marți, 26 august 2014

TITUS LIVIUS - AB URBE CONDITA - Răpirea Sabinelor


http://historyoftheancientworld.files.wordpress.com/2012/11/titus-livius.jpg


...Într-adevăr, cetatea romană ajunsese atât de puternică, încât se putea măsura în război cu oricare din cetățile vecine. Dar din pricina lipsei de femei puterea n-avea să dureze mai mult decât o vârstă de om, deoarece cei din cetate nu puteau nutri speranța de a avea urmași și nici cu populațiile vecine nu puteau încheia căsătorii. Atunci, urmând sfatul senatorilor, Romulus a trimis soli la gințile învecinate, pentru a le propune să încheie alianțe și căsătorii cu poporul de curând înjghebat. „Și celelalte cetăți - le spuneau solii - au începuturi modeste; cu vremea însă, mulțumită și ajutorului zeilor, datorită și propriei lor vitejii, unele cetăți ajung la o mare înflorire și-și dobândesc o faimă strălucită.

Se știe că la întemeierea Romei n-a lipsit ajutorul zeilor și că locuitorilor ei nu le lipsește nici vitejia; de aceea cetățenii străini nu trebuie să se  simtă jigniți dacă își încrucișează sângele cu romanii.” Nicăieri însă solii Romei nu au fost bine primiți, atât de mult erau disprețuiți romanii ! Atât de tare se temeau megieșii, pentru ei și pentru urmașii lor, de această putere care se ridica amenințătoare în mijlocul lor ! Solii romani, izgoniți de peste tot, erau adeseori întrebați de ce n-au deschis un azil și pentru femei, căci numai așa romanii vor avea parte de căsătorii demne de ei.

Tineretul roman a îndurat foarte greu aceste vorbe de ocară; și totul arăta că se va recurge la forță.

În acest scop și pentru a oferi un prilej nimerit, Romulus își ascunse necazul și pregăti în cinstea lui Neptunus Equester niște festivități nemaipomenite până atunci, pe care le numi „Consualia”. Apoi dădu poruncă să fie anunțați și vecinii de acest spectacol și organiză jocurile cu o pompă cât mai strălucită, cu toată priceperea și posibilitățile de care dispunea, încât să li se ducă vestea și să atragă pe oameni. S-a adunat lume multă, împinsă printre altele și de dorința de a vedea noul oraș. Au venit în primul rând locuitorii din ținuturile mai apropiate, din Caenina, Crustumerium și Antemnae; au venit și o mare mulțime de sabini, cu copiii și cu nevestele lor. Oaspeții, bine găzduiți în case, contemplau așezarea orașului, zidurile și numeroasele locuințe și se minunau cât de repede a crescut puterea romană. Când a venit vremea spectacolului, în timp ce atenția și privirile tuturor erau ațintite la jocuri, Romulus dezlănțui atacul plănuit mai înainte: la un semnal dat, tinerii romani se repeziră din toate părțile ca să răpească fetele. O mare parte din ele au fost înșfăcate la întâmplare de către fiecare răpitor. Altele, mai frumoase, au fost destinate patricienilor celor mai de vază, fiind duse la ei acasă de către plebei anume însărcinați cu această treabă. Una dintre acestea, cea mai frumoasă dintre toate, se spune că a fost răpită de oamenii unui oarecare Thalasius. Deoarece mulțimea nu mai contenea cu întrebarea „unde o duc ?”, și pentru ca nu cumva să-i facă cineva vreun neajuns, răpitorii strigau: „O ducem lui Thalasius”. De atunci a intrat acest strigăt în tradiția nunților. Petrecerea odată întreruptă din pricina spaimei, părinții fetelor fugiră cuprinși de jale, strigând că s-a călcat legea ospeției și invocândsprijinul zeului la a cărui sărbătoare și la ale cărui jocuri veniseră,  înșelați de cucernicia și buna-credință a gazdelor.

Nici fetele răpite nu sperau la o soartă mai bună, după cum nici indignarea nu le era mai mică. Însă Romulus însuși mergea de la una la alta și le spunea că acest lucru s-a întâmplat din cauza trufiei părinților care se împotriviseră căsătoriei lor cu vecinii; că ele vor deveni soțiile romanilor, cu care vor împărți toate bunurile și patria, bucurându-se de ceea ce omul are mai scump pe lume: copiii. De aceea să-și potolească mânia și să-și dăruiască sufletul acelora cărora soarta le dăduse trupurile lor, căci adesea din dușmănie se naște mai târziu buna înțelegere; că ele vor avea parte de bărbați buni, căci ei se vor strădui ca, îndeplinindu-și îndatoririle de soți, să le potolească și dorul de părinți și de patrie.

La aceasta se mai adăugau mângâierile și vorbele dulci ale soților, care dădeau vina pe dragoste și pe inimile lor pătimașe - astfel de  argumente fiind cele mai convingătoare pentru  firea femeii.


http://www.lib-art.com/imgpainting/1/1/54611-the-rape-of-the-sabine-women-ricci-sebastiano.jpg

Răpirea Sabinelor - pictură de Sebastiano Ricci




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu