marți, 19 august 2014

HENRY PARLAND 1908 - 1930 - POEZII


http://www.poetryfoundation.org/images/features/parlandinterior.gif
Henry  Parland  1908 - 1930



Henry Parland a fost un poet finlandez modernist, eseist și romancier care a scris în limba suedeză.

Născut în 1908 la Vyborg - Rusia (cu strămoși de origine germană și anglo-saxonă - vezi numele), Henry își petrece primii ani ai copilăriei în apropiere de St. Petersburg și Kiev unde urmează și clasele primare, vorbind rusește la școală și germana acasă.

În timpul Revoluției Ruse, familia se mută în Finlanda, la Helsinki unde urmează cursurile unei școli finlandeze dar din pricina neînțelegerilor și a numeroaselor nedreptăți la care este supus de colegii săi (și de unii profesori) din pricina copilăriei petrecute în Rusia, Henry Parland se transferă la un liceu suedez, apoi urmează Universitatea din Helsinki - la 14 ani, Parland vorbea deja 3 limbi străine, germana fiind limba maternă.

Parland este asociat cu avangarda din Helsinki și a lucrat la revista suedeză „Quosego”. A scris eseuri despre cinematografie  - îi plăceau foarte mult Charlie Chaplin și regizorul Eisenstein - a început un roman (pe care nu l-a terminat) ”
Sönder” și a publicat în timpul vieții sale o singură carte, o colecție de poezii intitulată „Idealrealisation (1929)
.

Ultima parte a vieții sale scurte, a petrecut-o la unchiul său în Letonia, trimis de părinții săi îngrijorați din pricina vieții pe care o ducea la oraș și care-l consuma.

A murit la 22 de ani de scarlatină.







15  POEME

I

Se vând idealuri -
spui că strigările-au început
dar eu zic că trebuie
să lăsăm din preț și mai mult.


II

Evangheliile spune-se
sunt învestite cu har -
la fel e și aceasta:
De patru cuvinte create de diavol
atârnă toată suferința din lume:
urât, frumos, bun și rău.


III

Am obiceiul să mînânc.
Cineva poate
mi-ar obiecta acest lucru comun.
Dar este oare aceasta o obiecție ?


IV

Copiii
se pot juca
de minune cu moartea.
Iar moartea
se joacă de minune cu pruncii.
Saltă primprejur
rânjindu-și dinții, flecărind,
zâmbind.
Copiii beau lapte,
minunat.


V

Mâinile mele au înșfăcat de sus
și-au tras în jos câteva stele treierătoare
au stors pământul
ca-n fiece potir de floare să mustească sânge
au găsit pe-ntuneric sânii unei femei -
și mâinile mi-s numai răni și bășici.

VI

Crezusem
că-i o ființă omenească
dar n-am găsit decât niștevestminte
fără să știu
că poate fi unul și același lucru
că hainele pot fi și ele frumoase.


VII

Ați auzit vreodată
hohotul uriaș de râs al gărilor
când trenul lunecând năprasnic
le face cu ochiul ispititor:
veniți și voi !
Dar gările n-au dat niciodată răspuns chemării.


Ele-și desfată neclintite ochii
pe zâmbetele înghețate-ale orarelor
și hohotesc de râs privind
cum șinele demente încearcă
în van să se târască-afară de pe linia ferată.


VIII

O mamă a venit cândva la mine:
spune-mi
ce-i lipsește
dragostei mele ?
Copiii mei nu mă iubesc
atât cât  ăi iubesc.


I-am spus:
Un dram de nepăsare
ce le stârnește răceală și
îndoială, negreșit
că-i lipsește iubirii tale -
atunci ea fără un singur cuvânt
se îndepărtă cu ochii-n pământ.


IX

 Cel mai mare
cuvânt -
ce-ți  place.
Urăște ce-ți place.
Îmbrățișează ce-ți place.
Cântă ce-ți place.
Iubește ce-ți place.


X - benzină

Sunt un Zeu
prețul meu - 3,40 litrul
oamenii se ucid între ei
de dragul meu.


Hei !
Când focul mă sărută;
fierul tremură: viață !
Și atunci
de ce am visat
milenii lungul meu vis
în noaptea veșnicelor nopți
sub pământ.


XI

În puține zile
te vei îndepărta.
Surâzătoarea ta vrajă
alții o vor vedea.


Îndeosebi acesta-i
jalnicul meu umor.
Alții o să-ți privească
trupul surâzător.


XII

Dar:
Eu nu-i iubeam
vestmintele ei
(le iubeam și pe ele, așa-i ?)
Dar o iubeam și pe ea.


XIII

Broaște galbene orăcăind
din gura câte unui om -
fără veste:
nu poți
n-ar trebui
nu trebuie
(să scrii în felu-acesta, bunăoară).

Poți - oac
ar trebui - oac
trebuie - oac
oac !


XIV

Era un timp
când cutezam să spun:
eu
nu pot
eu
nu vreau
(desigur pentru că
nu-mi dasem încă seama
că așa era
ăntr-adevăr).


XV

Era, mai înainte,
atât de altfel,
simțeam cum sfârșește poemul, cum
în ochi mi se aprinde,
acum...

traducere de Tașcu Gheorghiu




NU ȘTIU


Nu știu
cine a dat cu piciorul în nori,
dar acum soarele strălucește.
Nu știu
cine a împrăștiat
toate umbrele,
dar toate se ascund
pe câmp.
Nu știu cine a lansat bomba,
dar bomba a nimerit ținta.

Traducere de Petre Stoica



Henry  Parland la Kaunas în 1929


sursă biografie și imagini:

http://pappersdrake.wordpress.com/2012/07/25/parlandiana/