joi, 29 ianuarie 2015

HORA MITOCANILOR de Alexandru Pelimon (1822 - 1881)



http://www.napocanews.ro/wp-content/uploads/2010/04/AMAN-T-HORA-wb.jpg

HORA  MITOCANILOR

de  Alexandru  Pelimon (1822 - 1881)


Susŭ în Dealul-Spiri, beau, mănîncă, joacă,
Tot băețĭ de frunte, - punga mulțĭ îșĭ seacă,
D’ eĭ care iubescŭ !

Cu plosca în mînă, hora încongioară,
Altul zice, strigă : ,,leĭca să nu moară !
Cît am să trăesc !...


Susŭ maĭ susŭ, băete, și maĭ susŭ, fetiță,
Te uĭtă la neĭcă și îĭ dă guriță !...’’
Ea fuge nu vrea.

D’ aci se pitește, maĭ colea s’arată,
Se ia după dînsa, junele îndată
Celŭ cu fermenea.


Bătrîniĭ din timpurĭ multe spunŭ d’o parte,

Sgomotul de lume s’aude departe,
Danțŭ cu lăutarĭ;

Juniĭ ocolește de brîŭ hora mare,
Chiuiescŭ, resună : tropŭ !... în depărtare;
Sărŭ ca armăsarĭ.


Oh, ce maĭ viață ! și ce veselie,

Cîțĭ în Dealul-Spiri n’a vrut ca să vie,
Viața n’a gustat.

Pîĭnea și cuțitul și gurița,
Se unescŭ acilea, fota și rochița
Și ce n’aĭ visat !


Mîndră e fecioara, cu cerceĭ paftale,

Cu rochița albă, pe capŭ cu parale
Și cu de tîrgŭ florĭ,

Cu negre cosițe, la gîtŭ cu mărgele,
Cu peptŭ ca zăpada, cu ochĭ căpruĭ și gene,

Strălucind ca sorĭ !


Dintre toțĭ voiniciĭ, maĭ mult fătul Nae,

Cînd o vede‘n horă îĭ vine să saie,
Umblă ca nebunŭ.

Ana mîndră danță cu ochiĭ la vale,
Ne luînd seama cine‘ĭ ese în cale
Și glume ce‘î spunŭ.


Cu rîsul pe buse, de ochi furișare,

Ce vre o dat’ aruncă, ea, pe toțĭ îĭ are
Juni‘n lanțul eĭ.

Inimile fură la horĭ, șezătoare; -
Vedețĭ că‘î minune‘n zi de serbătoare,
Ana cu cerceĭ !


Fătul Nae însă cu a sa căciuliță

La pantofĭ cu tocurĭ, îl vezĭ neĭculiță
Chiar unŭ mitocanŭ

Veselŭ fătul Nae,‘n tocŭ lovind pămîntul,
Ca o undă saltă ca și gîndul,
De gîtŭ cu nea Stan.


Ana ce place‘n dragostě a‘ĭ respunde,

Pe la multe babe s’a dus orĭ și unde,
Pentru a o sfătui.

La cîte bisericĭ liturgiĭ nu dase
Și la horĭ adesea ea se arătase,
Doĭ a se‘ntălni !


Ce minune însă‘n dumineca mare,...

Consințind amorul dulcea-ĭ serbătoare,
Mult sgomotŭ !...

Biet, părințiĭ fata ŏ căŭta prin horă,

Fie care jună a perdut o soră :
Mult timpŭ n’o văzu.


S’auzit prin lume că popa Tanase,

Pe doĭ junĭ în templu‘ĭ bine cuvîntase,-
Ș’eĭ giurar’ amorŭ !...

Cum dup’o tempestă seninul s’arată,
Cum dup’o‘ntristare, bucuriea‘ndată
Îșĭ ia dulce sborŭ,


Ast-fel și pe fruntea cea de grijĭ bătută,

Ochiul care plînse fiĭca cea perdută,
Vesel o zări :

Căcĭ, acea ființă mult încîntătoare,
Ca o rază dulce d’o stea lucitoare,
Iarășĭ se ivi !


A suris în fața celor carě o plînse,

Cu ochĭ lăcrămîndŭ.

S’aducețĭ vițelul !...părințiĭ strigară;
Și la nunta Aneĭ, junele dănțară,
Vesele sbătîndŭ


Aĭdețĭ frațĭ la horă‘n zi de serbătoare,

Aĭdețĭ și voĭ fete,,-juni‘nchinŭ pahare,-
Pentru cel voĭnicŭ.

Fătul Nae este, fidelŭ în iubire,
El ně a spus că‘n lume făr’o dulce unire,
Viața nu ě nimicŭ !..


Vă ferițĭ la horă mumelor și fete,

Căcĭ la horă, uite, ochiĭ multe vede,
Sîntŭ și sburătorĭ.

Fetele visează; -cîte‘n somnŭ s’arată,
Toate vinŭ din horă !-lumea e ciudată,
Junĭ amăgitorĭ !






NOTĂ : - aici „Mitocan” are sensul de sărăntoci, țăranii (sărăntoci față de situația mat. a poetului)

             - pictura aparține lui Th. Aman „Hora de la Aninoasa”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu