Poet francez, discipol al lui Leconte de Lisle, reprezentant principal al parnasianismului, maestru al sonetului.
Poemele din Trofeele (1893) sunt meditații pe motive din lumea exotică a peisajelor îndepărtate și a civilizațiilor apuse.
Ele rețin prin plasticitatea imaginilor și virtupzitatea tehnicii versului.
Conform esteticii parnasiene, sentimentul este exclus, dar străbate la suprafață, atunci când se cere o contemplare afectivă.
MICHELANGELO
Era cuprins desigur de-o luptă frământată
Când zugrăvea departe de Roma-n sărbătoare,
Sibilele, Profeții cu fruntea gânditoare
Și-apoi pe zidul sumbru, cereasca Judecată.
Și-ascultând cum plânge în el cu-nverșunare,
Titan legat în lanțuri de opera creată,
Iubirea, Țara, Faima și-nfrângerea lor toată,
Gândea că visul minte și tot ce este moare.
Acești giganți pe care-o forță fără sânge
Îi obosește parcă în lutul care-i strânge
Prin răsuciri, el singur i-a dus la apogeu;
Și-n piatra rece unde întregu-i suflet fierbe,
Cum a știut să pună cu-nfiorări superbe
Materia să-nvingă mânia unui Zeu !
