INTERIOR DE IARNĂ
de Nicolae Davidescu (1888 - 1954)
În odaie plutește voluptatea vegherii,
Iar afară zăpada liniștită coboară,
Șovăind ca o soră gânditoare-a tăcerii,
Și-nvelește foburgul cu hermina-i ușoară.
Pe deasupra-nserarea se desfășura-n zare,
Fluturându-și tăcuta-i banieră de doliu,
Pe când străzile goale par străvechi coridoare,
Tapisate de veacuri cu-al tăcerii lințoliu.
Noi privim prin perdele, depărtându-se-amurgul,
Cu vârtejul de gânduri jumătate visate ;
Se-nfășoară-ntr-o pânză de păianjen foburgul,
Iar înghețul de-afară prin ferestre străbate ;
Și târziu ne cuprinde deznădejdea divină
De-a simți cum uitarea nevăzută coboară,
Preschimbându-ne chipul de străin și străină
Ce-și îndură prezența ca pe-o veche povară.
|
|
