sâmbătă, 22 noiembrie 2014

GÂNDEȘTE-TE, N-AR FI PĂCAT... de Magda Isanos



GÂNDEȘTE-TE, N-AR FI PĂCAT...

de  Magda  Isanos


Învață-mă cu ce să-ncep întâi
și-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
și cum, de-atâtea lumi luminători,

pe gura ta surâsu-i ca un soare;
ei poate niciodată n-or să știe
din fiecare clipa trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veșnicie

iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
îți cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niște cuvinte simple-ar fi rămas.

Învață-mă cu ce să-ncep și cum
să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să știe
c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
ca din pământ și sura veșnicie
să mi te-aducă,-așa cum ești, aproape;

și, fiindcă-o să murim și noi odată,
gândește-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
și dragostea cu inima deodată ?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
și eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca disprețuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu