SPUNE-MI CEVA
de Adrian Păunescu
Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un
semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu
cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea
despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate
viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.
Probabil drumul
meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e
dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Şi de atâta viscol
vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce
rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu
mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai
greu
Decât vom fi departe tu şi eu.
Dar nu pentru a-ţi spune că e
rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul
câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu
acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul
frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
|
|
