cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din urmă ?







Nata Vi





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu