A. E. van Vogt primind premiul Nebula Grand - Master în 1995
Alfred Elton van Vogt, unul din marii maeștri ai literaturii de anticipație, s-a născut la Manitoba, o mică fermă a bunicilor materni, aflată la sud de Winnipeg - Canada, în 1912 și a decedat în anul 200 la Los Angeles, California, la vârsta de 87 de ani.
A părăsit școala la o vârstă fragedă și a lucrat în diferite locuri, dar își folosea tot timpul liber pentru scris și citit - ajunsese să citească și 2 cărți pe zi.
Primele succese literare nu sunt legate de literatura de anticipație. A descoperit că poate scrie anticipând lucruri și locuri atunci când a descris foarte frumos oceanul, o mică povestire pentru care a primit un mic preț în bani, deși el nu văzuse niciodată până atunci oceanul. A realizat că poate să-și valorifice imaginația și să facă și lucrul care-i plăcea cel mai mult pe lume: să scrie. Prima povestire o publică în 1938 dar „Slan” (1946) este romanul care l-a impus în conștiința cititorilor și a criticii literare.
La Palmer Institut din Otawa a urmat niște cursuri despre arta scrierii romanelor.
În 1939 s-a căsătorit pentru prima dată iar în 1944 s-au mutat la Los Angeles. Aici începe prestigioasa sa carieră de autor de anticipație. În 1975 soția sa moare și se recăsătorește mai târziu, de astă dată, soția sa i-a supraviețuit.
Din cărțile sale mai amintesc aici: „The World of Null-A” (1948 - cea mai dragă mie), „The Voyage of the Space Beagle”(1950), ”Empire of the Atom” (1957), „The Mind Cage” (1958),„The War against Rull” (1959,„The Silkie”(1969),„Quest for the Future”(1970), etc.
sursă:
http://www.roger-russell.com/sffun/nulla.htm
MONSTRUL
Uriașa navă se opri la patru sute de metri deasupra unuia din orașe. Peisajul de jos era pustiit. În timp ce cobora în sfera sa energetică, Enash observă că, din cauza vechimii, construcțiile erau gata să se năruie.
O voce îi ajunse la ureche.
- Nici un indiciu de distrugeri provocate de război !
Enash opri aparatul.
Odată ajuns la sol, își dezumflă sfera. Se afla în interiorul unui spațiu înconjurat de ziduri și invadat de buruieni înalte, printre care erau risipite câteva schelete. Aparțineau unor ființe bipede, cu două brațe lungi, al căror craniu era fixat la extremitatea unei coloane vertebrale subțiri. Toate erau schelete de adulți și păreau în perfectă stare de conservare, dar când meteorologul se aplecă și atinse unul, o porțiune întreagă din el se prefăcu într-o pulbere fină. Ridicându-se, Enash văzu că Yoal se apropia plutind. Așteptă ca istoricul să coboare din sfera sa și îl întrebă:
- Crezi că ar trebui să folosim metoda noastră de a învia morții ?
Yoal era gânditor.
- Am interogat diferitele persoane care au sosit înaintea noastră. Aici e ceva în neregulă. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat înainte de a începe procesul de colonizare.
Enash păstră tăcerea. Bătea un vânt ușor, făcând să foșnească frunzele unui pâlc de copaci din apropiere. Făcu un semn înspre copaci.
- E adevărat că vegetația nu a suferit pagube, dar să ținem cont că plantele nu sunt afectate în același mod ca celelalte forme de viață.
O voce provenind de la receptorul lui Yoal îi întrerupse:
- A fost găsit un muzeu, aproximativ în centrul orașului. Pe acoperiș a fost fixată o lumină roșie de semnalizare.
- Merg cu tine, Yoal, spuse Enash. Poate găsim schelete de animale sau de creaturi inteligente în diferite stadii ale evoluției lor. Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Ai de gând să reînvii ființele acestea ?
- Vreau să discut problema în cadrul consiliului, dar nu cred că mai e nici o îndoială, răspunse Yoal rar. Trebuie neapărat să cunoaștem cauza acestei catastrofe.
Făcu un gest larg cu una din ventuze, cuprinzând întregul peisaj, apoi, după o scurtă meditație, adăugă:
- Firește, vom acționa cu multă prudență, începând cu formele de viață cele mai rudimentare. Absența scheletelor de copii indică faptul că această rasă atinsese nemurirea individuală.
Consiliul sosi pentru a examina exponatele. Enash știa că preliminariile erau pură formalitate. Decizia fusese luată: vor avea loc reînvieri. Dar asta nu era tot. Membrii consiliului erau curioși. Spațiul era vast, călătoriile cosmice erau lungi și îți dădeau un sentiment de singurătate; de aceea aterizarea era întotdeauna o experiență interesantă fiindcă oferea perspectiva studiului unor noi forme de viață.
Muzeul nu avea nimic extraordinar; săli largi, înalte, cu tavanul în formă de boltă, reproduceri de plastic ale unor animale ciudate, multe obiecte - prea multe ca să poată fi văzute și înțelese în atât de puțin timp. Vestigiile așezate în ordine cronologică erau o imagine de ansamblu asupra întregii evoluții a unei specii. Enash, care vizita clădirea împreună cu ceilalți, se bucură când ajunseră la secția de schelete și corpuri îmbălsămate. Se instală în spatele ecranului energetic și privi cum experții biologi scoteau un astfel de corp dintr-un sarcofag de piatră. Cadavrul, ca toate celelalte, era înfășurat în fâșii de pânză, dar specialiștii nu-și bătură capul să înlăture bucățile de țesătură putredă. Cu ajutorul unui clește extraseră un fragment din cutia craniană, conform procedurii intrate în uz. De fapt, putea fi folosită orice parte a scheletuli, dar reânvierile sau reconstituirile cele mai perfecte se obțineau pe baza unei anumite secțiuni a craniului.
Hamar, șeful echipei de biologi, explică motivul care îl determinase să aleagă anume corpul respectiv.
- Substanțele chmice utilizate pentru a conserva această mumie denotă cunoștințe rudimentare de chimie, iar sculpturile de pe sarcofag sunt semnele unei culturi primitive și non-mecanice. Într-o civilizație de acest tip, posibilitățile sistemului nervos nu puteau fi prea dezvoltate. Lingviștii noștri au analizat înregistrările care însoțesc fiecare exponat și, deși numărul de limbi descoperite e foarte mare - dovadă că a fost reprodus dialectul aflat în circulație în perioada în care acest corp era în viață -, nu le-a fost greu să le traducă. Acum am pus la punct translatorul universal. Nu avem decât să vorbim în transmițător și cuvintele noastre vor fi traduse imediat în limba persoanei reînviate. Bineînțeles, sistemul funcționează în ambele sensuri. A ! văd că suntem gata pentru primul corp.
Sub privirea atentă a lui Enash, capacul reconstructorului plastic fu închis și începu procesul de creștere.
Enash simțea o oarecare neliniște. Nu era nici o îndoială cu privire la ceea ce urma să se întâmple. În câteva minute, un vechi locuitor al acestei planete, complet reconstituit, se va ridica în picioare și îl va privi în ochi. Tehnica utilizată era pe cât de simplă, pe atât de eficientă.
Din umbre infinitezimale, se naște viața. În zona obscură din pragul începutului și al sfârșitului, al vieții și al morții, materia oscilează ușor între obiceiurile vechi și cele noi. Obișnuința organicului și cea a anorganicului. Electronii ignoră valorilevieții și ale neființei. Atomii nu știu nimic despre moarte. Dar când atomii se constituie în molecule, se face un pas înainte. Un pas infim, cel al vieții - dacă a apărut. Un pas, apoi întunericul. Sau viața.
O piatră sau o celulă vie. O fărâmă de aur sau un fir de iarbă, nisipul mării sau nenumăratele vieți minuscule care populează nesfârșitele ape sărate; diferența se află în această zonă crepusculară a materiei. orice celulă vie o conține în ea. Dacă smulgi un picior unui crab, îi crește unul nou. Cele două capete ale planariei se lungest și la puțin timp după aceea, apar doi viermi, doi indivizi, două tuburi digestive - fiecare la fel de lacom ca și cel inițial - și fiecare independent, neafectat în nici un fel de experiența avută. Orice celulă poate fi întregul. Orice celulă posedă amintiri atât de bogate în detalii, încât totalitatea cuvintelor de care dispunem n-ar putea niciodată să descrie perfecțiunea atinsă.
Dar paradoxul constă în faptul că memoria nu este organică. Un disc banal de ceară își amintește sunetele. O bandă înregistrată reproduce cu ușurință vocea care a vorbit într-un microfon cu ani înainte. Memoria este o amprentă fiziologică, o urmă lăsată de materie, o schimbare morfologică a unei molecule, astfel încât, atunci când se dorește obținerea unei anumite reacții sau a alteia, FORMA emite în același ritm răspunsul.
Din craniul mumiei rezultaseră miliarde și miliarde de forme de memorie de la care așteptau acum un răspuns. Ca întotdeauna, memoria se dovedi fidelă.
Un bărbat clipi și deschise ochii.
- Deci, este adevărat, spuse el tare.
Pe măsură ce vorbea, cuvintele lui erau traduse în limba ganaeză.
- Moartea nu e decât o deschidere spre o nouă viață. Dar unde sunt servitorii mei ? adăugă pe un ton plângăcios.
Se ridică și ieși din reconstructor care se deschisese automat în momentul reînvierii. Îi văzu pe cei în mâinile cărora se afla. Se înspăimântă, dar asta nu dură decât un moment. Era mândru, arogant și deosebit de curajos, ceea ce îl ajută acum. Împotriva voinței lui, căzu în genunchi și își arătă supunerea, dar avea probabil mari îndoieli.
- Mă aflu oare în fața zeilor Egiptului ? făcu el ridicându-se în picioare. Ce absurditate mai e și asta ? Nu mă închin demonilor fără nume.
- Omorâți-l ! ordonă căpitanul Gorsid.
Un pistol cu raze fu îndreptat asupra monstrului biped care dispăru zvârcolindu-se.
Al doilea reînviat se ridică, palid și tremurând de groază.
- Doamne, jur că nu mă mai ating în viața mea de porcăria aia. În ceea ce privește elefanții roz...
- La ce porcărie te referi, reînviatule ? se interesă Yoal curios.
- La băutura, la otrava pe care mi-au dat s-o înghit la cârciumă, Iisuse !
Căpitanul Gorsid îl privi întrebător pe Yoal:
- E nevoie să ne pierdem timpul ?
Istoricul șovăi.
- Mă intrigă.
Se întoarse spre bărbat:
- Cum ai reacționa dacî ți-am spune că suntem vizitatori de pe altă planetă ?
Reînviatul îl privi, vizibil stupefiat, dar groaza era mai puternică.
- Ascultă...eu conduceam liniștit și-mi vedeam de traba mea. Recunosc că băusem vreo două păhărele mai mult decât trebuia, dar de vină e alcoolul care se fabrică astăzi. Jur că nu am văzut cealaltă mașină. Dacă ăsta e un nou sistem de a pedepsii oamenii care conduc în stare de ebrietate, mă rog, ați câștigat. Dar eu nu mai pun gura pe băutură în viața mea !
- Conduce o „mașină”, pur și simplu, spuse Yoal. Totuși, noi nu am văzut nici o mașină. Nu și-au dat osteneala să le păstreze în muzee.
Enash observă că toată lumea aștepta ca altcineva să comenteze. Dându-și seama că cercul tăcerii urma să se închidă complet dacă el nu spunea nimic, tresări:
- Să-i cerem să descrie „mașina”, sugeră el. Cum funcționează ?
- A ! deci v-ați hotărât să vorbiți ! exclamă bărbatul. Fac tot ce spuneți, răspund la orice întrebare. Oi fi eu atât de beat încât să nu mai văd ca lumea, dar de condus sunt totdeauna în stare să conduc. Cum funcționează ? Cu benzină. Debraiezi și apeși pe accelerație.
- Benzină și accelerație, repetă inginerul Veed. Motor cu combustie internă. Asta îl plasează în timp.
Căpitanul Gorsid făcu un semn paznicului cu pistolul cu raze.
Al treilea reînviat se ridică în capul oaselor și îi privi gânditor.
- Vizitatori de pe altă planetă, spuse el într-un sfârșit. Aveți un sistem sau a fost o întâmplare ?
Consilierii ganaezi se foiră neliniștiți în scaunele lor curbate. Enash îl surprinse pe Yoal uitându-se la el și privirea tulburată a istoricului îl alarmă pe meteorolog. „Viteza cu care acest biped s-a adaptat la noua împrejurare și cu care a înțeles realitatea este anormal de mare. Nici un ganaez nu ar fi putut reacționa la fel de rapid,” se gândi el.
- Rapiditatea gândirii nu este neapărat un semn de superioritate, observă Hamar, biologul șef. Cei care gândesc încet dar eficient au locul lor în ierarhia inteligenței.
Dar Enash își spuse că problema nu era rapiditatea reacției ci precizia ei. Încercă să se imagineze pe sine reînviat și în stare să înțeleagă imediat ce însemna prezența unor creaturi venite din cosmos. Nu, n-ar fi putut.
Meditația lui se opri în acest punct, fiindcă bărbatul ieși din reconstructor. Sub privirea atentă a ganaezilor, merse cu pas vioi spre fereastră și privi afară. După o clipă se întoarse spre ei:
- Așa e peste tot ?
Promptitudinea cu care înțelesese situația făcu din nou senzație. Yoal îi răspunse:
- Da. Pustiire, moarte și ruină. Ai idee ce s-a putut întâmpla ?
Omul se îndepărtă pe fereastră și se opri în fața ecranului energetic care îi apăra pe ganaezi.
- Pot să vizitez muzeul ? Trebuie să îmi dau seama în ce epocă mă aflu. Când eram în viață, noi posedam anumite mijloace de distrugere, dar e important să știu cât s-a scurs de la moartea mea ca să determin metoda folosită.
Consilierii se întoarseră spre căpitanul Gorsid care, după o scurtă ezitare, ordonă paznicului înarmat:
- Supraveghează-l.
Se adresă bărbatului:
- Înțelegem foarte bine dorința ta: vrei să pui stăpânire pe situație ca să îți asiguri propria securitate. Liniștește-te. Dacă nu faci nici o mișcare greșită, totul va fi în regulă.
Omul nu lăsă să se vadă dacă dăduse sau nu crezare minciunii. De asemenea, nici o privire de-a lui și nici un gest nu lăsă să se înțeleagă că văzuse podeaua carbonizată în locul unde cei doi predecesori ai săi fuseseră volatilizați cu un singur foc al pistolului cu raze. Se îndreptă curios spre cea mai apropiată ușă, îl privi pe paznicul care îl aștepta, apoi făcând un pas prudent, trecu de partea cealaltă. Îl urmară primul paznic, după aceea ecranul energetic mobil și în cele din urmă, mergând unul după altul, consilierii.
Enash fu al treilea care depăși pragul. Sala în care intră conținea schelete și machete de animale din plastic. Următoarea reprezenta ceea ce Enash numi, în lipsa unui cuvânt mai bun, o sală „culturală”. Exponatele erau fabricate în timpul unei perioade de civilizație care părea destul de avansată. Când grupul o traversase prima dată, examinase câteva din mașinile expuse și se gândise: energie atomică. Meteorologul nu fusese singurul care o recunoscuse fiindcă din spatele lui se auzi vocea căpitanului Gorsid:
- Îți este interzis să atingi ceva. Orice mișcare greșită și paznicul va trage.
Reînviatul stătea lniștit în mijlocul sălii. În ciuda tensiunii din jur, Enash se văzu nevoit să îi admire calmul. Era impobibil ca bipedul să nu știe care âi era soarta și totuși era atât de netulburat, ba chiar meditativ. Într-un târziu vorbi pașnic:
- Nu e nevoie să merg mai departe. Poate că voi sunteți mai în măsură decât mine să apreciați cât timp s-a scurs între nașterea mea și construcția acestor mașini. Văd aici un aparat care, conform etichetei de deasupra lui, are rolul de a număra atomii care explodează. După dezintegrarea numărului dorit de atomi, oprește automat fluxul de energie exact atâta timp cât este necesar pentru a împiedica producerea unei reacții în lanț. Pe timpul meu, existau o mulțime de dispozitive primitive care puteau limita amploarea reacțiilor nucleare, dar au trebuit două mii de ani de la începututl erei atomice pentru a le perfecționa. Puteți stabili o comparație pe această bază ?
Consilierii se întoarseră spre Veed care șovăi înainte de a răspunde fără chef:
- Acum nouă mii de ani cunoșteam o mie de procedee de limitare a exploziilor nucleare.
Făcu o pauză apoi adăugă și mai încet:
- N-am mai auzit de un instrument care să numere atomii într-un asemenea scop.
- Și totuși, specia a fost distrusă, murmură cu răsuflarea tăiată Shuri, astronomul.
Gorsid întrerupse tăcerea care urmase acestui comentariu ordonând paznicului cel mai apropiat:
- Ucide monstrul !
Dar paznicul fu cel care se prăbuși în flăcări. Nu numai el, ci toți paznicii. Toți căzură în același timp, transformați în niște torțe albstre. O limbă de foc lovi ecranul, se retrase, îl lovi și mai violent apoi se retrase din nou, arzând și mai strălucitor. Prin ceața incandescentă, Enash văzu că omul ajunse la ușa cea mai îndepărtată și că mașina care număra atomii împrăștia scântei albăstrui.
- Controlați toate ieșirile cu pistoalele cu raze ! urlă căpitanul Gorsid în transmițătorul său. Nava să fie gata să lichideze creatura cu ajutorul armamentului greu !
- Control mental ! exclamă cineva. În ce ne-am băgat ?
Ganaezii bătură în retragere. Flăcările albastre atinseseră tavanul și încercau să își facă drum prin ecranul energetic. Enash aruncă o ultimă privire asupra mașinii; probabil continua să numere atomi fiindcă emitea o lumină de un albastru intens. Împreună cu ceilalți, meteorologul se grăbi să ajungă în sala în care avusese loc reînvierea. Acolo fu instalat un al doilea ecran energetic. În siguranță acum, consilierii intrară fiecare în sfera sa personală, ieșiră din muzeu și zburară spre navă. Înainte de a se înălța spre cer, aceasta lansă o bombă atomică. Explozia în formă de ciupercă ascunse privirilor muzeul și orașul de dedesubt.
- Și totuși, nu știm de ce a pierit specia, șopti Yoal în urechea lui Enash, după ce ecourile tunetului se stinseră în cosmos în spatele lor.
Soarele de un galben palid se ivea deasupra orizontului. Era a treia zi după căderea bombei și a opta zi de la aterizare. Enash cobora împreună cu grupul pentru a explora un nou oraș. Își argumenta punctul de vedere potrivit căruia nu mai trebuiau făcute reânvieri.
- În calitate de meteorolog, declar că ganaezii pot coloniza în siguranță această planetă. Mi se pare însă inutil să ne asumăm riscuri suplimentare. Specia a descoperit secretul propriului său sistem nervos, iar noi nu ne putem permite...
Hamar, biologul, îl întrerupse pe un ton sec:
- Dacă aveau atât de multe cunoștințe, de ce nu au emigrat spre un alt sistem solar ca să se salveze ?
- Recunosc că e foarte posibil ca ei să nu fi descoperit metoda noastră de a localiza stelele care au familii de planete, răspunse Enash privindu-și grav prietenii. Noi știm că a fost vorba de o descoperire unică și accidentală. A fost o chestiune de noroc, nu de inteligență.
După expresia feței lor consilierii nu erau de acord cu argumentele lui. Încerca sentimentul descurajant al unei catastrofe iminente. Avea în fața ochilor imaginea unei specii mărețe înfruntând moartea. O moarte care trebuie să fi fost bruscă, dar nu atât de bruscă încât ei să nu fi știut dinainte de venirea ei. Prea multe schelete zăceau afară în grădinile caselor lor minunate, ca și cum toți bărbații ar fi ieșit împreună cu soțiile lor pentru a aștepta pieirea întregului neam. Enash încercă să descrie consiliului ziua aceea în care, cu mult timp în urmă, toți locuitorii planetei întâmpinaseră calmi sfârșitul. Dar tabloul schițat de el nu fu suficient de convingător deoarece ceilalți se foiră nerăbdători în scaunele lor instalate în spatele unei serii de ecrane energetice protectoare, și căpitanul Gorsid întrebă:
- Ce anume a provocat în tine această intensă reacție emoțională, Enash ?
Meteorologul își pierdu tot elanul. Nu se gândise că reacția lui era emoțională. Obsesia pusese atât de subtil stăpânire pe el încât nu își dăduse seama de natura ei. Acum deveni brusc conștient:
- Al treilea reînviat, răspunse el încet. Chiar înainte ca noi să ieșim din sală, l-am văzut prin perdeaua de foc; stătea în pragul celei mai îndepărtate uși și ne privea curios. Curajul, calmul lui, abilitatea cu care ne-a păcălit, toate astea au dus...
- Au dus la moartea lui ! făcu Hamar.
Toți izbucniră în râs.
- Haide, Enash, spuse vicecăpitanul Mayad bine dispus, doar nu vrei să spui că specia lor era mai curajoasă decât a noastră sau că, în ciuda precauțiilor luate, trebuie să ne temem de un singur om ?
Enash tăcu. Se simțea stupid. Era rușinat că se lăsase dominat de o obsesie emoțională și nu voia să pară nerațional. Protestă pentru ultima oară:
- vreau doar să subliniez, spuse el încăpățânat, că dorința de a ști ce s-a întâmplat cu o specie dispărută nu mi se pare esențială.
Căpitanul Gorsid făcu un semn biologului.
- Continuați reînvierile. Întorcându-se spre Enash, urmă: Cum am putea îndrâzni să ne întoarcem pe Gana să recomandăm emigrările în masă, iar mai târziu să recunoaștem că de fapt noi nu ne-am dus cercetările până la capăt ? Asta nu e posibil, prietene.
Era argumentul clasic, iar meteorologul fu nevoit să recunoască faptulcă punctul de vedere al celuilalt nu era întru totul nejustificat. Încetă să se mai gândească la această discuție, fiindcă al patrulea om începu să se miște.
Apoi se ridică în piciare.
Și dispăru.
Se lăsă o tăcere plină de groază și consternare. Căpitanul Gorsid strigă răgușit:
- N-are cum să iasă de aici ! Asta e sigur ! Trebuie să fie înăuntru !
Ganaezii din jurul lui Enash săriră din scaunele lor, privind încordați învelișul energetic. În picioare, gardienii țineau fără vlagă în ventuze pistoalele cu raze. Cu coada ochiului meteorologul îl văzu pe unul dintre tehnicienii responsabili cu ecranele protectoare făcând un semn lui Veed, care se apropie de el. Când se întoarse, inginerul avea un aer întunecat.
- Am aflat că, în clipa dispariției, acele indicatoarelor au făcut un salt de zece puncte. Asta înseamnă nivelul nucleonic.
- Pe vechea Ganae ! murmură Shuri. S-a întâmplat exact lucrul de care ne-am temut întotdeauna.
- Distrugeți toți localizatorii de pe navă ! țipă Gorsid în transmițător. Distrugeți-i, mă auziți ?
Căpitanul se întoarse spre Shuri, fixându-l cu o privire feroce:
- Subalternii tăi par că nu înțeleg. Ordonă-le să treacă imediat la acțiune. Toate localizatoarele și toți reconstructorii trebuie distruși.
- Executarea ! porunci Shuri echipei sale cu o voce tremurătoare. Și repede !
După îndeplinirea ordinului, ganaezii începură să respire mai ușurați. Schimbară zâmbete sinistre, care reflectau o satisfacție sumbră.
- Cel puțin, spuse vicecăpitanul Mayad, nu va descoperi niciodată Gana. Sublimul nostru sistem de detectare a sorilor cu planete va rămâne secret. Nu se pot răzbuna pentru...Se întrerupse și urmă mai încet: Dar ce tot spun ? Noi nu am făcut nimic. Nu suntem răspunzători de dezastrul abătut asupra locuitorilor acestei planete.
Dar Enash știa ce voise Mayad să spună. În astfel de momente, răzbătea la suprafață sentimentul de vinovăție. Fantomele tuturor speciilor nimicite de ganaezi, voința neîndurătoare a acestora de a anihila orice întâlneau în momentul aterizării, abisul întunecat de ură și teroare mută pe care îl lăsau în urma lor, radiațiile otrăvitoare deversate zile în șir asupra planetelor pașnice și a locuitorilor care nu bănuiau nimic, toate acestea se făcuseră simțite în cuvintele vicecăpitanului.
- Eu refuz să cred că a scăpat, vorbi căpitanul Gorsid. E aici înăuntru și așteaptă să scoatem ecranele ca să poată evada. Ei bine, n-o s-o facem.
Se lăsă din nou tăcerea. Consilierii scrutau atenți spațiul care delimita învelișul energetic. Reconstructorul scânteia pe picioarele lui de metal. Dar nu era nimic altceva de văzut. Nici o umbră tremurătoare, nici o lucire nefirească. Razele aurii ale soarelui inundau totul, nelăsând nimic ascuns privirii.
- Paznici, ordonă Gorsid, distrugeți reconstructorul. M-am gândit că s-ar putea întoarce să îl studieze, și nu putem risca asta.
Aparatul fu mistuit de flăcările albe, iar Enash, care sperase ca fluxul de energie să provoace într-un fel sau altul apariția ființei bipede, simți cum speranțele îl părăseau.
- Dar unde s-ar fi putut duce ? șopti Yoal.
În momentul în care se întoarse spre istoric să discute problema, Enash văzu că monstrul stătea în picioare sub un arbore, la o depărtare de câțiva metri, supraveghindu-i. probabil se ivise brusc, deoarece consilierii tresăriră în același timp. Toți se traseră înapoi. Unul din tehnicieni, dând dovadă de multă prezență de spirit, înălță un ecran protector între ganaezi și monstru. Creatura înaintă încet spre ei. Avea un corp zvelt și mergea cu capul dat pe spate. Ochii îi luceau ca și când ar fi ars pe dinăuntru.
Ajuns în fața ecranului, bipedul se opri, ridică mâna și îl atinse cu vârful degetelor. Culori schimbătoare luciră pâlpâind pe suprafașa energizată, apoi strălucirea policromă crescu în intensitate, transformându-se într-un desen complicat. O clipă mai târziu modelul multicolor dispăru și ecranul își recăpătă transparența.
Omul trecuse de cealaltă parte.
Râse ușor.
- Când m-am trezit, spuse el grav, eram intrigat. Problema era: ce să fac cu voi ?
În dimineața calmă ce domnea pe planeta morților, aceste cuvinte avură în urechile lui Enash o rezonanță fatidică. Tăcerea fu spartă de un glas atât de crispat și de fals, încât trecu o secundă înainte de a recunoaște vocea căpitanului Gorsid:
- OMORÂȚI-L !
Traducerea: Cristina Duță
- va urma -
