Când armele își încetară focul, indestructibila creatură era încă în picioare. Înaintă fără grabă până când ajunse la doi metri depărtare de cel mai apropiat ganez. Enash se afla în spatele grupului.
- Se conturează două modalități de a acționa, vorbi calm reînviatul. Una se bazează pe recunoștință, întrucât m-ați readus la viață, iar cealaltă pe realism. Știu cine sunteți. Da, vă cunosc, și asta e regretabil. E greu să fii milos. Pentru început, să presupunem că îmi destăinuiți secretul localizatorului. Bineînțeles, acum că există un semenea sistem, nu vom mai fi niciodată luați pe nepregătite așa cum am fost înainte.
Enash era atât de absorbit de implicațiile catastrofei încât i se părea imposibil să se poată gândi la altceva. Totuși, curiozitatea îi fu stârnită.
- Ce s-a întâmplat aici ? întrebă el.
Omul păli și emoțiile acelei zile îndepărtate îi vibrară în voce:
- O furtună nucleonică venind din cosmos a măturat această parte a galaxiei noastre. Avea cam nouăzeci de ani-lumină în diametru, ceea ce depășea cu mult puterea noastră. Nu puteam scăpa. Renunțasem de mai mult timp la astronave și nu am avut când să construim nici măcar una singură. Castor, singurul soare cu planete pe care îl descoperisem, era și el în calea furtunii.
Se opri.
- Secretul ? adăugă el.
Consilierii respirau relaxați. Groaza care îi cuprinsese, de a-și vedea nimicită propria specie, începea să se risipească. Primul șoc trecuse. Enash observă cu mândrie că tovarășii lui nu se mai temeau nici măcar pentru viața lor.
- A, deci nu știi secretul, spuse Yoal încet. În ciuda progreselor grandioase pe care le-ați făcut, noi suntem singurii care putem cuceri galaxia.
Istoricul zâmbi încrezător celorlalți.
- Domnilor, mândria pe care o simțim gândindu-ne la realizările ganaezilor este justificată. Propune să ne întoarcem pe navă. Nu mai avem nimic de făcut pe această planetă.
Cât timp se formaseră sferele, domni o oarecare zăpăceală. Enash se întrebă dacă bipedul va încerca să le împiedice plecarea. privind înapoi văzu că omul se îndepărta în pas de plimbare.
Meteorologul păstra în minte amintirea acestei imagini în momentul în care nava se înălță în aer. Lansară bombe atomice care nu explodară. Aceasta fu a doua amintire.
- Nu vom renunța atât de ușor la o planetă, declară Gorsid. Sugerez să discutăm încă o dată cu creatura.
Enash, Yoal, Veed și comandantul coborâră din nou spre oraș. Vocea lui Gorsid răsună din nou în transmițător:
- După părerea mea (prin ceață distingea sclipirile transparente ale celorlalte trei sfere)...am tras prea repede concluzii în legătură cu această ființă. De ce ? Pentru că îi era frică de noi, evident. Voia întâi să evalueze situația. Nu credea că este atotputernică.
Explicația părea logică și Enash se însufleți. Brusc, fu uimit că intrase în panică atât de ușor. Acum privea pericolul într-altă lumină. Un singur om viu pe o nouă planetă. Cu suficientă hotărâre, coloniștii puteau pune stăpânire pe ea ca și cum el nici n-ar fi existat. Se mai întâmplase. Pe câteva planete, mici grupuri indigene supraviețuiseră radiațiilor distrugătoare și se refugiaseră în regiuni îndepărtate. În majoritatea cazurilor, coloniștii îi exterminaseră puțin câte puțin. Totuși, Enash își amintea de două situații în care autohtonilor li se permisese să ocupe teritorii restrânse, deoarece masacrarea lor ar fi pus în primejdie pe cuceritorii ganaezi. Așa că cei rămași fuseseră tolerați. Un singur om nu ocupa prea mult spațiu.
Îl găsiră măturând etajul inferior al unei mici vile. Văzându-i, puse mătura deoparte și ieși pe terasă. Era încălțat cu sandale și purta un fel de mantie largă, dintr-un material foarte strălucitor. Îi privi îndelung, dar nu spuse nimic.
Căpitanul Gorsid fu cel care făcu propunerea și Enash nu se putu stăpâni să nu admire povestea debitată în translator. Comandantul vorbi foarte sincer (Înainte căzuseră de acord cu privire la tactica pe care urmau să o folosească). Omul nu trebuia să se aștepte ca ganaezii să reînvie toți morții de pe planetă: un asemenea altruism ar fi fost nerațional ținând cont de faptul că mulțimile tot mai mari de ganaezi aveau o nevoie continuă de noi lumi. Orice creștere a populației reprezenta o problemă pentru care nu exista decât o singură soluție. În situația dată, coloniștii vor respecta bucuroși drepturile unicului supraviețuitor al acestei planete.
- Dar care este scopul
acestei expansiuni nesfârșite ? Îl întrerupse omul pe căpitan.
Părea într-adevăr curios. Ce se va întâmpla dacă veți fi
ocupat toate planetele din galaxie ?
Privirea întrebătoare
a lui Gorsid o întâlni pe cea a lui Enash. Metereologul își
înălță torsul în semn de negație și simți o imensă milă
pentru această creatură care nu înțelegea, care poate că nu va
fi în stare niciodată să înțeleagă. Era vorba de vechea
confruntare între două atitudini diferite, cea virilă și cea
decadentă, între o specie care aspira spre stele și alta care
rămânea surdă la chemarea destinului.
- Ați putea ține sub
control camerele de înmulțire, insistă omul.
- Ca să fie răsturnat
guvernul ? Întrebă Yoal.
Vorbise pe un ton
indulgent, iar Enash observă că ceilalți erau amuzați de
naivitatea bipedului. Simți cum prăpastia intelectuală dintre ei
se adâncea. Interlocutorul lor ignora complet jocul forțelor vitale
ale naturii.
- Dacă voi nu le
țineți sub control, o vom face noi în locul vostru, continuă
bărbatul.
Se lăsă tăcerea.
Ganaezii începură să
se încordeze. Enash era conștient de tensiunea care creștea în el
și, în mod vizibil, și în ceilalți. Își privi pe rând
tovarășii, apoi ochii lor reveniră asupra creaturii. Nu pentru
prima dată Enash avu impresia că dușmanul lor era neajutorat. „Aș
putea să-l strâng între ventuze și să îl fac praf”, se gândi
el. Se întrebă dacă acel control mental exercitat asupra energiei
nucleonice, nucleare și gravitonice includea capacitatea de a se
apăra împotriva unui atac macrocosmic. Probabil că
da...Demonstrația de putere la care ganaezii fuseseră martori cu
două ore înainte putea avea oarecare limite, dar în acest caz nu
erau evidente. Forța sau neputința nu schimbau nimic. Amenințarea
teribilă fusese rostită:” Dacă nu le țineți sub control, o vom
face noi”.
Cuvintele răsunau încă
în mintea lui Enash și, pe măsură ce le pătrundea mai adânc
sensul, detașarea lui dispărea. Se considerase întotdeauna un
spectator. Chiar atunci când, mai devreme, se pronunțase împotriva
reânvierilor, fusese conțtient că o parte din el urmărise
conversația din afară, fără să participe la ea. Și Enash știa
foarte bine că acesta era motivul pentru care cedase în fața
argumentelor celorlalți. Meditând asupra trecutului, înțelesese
că niciodată nu luase parte cu toată ființa la ocuparea
planetelor străine. Fusese un observator, un gânditor care făcea
speculații despre o viață lipsită, în viziunea lui, de orice
rost. Acum însă viața avea un rost. Enash era pradă unui torent
de emoții irezistibile care îl duceau cu ele. Individualitatea lui
se dizolva, unindu-se cu ființa colectivă a mulțimilor ganaeze.
Toată puterea și voința speciei sale îi pulsa în vine.
- Creatură, mârâi
el, dacă nutrești vreo speranță de a-ți învia semenii morți,
renunță la ea imediat.
Omul îl privi fără
să spună nimic.
- Dacă ai fi putut să
ne distrugi, ai fi făcut-o deja, urmă Enash vehement. Dar adevărul
este că forțele tale sunt limitate. Nava noastră e constrută în
așa fel încât nici o reacție în lanț n-ar putea fi declanșată
în ea. Fiecare placă dintr-un material potențial instabil este
dublată de o contra-placă neutralizantă, care împiedică formarea
unei mase critice. Ai putea provoca explozii în interiorul
motoarelor, dar și acestea s-ar limita la spațiul respectiv.
Simți că Yoal îi
atingea brațul.
- Atenție, spuse
istoricul. În mânia ta justă, nu trebuie să dezvălui informații
vitale.
Enash respinse ventuza
lui Yoal.
- Să fim realiști,
spuse el dur. Creatura asta a ghicit majoritatea secretelor speciei
noastre uitându-se doar la noi. Ar fi pueril să credem că nu a
estimat deja posibilitățile oferite de situația actuală.
- ENASH ! Rosti
căpitanul Gorsid pe un ton imperativ.
Furia meteorologului
dispăru la fel de brusc precum apăruse. Enash făcu un pas înapoi.
- Am înțeles,
comandante.
- Cred că știu ce
voiai să spui. Te asigur că sunt în întregime de acord. Dar, în
calitate de ganaez investit cu autoritatea supremă, datoria de a da
ultimatum îmi revine mie.
Se întoarse spre
bărbat, dominându-l cu toată înălțimea corpului său cornos.
- Ai pronunțat
amenințarea inadmisibilă. Ai spus, de fapt, că vei încerca să
constrângi spiritul transcendent al Ganaei.
- Nu spiritul, spuse
omul râzând ușor. Nu, nu spiritul.
Comandantul ignoră
întreruperea.
- În consecință nu
avem de ales. Apreciem că, dispunând de timp suficient pentru a
găsi materialele și instrumentele necesare, ai fi capabil să
fabrici un reconstructor. Dar, presupunând că ai ști cum, ți-ar
lua cel puțin doi ani ca să-l termini. Este o mașină extrem de
complexă și unicul supraviețuitor al unei specii care renunțase
la mașini de câteva milenii în momentul în care a venit
catastrofa, nu i-ar fi ușor să o asambleze. Tu nu ai avut timp să
construiești o navă; noi nu îți vom lăsa timp nici să realizezi
un reconstructor. La câteva minute după ce nava noastră își va
fi luat zborul, vom începe bombardamentul. E posibil să fii în
măsură să împiedici exploziile în vecinătatea ta, în care caz
vom continua pe cealaltă emisferă. Dacă și acolo reușești să
ne zădărnicești eforturile, atunci înseamnă că vom avea nevoie
de ajutor. În șase luni de călătorie cu accelerația maximă, vom
atinge un punct de unde cea mai apropiată planetă ganaeză va putea
să ne recepționeze mesajele. Flota trimisă de acolo va fi atât de
mare încât va înfrânge orice putere de rezistență. Lansând o
sută sau o mie de bombe pe minut, vom devasta toate orașele și din
scheletele alor tăi nu va mai rămâne nici o fărâmă. Acesta este
planul nostru și așa vom acționa. Acum, profită de faptul că
suntem la discreția ta și fă-ne tot răul de care ești în stare.
Bărbatul scutură din
cap.
- Nu...nu acum !
Rămase tăcut o clipă, apoi urmă pe un ton meditativ:
- Raționamentul tău e
foarte corect. Foarte corect. Bineânțeles, nu sunt puternic, dar mi
se pare că ați uitat un mic amănunt. Nu vă spun care. Iar acum
trebuie să îmi iau la revedere. Întorceți-vă pe navă și
plecați. Am multe de făcut.
Până în acest
moment, Enash stătuse liniștit, conștient însă de mânia care
punea din nou stăpânire pe el. Făcu un salt înainte, cu
ventuzele întinse. Era aproape să atingă pielea netedă a
creaturii cînd ceva îl înșfăcă.
Se afla din nou pe
navă.
Nu încercase nici cea
mai mică senzație de mișcare, sau de amețeală. Era nevătămat.
Veed, Yoal și Gorsid stăteau lângă el la fel de uluiți ca și el
însuși. Nemicat, meteorologul se gândi la cuvintele omului:„...ați
uitat un mic amănunt”. Dacă âl uitaseră, însemna că îl
știuseră totuși. Medita încă asupra acestei probleme când Yoal
declară:
- Putem fi siguri că
doar bombele noastre nu vor fi de ajuns.
Afirmația se dovedi
adevărată.
Nava se găsea la
patruzeci de ani lumină depărtare de Pământ când Enash fu chemat
în sala consiliului. Yoal îl anunță cu voce stinsă:
- Monstrul este la
bord.
Revelația avu asupra
meteorologului efectul unui trăsnet. Brusc, acesta înțelese totul.
- Deci asta voia să
spună atunci când ne-a atras atenția că uitaserăm ceva, șopti
Enash copleșit. Poate călători liber prin spațiu ăn limita
numărului pe care l-a spus – nouăzeci de ani lumină.
Oftă. Nu îl
surprindea faptul că ganaezii, obligați să folosească nave
cosmice, nu se gândiseră imediat la o astfel de eventualitate. Și
treptat, Enash se îndepărtă de realitate. Acum că șocul trecuse,
se simțea îmbătrânit și obosit; avea sentimentulcă spiritul lui
își regăsea vechea detașare și pasivitate. În câteva minute
află ce se întâmplase. În drumul său spre remiză, asistentul
unui fizician zărise la capătul unui coridor o siluetă străină.
Uimitor era că pe o navă cu un echipaj atât de numeros intrusul nu
fusese descoperit mai devreme. Enash avu o idee:
- Dar totuși noi ne
vom opri ănainte de a ajunge la una din planetele noastre. Cum poate
spera să se folosească de noi ca s-o localizeze, dacă ne mulțumim
să utilizăm fas...
Se întrerupse.
Bineînțeles, asta era. Vor fi nevoiți să întrebuințeze
fascicule video și imediat ce va fi stabilit contactul, omul va
porni în direcția care trebuia.
Enash văzu hotărârea
din ochii tovarășilor săi – singura hotărâre posibilă în
condițiile date. Și totuși i se părea că le scăpa un detaliu
vital. Cu pași lenți se îndreptă spre imensul ecran video aflat
la celălalt capăt al sălii. Imaginea oferită era atât de clară,
de strălucitoare și de măreață încât cineva care n-ar fi fost
obișnuit cu ea s-ar fi clătinat ca și când ar fi primit o
lovitură amețitoare. Chiar și el, care o cunoștea, avu un fior la
vederea ei. Era o imagine video a unei părți a Căii Lactee. Patru
sute de milioane de stele văzute prin telescoape care ar fi putut
capta lumina unei pitice roșii aflate la o depărtare de treizeci de
mii de ani-lumină !
Ecranul măsura
douăzeci de metri în diametru, iar spectacolul era inegalabil. Alte
galaxii, pur și simplu, nu aveau atât de multe stele. Și dintre
toți acești sori care sclipeau, numai unul din două sute de mii
avea planete.
Acesta era faptul
colosal care îi împingea acum pe consilieri la un act irevocabil.
Enash plimbă în jurul lui o privire obosită.
- Monstrul a fost
foarte inteligent, spuse el foarte liniștit. Dacă noi ne continuăm
drumul, el vine cu noi, face rost de un reconstructor și se întoarce
pe planeta lui. În oricare cazuri, când flota necesară va ajunge
acolo, el va fi reînviat destui din semenii lui ca să ne poată
zădărnici orice ofensivă.
Își clătină torsul.
Era sigur că analiza lui era exactă, dar părea incompletă.
Adăugă încet:
- Avem un singur
avantaj. Indiferent ce hotărâre luăm noi, el nu are un translator
care să îi permită să o afle. Ne putem îndeplini planurile fără
ca el să le cunoască. Știe că nici el, nici noi nu putem arunca
nava în aer. Astfel, ne rămâne o singură alternativă.
Tăcerea care urmă
intervenția lui Enash fu întreruptă de căpitanul Gorsid.
- Ei bine, domnilor,
văd că știm ce avem de făcut. Vom regla motoarele, vom distruge
comenzile, iar pe el îl vom lua cu noi.
Ganaezii se priviră
unii pe alții. Mândria speciei le strălucea în ochi. Enash atinse
ventuzele fiecăruia pe rând.
O oră mai târziu,
când căldura crescuse deja considerabil, lui Enash îi veni o idee
care îl făcu să se îndrepte clătinându-se spre transmițător,
pentru a-l chema pe Shuri, astronomul.
- Shuri, țipă el în
aparat, când monstrul s-a trezit prima dată, își amintești cât
de greu i-a fost căpitanului Gorsid să îi convingă pe subalternii
tăi să distrugă localizatorii ? Nu ne-a trecut niciodată prin
cap să îi întrebăm de ce au întârziat atât de mult. Întreabă-i
acum...repede !
După o pauză, vocea
lui Shuri răzbătu slab printre pârâieli:
- N-au putut... intra
...în cameră...Ușa era încuiată.
Enash se prăbuși pe
podea. Își dădu seama că le scăpase mai mult decât un detaliu.
Omul se trezise și devenise imediat conștient de situație. Când
dispăruse, se dusese pe navă, unde descoperise secretul
localizatorului, și probabil și pe cel al reconstructorului, în
cazul în care nu îl știa deja. În momentul reapariției, obținuse
de la ei tot ceea ce dorea. Restul avusese doar scopul de a-i aduce
la acest act de disperare.
Bineînțeles, peste
câteva minute urma să părăsească nava, sigur că nici un spirit
extraterestru nu va ști că planeta sa exista. Țtiind, de asemenea,
că specia lui va renaște și că de data aceasta nu va mai muri
niciodată.
Enash se ridică în
picioare clătinându-se, se agăță de transmițătorul care
scotea un zgomot infernal și, urlând în el își rezumă
deducțiile. Nu primi nici un răspuns. Nu auzea decât vacarmul
asurzitor produs de energia incontrolabilă, de neconceput. Din cauza
căldurii, carapacea începu să-i plesnescă. Încercă să ajungă
la translocatorul de materie, din care țâșni o limbă de foc
purpurie. Urlând și plângând în același timp, meteorologul
reveni lângă transmițător.
Câteva minute mai
târziu, suspina încă în microfon când uriașa navă plonjă
drept în inima unui soare alb-albastru.
