marți, 12 august 2014

SAGA :„ Imram Brain maic Febail ” - Literatură celtică - „Peripețiile lui Brain, fiul lui Febail”



http://www3.dbu.edu/mitchell/images/HNRS%203301/monk1.bmp




Immram Brain (Maic Febail) (engleză: Călătoria lui  Brain (fiul lui Febail)ortografia modernă: Bran Mac Feabhail) este o narațiune irlandeză medievală. Conținutul derivă din mitologia irlandeză, dar a fost scrisă în secolul al VIII-lea.  Unii sunt de părere că este vorba de „Aventură” (Echtra - irlandeză) dar majoritatea cercetătorilor sunt de părere că are elementele esențiale ale unui „Immram” - Călătorie .

„ Peripețiile lui Brain ” a fost scrisă prin anii 600 - 700 și are o temă des întâlnită în literatura medievală - Călătoriile - care duc la descoperirea de insule sau continente (era era descoperirilor geografice) ; mai întâlnim „Călătoriile lui Brendan ” și „Călătoriile lui Mael Duin”(scrise mai târziu, pe la începutul anilor 900).

Tema este cam aceeași : marinarii medievali întâlnesc în drumul lor, după multe peripeții teribile, insule unde întâlnesc locuitori care trăiesc pașnici și fericiți sau insule locuite de sfinți. Și mai toate din aceste povestiri se sfârșesc la fel: unul din personajele principale este lăsat / părăsit pe insulă fie prin voință liberă, fie ca pedeapsă pentru păcat.

Structural, este o combinație de poezie și proză, cu multe strofe scurte ce punctează evenimentele narațiunii. Narațiunile în proză sunt cunoscute ca „plicuri (anvelopă) narative” (Narrative Envelopes) pentru că se presupune că „Îmbracă, înfășoară” versurile care ar constitui adevăratul mesaj.






O femeie din țări necunoscute a cântat douăzeci și două de catrene, stând ân mijlocul casei lui Brain, fiul lui Febail, când casa lui regală era plină de regi și nu știa nimeni de unde venise femeia, întrucât porțile castelului erau zăvorâte.

Iată cum începe saga. Odată, Brain rătăcea însingurat în mijlocul castelului său, când auzi deodată o muzică în spatele lui. Se întoarse, dar muzica sună tot în spatele său, și așa s-a întâmplat ori de câte ori s-a întors. Iar melodia era așa de încântătoare, încât el se cufundă în cele din urmă în somn. Când se trezi, văzu alături o creangă de argint cu flori albe, însă era greu a se desluși unde se sfârșea argintul crengii și unde începea albeața florilor. Brain luă creanga și o duse în casa lui regală. Iar când acolo au foct cu toții, apăru o femeie în veșmânt nemaivăzut și se opri în mijlocul casei. Anume atunci îi cânta ea lui Brain cele douăzeci și două de catrene, și toți cei ce se adunaseră o ascultară pe femeie și o priviră.

Ea a cântat:

„ Creanga de măr, știută de voi toți,din Emain o aduc. Are crenguțe de argint alb, rămurele de cleștar cu flori. Este o insulă departe, departe, împrejurul căreia fulgeră caii mărilor. Minunată le e alergarea pe luminoasele povârnișuri de valuri. Insula stă pe patru picioare. Bucuria privirilor, sălaș al gloriei - e un șes unde mulțimea vitejilor se desfătează cu jocuri. Luntrea e deopotrivă la goană cu carul pe câmpia de miazăzi, în Poiana Argintie. O insulă stă pe picioare de bronz alb, strălucind până la capătul vremilor. Țara cea dragă pururi va fi presărată cu mulțime de flori. E acolo un copac străvechi înflorit, în care păsările cântă orele: în minunata contopire de glasuri, ele vestesc fiecare oră. Farmecul tuturor culorilor sclipește în câmpia gingașelor voci. În miezul muzicii se descoperă bucuria în cețoasa Poiană Argintie de la miazăzi. Necunoscută e acolo amărăciunea, neștiută-i minciuna pe rodnicul pământ de baștină.. Nici un strop amar, nici o picătură de răutate. Totul e numai muzică dulce, dezmierdând auzul. Fără jale, fără tristețe, fără moarte, fără boli, fără bătrânețe - iată ce semn adevărat are Emain. Nu se află altă minune la fel. Minunată-i țara de farmec, plăcut inimii âi este chipul, mângâietoare pentru văz âi este priveliștea, neasemuită de gingașă e ceața. Uită-te la Binecuvântata Țară; marea își izbește talazul de țărm și sfarmă pietrele dragonului și cristalele; curg perii cristalelor din coamele ei. În Grațioasa Țară cu farmec julav vei găsi bogăția, comoara tuturor culorilor. Vei asculta acolo muzică dulce, vei bea acolo vinul cel mai bun. Care de aur pe Șesul Mării lunecă odată cu fluxul spre soare, care de argint pe Șesul Jocurilor, și (care) de bronz fără cusur. Cai galbeni-aurii sunt acolo în luncă, alții sunt roșii, iar cu părul spinării de albastră culoare cerească. Odată cu răsăritul soarelui va veni un bărbat prea frumos și va lumina șesurile. El călătorește pe minunatul șes al șărmului mării, el zbuciumă marea și o preface ân sânge. Vor pluti bărbați pe marea senină spre țara ce le este ținta călătoriei. Vor arunca ancora lângă piatra lucitoare din care își iau avânt o sută de cântece. Cântecul zboară către navigatori, veacuri în șir el plutește fără tristețe. Răsunător e refrenul de coruri cu o sută de voci care au lăsat în urmă bătrânețea și moartea. Tu, Emain, cea din mare, cu multe chipuri, apropiată și depărtată, cu mii de femei în veșminte pestrițe, tivită de marea senină. Stropi de argint cad pe pământ din văzduhul julav mereu liniștit. Stânca cea albă dintre brazdele mării își primește căldura de la soare. Zoresc bărbații peste Șesul Jocurilor, și jocul e minunat și nu lipsit de putere. În țara înflorită, în miezul frumuseții, ei au lăsat ân urmă bătrânețea și moartea. Cântece să asculți noaptea, să petreci în Țara cu multe culori, în țara înflorită ca o cunună a frumuseții, acolo unde un nor alb scânteiază. Sunt de trei ori cincizeci de insule la mijlocul oceanului, la asfințit de noi, și fiecare din ele este de două ori și de trei ori mai mare față de Ulster. Fie ca Brain să asculte, în mijlocul mulțimii lumești, înțelepciunea ce âi este vestită: pornește în larg pe marea senină și poate vei ajunge în Țara Femeilor”.

Îndată după aceea femeia îi părăsi, fără să știe ei încotro plecase. Ea luase cu sine și creanga, căci cîzând din mâna lui Brain creanga trecuse în mâna femeii, iar mâna lui Brain nu mai avea putere să țină strâns creanga. A doua zi, Brain porni în larg. De trei ori câte nouă bărbați erau împreună cu el. În fruntea fiecărei cete de câte nouă era căpetenie câte unul din frații săi de lapte și cei de-o vârstă cu el. După două zile și două nopți petrecute pe mare, el zări un bărbat ce-i venea în întâmpinare, străbătând apele mării într-un car de luptă. Bărbatul acela îi cântă douăzeci și două de catrene și, spunând care era numele său, s-a numit pe sine Manannan, fiul lui Llyr. El cântă așa:

„Minunat de frumos e pentru Brain să fie într-o luntre pe marea senină. Pentru mine care vin ântr-un car de departe, valea înflorită este marea pe care plutește el. Ceea ce pentru Brain este marea senină pe care plutește într-o luntre cu cârmă, pentru mine cu carul meu cel cu două roți este șes încântător cu mulțime de flori. (....) Chiar dacă nu vezi decât numai un car, în Țara Fericită, bogată în flori, ăe întinderile ei sunt cai foarte mulți, chiar dacă nevăzuți pentru tine. (...) În fața ta este Manannan, fiul lui Llyr, întruchipat în om pe carul său. Din el se va naște pentru o viață scurtă un bărbat minunat cu trupul alb. El va fi desfătarea fermecatelor măguri, el va fi cel iubit în țara cea bună, el va da în vileag torentul de înțelepciune al tainelor peste lume, fără să ânspăimânte pe cineva. Își va lua chipul oricărei fiare, în marea albastră și pe pământ. Va fi dragon înaintea oștilor și lup va fi în oricare pădure. (...) El va sta ( viața îi este scurtă) cincizeci de ani în lumea aceasta. Piatra dragonului din mare îl va răpune în bătălie. (...) El va cere să bea din Loch Lo ațintindu-și privirea spre puhoiul de sânge. O ceață albă âl va aduce pe roțile norilor în sălașul  unde nu e tristețe. Să vâslească Brain cu sârguință: nu e departe Țara Femeilor. În Emain cea primitoare și cu multe culori vei ajunge înainte de asfințitul soarelui. ”

După aceea Brain pluti mai departe. Curând zări o insulă, unde o mare mulțime de oameni râdea în hohote cu gura până la urechi. Se uitau cu toții la Brain și la însoțitorii lui, fără a înceta să râdă ca să poată vorbi. Râdeau neîntrerupt, uitându-se drept în fața navigatorilor. Brain trimise pe insulă un om dintre ai săi, iar acela se alătură gloatei și începu să râdă și el, uitându-se la navigatori. Brain ocoli toată insula de mai multe ori, și de fiecare dată, plutind pe lângă omul acela, ai săi căutau să intre în vorbă cu el, însă el nu dorea să intre în vorbă cu ei și nu făcea decât să-i privească drept în față și să râdă cu hohote. Numele acelei insule este Insula Bucuriei. Așa că și-au lăsat omul acolo. Curând după aceea au ajuns la Insula Femeilor, iar în golf au zărit-o pe regina acelor femei.

Regina spuse: „Coboară pe țărm, Brain maic Febail. Bine ai venit !”.

Dar Brain nu se hotăra să coboare pe țărm. Regina aruncă în el cu un ghem magic de ață. Atunci el prinse în mână ghemul, care i se lipi de palmă. Capătul aței era în mâna reginei, așa că ea îl trase pe brain la țărm cu tot cu luntrea lui. Se duseră într-o casă mare, unde era câte un culcuș pentru fiecare pereche, cu totul de trei ori câte nouă culcușuri. Gustările ce le-au fost aduse nu se mai isprăveau în farfurii, iar fiecare descoperea în vasul său gustul bucatelor dorite. Tuturor li se păru că au stat acolo un an, deși trecuseră foarte mulți ani. Dar pe unul din ei, Nechtan, fiul lui Collbrain, îl apucă dorul de casă; neamurile acestuia începură a se ruga de Brain să se întoarcă și el în Ulster, dar femeia le spuse că le va părea rău dacă vor pleca. Totuți ei se pregătiră de întoarcere. Atunci, ea le spuse ca măcar să se ferească a atinge cu piciorul pământul de baștină.

Navigară cu toții până ajunseră în satul numit Capul Brain. Oamenii de-acolo întrebară cine sunt și dincotro veneau.

Brain zise:

„Sunt Brain, fiul lui Febail”.

Atunci localnicii răspunseră:

„ Nu cunoaștem nici un om cu numele acesta. Dar în istorisirile noastre de demult se vorbește despre peripețiile lui Brain.”

 Nechtan sări din luntre pe țărm. Dar abia atinse pământul Ulsterului, că se și prefăcu numaidecât într-o movilă de pulbere, ca și cum trupul i-ar fi zăcut în pământ sute de ani. Apoi Brain le împărtăși tuturor celor adunați peripețiile sale, de la început până în clipa aceea.

După aceea își luă rămas bun de la ei, așa că nu se mai știe de atunci minic despre drumurile lui rătăcitoare.


http://4.bp.blogspot.com/-EDw8XhzgZJU/T7LkstlkiwI/AAAAAAAAA7w/MOz1gOcqRy8/s1600/IMG_4090.JPG






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu